Arhivă pentru bucuresti

M-am metalizat (sau cronică la Metallica)

Posted in Hronici with tags , , , on Iunie 27, 2010 by fourtyseven

Gata, fu Sonisphere ziua II. Adică ziua cea mai importantă. Cu Metallica, Anthrax, Megadeth, Slayer şi VIŢA DE VIE!!! În fine, o să scriu de aventurile mele pe tren şi prin gară altădată, că am avut şi acum peripeţii, acum o să mă ocup strict de Tuborg Green Fest.

Am venit de la Viţa de Vie… o formaţie foarte faină pentru distracţie. Pentru vreo serbările timişoreana, ceva, da’ aici nici nu mă miră că atunci când îşi luaseră la revedere toată lumea urla în gura mare „AN-TRAX, AN-TRAX”. Bun, eu la Sonisphere am luat biletul pentru două formaţii: Metallica şi Heaven&Hell. A doua nu mai e, rămânea doar Metallica. Da’ mi-a părut bine că i-am prins pe Anthrax (care l-au pomenit pe Dio şi au făcut cover după melodia Heaven and Hell). Eu habar n-aveam de mai mult de numele lor. Dar zău că mi-au plăcut şi că o să îi mai ascult pe ăştia, că tare mai cântă fain. Dacă aş fi cunoscător le-aş putea face o cronică mai sănătoasă, dar nu pot să zic decât că a fost foarte mişto.

Ce nu mi-a plăcut a fost că Anthrax, Megadeth şi Slayer aveau un aer de trupe de deschidere pentru Metallica. Ştiu că ăştia din urmă au cel mai mare succes, dar din ce ştiu toate sunt, teoretic, la fel de valoroase. După Anthrax (şi încă o bere) a venit Megadeth. Care Megadeth deja sunt clasici. Clasici, dar parcă nu prea se lipesc calumea de mine. Au cântat foarte fain, nu m-au impresionat la fel de mult ca Anthrax (poate şi din cauză că am avut parte de ceva preview înainte). Atmosfera la gard, de aur, ca de obicei, chit că se făcuse mosh pit lângă noi de m-am stropit cu bere că mă buşise unu’.

La Slayer ce să zic, era unul în apropiere care intrase în vreo transă, se mişca pe acolo de nebun. În fine, drept să zic, Slayer nu mi-au plăcut atât de tare, la prima melodie eram mai ocupat să aduc nişte beri înapoi. După ce băusem trei beri şi am adunat pahare de la tovarăşii găsiţi în tren dimineaţă m-am dus cu 15 pahare să le schimbe pe bere la umbrela verde. Până acolo m-am trezit că îmi mai dă cineva vreo 40. Şi aşa, la prima melodie cu Slayer, mă întorceam spre brigadă cu patru beri moka pentru toţi (dar judecând după mizeria de pe jos, campania asta nu a prins pe atât de bine pe cât se spera). Bere acceptabilă chiar. Spre deosebire de toaletele cu mult prea puţine pentru 40-50 de mii de oameni câţi erau acolo.

Din nou, am rămas obsedat de marele absent al serii, Heaven&Hell, poate şi din cauză că la momentul ăsta ascut Children of the Sea.

După o pauză lungă şi ceva întârziere au urcat pe scenă Metallica, care au fost la înălţime. Au beneficiat, spre deosebire de restul, de aruncătoare de flăcări şi artificii, iar pe intro-ul de la One a fost deja un show balistic. Pot să mor fericit, că au cântat şi o melodie de care nu credeam să aud pe scenă, una dintre preferatele mele: Welcome Home (Sanitarium), asta pe lângă diverse noutăţi de pe Death Magnetic, gen Cyanide, şi marile clasice Master of Puppets, One, Enter Sandman, Nothing Else Matters, Seek and Destroy. Mi-a părut bine să aud şi prima melodie de la ei pe care am ascultat-o vreodată, Fade to Black… readuce la suprafaţă amintiri plăcute (mersi Vlad). Au intrat pe scenă cu întârziere, dar au cântat mai bine de două ore.

