Dilemă

Posted in Bună ţară, rea croială with tags on Decembrie 23, 2010 by fourtyseven

De ce pe toate sticlele de spirt apare câte o poză cu vreo gagică în ipostaze mai mult sau mai puţin lascive? E doar spirt, lumea îl foloseşte la dezinfectat chestii, eventual pentru consum, prin pâine, sau e ceva ce nu văd eu? Nu putea să zică doar „alcool medicinal, uz extern” pe el? Sincer, mă îndoiesc că alege cineva spirtul după gagica din poză.

Urări de bine

Posted in Blog on Noiembrie 15, 2010 by fourtyseven

…pentru cucoana cu Ford care se uita urât la mine după ce am făcut stânga prin faţa ei (era la o distanţă, nu vă gândiţi că i-am tăiat faţa) ca să îl evit pe unul care se oprise pe banda I. Pentru că a găsit de cuviinţă să oprească pe trecerea de pietoni, făcându-mă şi pe mine să opresc că poate obtura vizibilitatea mea spre un eventual pieton, numai ca să facă dreapta să intre în parcarea reno.

De pe banda a doua.

Un alt punct de vedere despre moartea lui Păunescu

Posted in Bună ţară, rea croială on Noiembrie 7, 2010 by fourtyseven

În primul rând, vreau să fie clar: nu sunt un mare fan al lui, dar am cântat (prin cercurile de prieteni) din poeziile lui, mi-au plăcut unele, nu am pretenţia că aş cunoaşte măcar un sfert din opera lui. Dar îi recunosc valoarea, că a scris şi poezii frumoase. Şi, din anumite chestii povestite de alţii, nu era nici atât de aplaudac convins al sistemului (îmi povestise că, la un spectacol Flacăra, pe stadion, lumea cânta „Şi totuşi există iubire…”, el recita „Şi totuşi – există – iubire!”, lumea cânta „şi totuşi există blestem”, el „şi totuşi – există – blestem!” şi arată cu mâinile în sus). În fine, trecem peste asta.

Mă enervează funeraliile cu mult prea festive. A murit poetul Păunescu. Bine, şi? Avea diabet, edem pulmonar, şi parcă şi ceva la rinichi. Da, dar avea 67 de ani. Pot să pun pariu că în vremea Cenaclului Flacăra el cel puţin bea mult. În orice caz, a făcut multe excese. Şi na, e logic ca toate excesele astea să îl coste. Şi el ştia că nu mai are mult. Chiar trebuie făcut doliu naţional când cineva moare? E firesc să moară. Dacii, când unul de-ai lor murea, râdeau şi se bucurau.

Şi nu cred că făceau speculaţii că săracu’ om a murit de inimă rea.

Consideraţii despre degetul mijlociu

Posted in Bună ţară, rea croială on Noiembrie 3, 2010 by fourtyseven

În cele trei luni de când mă aflu în traficul românesc aproape zilnic, am reuşit să trag şi ceva învăţături. Spre exemplu, cel mai dezvoltat muşchi la şoferul român este acela care trage de degetul mijlociu de la mâna stângă. Şi nu mă refer la binecunoscutul semn cu respectivul deget în sus şi cu restul strânse în palmă. Degetul mijlociu, la român, capătă o semnificaţie aparte: în trafic, cu el înjurăm.

La mâna stângă, cam la toate maşinile, se află „blocul de lumini”, acea manetă care comandă farurile. La unii, majoritatea adică, în vârful blocului de lumini stă claxonul. Acum, în mod normal, când dai semnal, dai în jos cu arătătorul şi în sus cu inelarul (semnalul e opţional, fireşte). Iar degetul mijlociu, prins între ele, rămâne să acţioneze cele două căi principale de comunicaţie cu exteriorul: claxonul şi flashul. Ambele echivalente, de obicei, cu câte o înjurătură (mai gravă la claxon). Ştiu asta pentru că mi-am luat şi eu ceva claxoane, uneori pe bună dreptate, alteori de berbeci ce sunt alţii, alteori din ambele motive. Iar de flashuri deja m-am plictisit, le-o fi atrăgând lămâia, nu ştiu. Cert e că deja am păţit de 4 ori să mă aflu pe banda a doua, în depăşire, şi să mă trezesc cu un barosan în fund dând flashuri într-o disperare.

Şi ca să nu mă disculp, mi-am antrenat şi eu degetul mijlociu. De obicei îl folosesc paşnic, ca să îi atenţionez pe alţii nu zic de ce. Dar azi, cu ocazia unui drum prin Bucureşti, am înjurat vreo 3 secunde. Mergeam eu frumos pe Mihai Bravu spre Obor şi mă uit că pe dreapta, de pe o stradă secundară, o blondină într-un Passat nou vrea să facă dreapta. Bineînţeles, intrată calumea în intersecţie, dar încă nu îmi deranja traiectoria. Şi stă ea şi se uită frumos la mine, ţăranul cu logan nespălat de Buzău, şi mă apropii de ea. Când mai erau 10 metri se gândeşte „hai să mă bag”, şi fix prin faţa mea intră. Primul claxon pe care îl dau unei individe care n-are ce face.

Cum plătim curentul

Posted in Bună ţară, rea croială on Octombrie 20, 2010 by fourtyseven

De vreo două săptămâni încoace mi se întâmplă, din când în când, să ajung cu maşina acasă şi să găsesc ba o groapă mare în faţa curţii, sau o echipă de vreo 9 gigei… în fine, numitorul comun e simplu: zilnic, de pe la 12 la 3 jumate – 4 nu am curent acasă. Acum, povestea e simplă: dacă prima oară era o groapă în faţa casei, a doua zi băgau un stâlp în ea şi alaltăieri trăgeau cablurile peste el, trebuia să oprească curentul pentru asta. Asta pe lângă faptul că am numărat nouă oameni care puneau ţavă pe stâlpi:  unul cocoţat sus, unul ţinând jos, unul plimbându-se şi încă şase pe lângă ei.

Bine, prima oară „pana” de curent a ţinut mult mai mult decât estimatul 4, şi nu a venit decât după 2 telefoane la Electrica. Mi-s curios acum dacă cele 4 sau 5 zile în care nu aveam curent după-amiaza or să fie scăzute de la abonamentul lunar. Frustrat de faptul că nu puteam parca nici în curte, nici în faţa curţii, îl întreb pe munitor  „Şi când am şi eu curent şi pot să bag maşina?” „Pe la 3 jumate” (evident, la 3 jumate abia trăgeau cablul peste ultimul stâlp.”

„Păi asta-i treabă de 3 jumate noaptea, nu ziua! „Păi cum aşa?” „La 3 jumate, când nu are lumea nevoie de curent.” „Păi nu putem să muncim la ora aia”. Lăsând la o parte asta, cică în 2014 trebuie să fie îngropate toate cablurile (nici nu vreau să mă gândesc ce o să fie pe stradă atunci).

Da’ na, cum să pună firma (că, să fim serioşi, muncitorii care stau degeaba n-au decât jumate de vină) o echipă de muncitori să muncească noaptea? Eventual să facă toată povestea într-o singură noapte, hai 2, ca să se usuce cimentul?

Maneaua manelelor

Posted in Blog on Octombrie 17, 2010 by fourtyseven

E putere. E putere.

Alt moment de marcat

Posted in Bună ţară, rea croială on Octombrie 17, 2010 by fourtyseven

Mi-am amintit că săptămâna asta am trăit încă unul dintre acele momente „cheie” din viaţa unui şofer. Ieşeam din Buzău pe la Mărăcineni, tocmai intram pe pod, pe banda a doua (nu de alta, dar pe banda I erau denivelări urâte şi asfaltul cam vălurit, şi nu prea am chef să dau banii de benzină pe bucşe şi bielete). Cam aşa fac mereu, şi n-am avut niciodată probleme. Excepţie miercuri, când, în oglinda retrovizoare, văd la vreo 50 de metri în spate, un BMW. Cred că X5. Acuma, l-am reţinut aşa nu pentru că n-am mai văzut BMW X5 în viaţa mea, ci fiindcă mi-a făcut din faruri să mă dau la o parte. Ca tot ţăranul care nu a realizat că a cere politicos cu semnal stânga, un „nene, mă grăbesc, fă-mi şi mie loc, te rog”, are un efect mult mai puternic decât un „DĂ-TE DRACU’ DE PE BANDA MEA!!!”.

Aşa. De ce am scris aici chestia asta? Pentru că e prima oară când o tipesă (blondă, evident) cu ditai maşina scumpă mi-a făcut semn să mă dau la o parte. Că na, drumul nu e pentru pârliţii care conduc maşini sub 30k euro.