Şi nu pot să fiu cinstit fără să vorbesc şi de show. Poţi face show în stilul Brian Johnson şi Angus Young, şi să iasă foarte mişto, sau poţi să fii ceva mai serios şi să faci un show în stilul James Hetfield. Omul a vorbit mult cu publicul, s-a învârtit, a şi glumit cu ieşitul de pe scenă numai ca să schimbe chitara pe la final, clasicele „HOW DOES IT FEEL TO BE ALIVE???”. În rest, foarte epicul Kirk Hammett, cu a sa chitară cu Dracula… ce să zic de el? E Kirk şi asta e suficient. James avea o Flying V şi o Explorer… ce poate un om să vrea mai mult de la viaţă? Poate doar să fi auzit la concert ceva instrumentale. Dacă nu un Orion, măcar un Call of Ktulu.

După 2 ore de Metallica în care am uitat şi de oboseală, şi de durerea de şi în gât (pe care o am şi acum, şi de la dormit în tren şi sala de aşteptare, da’ mai ales de la datul din cap), de foame, de sete, de picioarele care mă omorau, s-a terminat. M-am simţit epic, avea cineva prin zonă un steag mare al României, pe care era scris Metallica cu negru, pe care l-am fluturat şi eu. Poate cei mai bine investiţi 200 de lei din anul ăsta.

(nu am poze. în ultima vreme nu prea mai înregistrez sau filmez la poze din motive evidente: nikon d40 e considerat aparat profesional şi nu se permite accesul cu el, iar ca să filmezi calumea ai nevoie de echipament sănătos: plus că filmări serioase găseşti pe youtube, şi la fel şi poze).

Anunțuri

Cugetări de Bucureşti

Posted in Navetistul with tags , , on August 27, 2009 by fourtyseven

Linux rulează fin pe calculator, am semnal din plin, nu e de mirare că acum o frec aiurea pe net la etajul opt al unui bloc de Bucureşti.

E aiurea. Multe lumini, cer de o culoare ciudată, nema stele spre linia orizontului. A dispărut şi reclama enormă cu Blom Bank France pe care o vedeam din 2006 încoace.

Mâine la 6 plec cu destinaţia Cannakale. Nu mă ştie nimeni pe acolo, aşa că nu vom blogmeetui. Poate doar pe 6 septembrie.

S-a întâmplat ceva ciudat cu mine. Nu mai pot consuma şaorma. Am intrat în acea fază a vieţii în care nu mă mai satisface decât mâncarea gătită. La mare prestam o salată, o tochitură cu ou şi mămăligă, o ciorbă şi desert. Acu nu pot să mai prestez despre şaorma… nici chiar de la Haleală. Îmbătrânesc. Şaormistul din mine e mort.

Plec

Posted in Blog with tags , , on August 27, 2009 by fourtyseven

Mâine dis de dimineaţă sunt în autocar spre turcia. Aşa că azi spre seară sunt prin Bucureşti. Cine vrea să practicăm nişte halbere, să-mi spună acum, ori să mă sune. Baftă mare, copii.

Scurte

Posted in Blog with tags , , , , , , , , on August 21, 2009 by fourtyseven

Deci. În sfârşit am scăpat de griji pe vara asta. Mi-au venit rezultatele şi de la examenul Cambridge, şi de la English for Business, sunt liber, şi m-am răsplătit cu o bere din Cehia (Kozel îi zice) care e foarte, foarte bună.

Bineînţeles că am avut parte şi de ceva probleme de sănătate foarte naşpa într-o zi, ceva ce nu mai doresc nimănui. Să zicem că „segmentul inferior” al aparatului digestiv nu prea s-a înţeles cu mine.

Mi-am pus linux pe EEE. Ubuntu Netbook Remix. Care merge absolut ireproşabil. Încep să mă gândesc să renunţ la Vista pe laptopul mare în favoarea unui alt Ubuntu. Chestia e gândită total diferit… spre exemplu, pentru a instala ceva, mă duc într-o consolă şi scriu un rând. Atât. Şi instalează instant. Sub protecţie de parolă, evident. Probleme de drivere nu avui… ce mai, merge mai mult ca perfect.

Guitar Pro 5 suge intens. Acum folosesc TuxGuitar. Care, de felul lui, e program de linux. Win.

Aşa… noutăţi. Pe 28 plec în Turcia până pe 5. Deci, cine are chef de o bere prin Bucureşti pe 27 sau pe 6 septembrie, anunţaţi-mă. Aparent o să văd marea a patra oară pe anul ăsta… ceea ce e bine. Şi tot apropo de drumeţii, nu ştiu sigur, dar cred că mâine pornesc cu ai mei pe drum spre Transfăgărăşan, ajung şi pe la Bâlea. Aştept…

Uite mă, că vine şi pe snail mail spam (poze făcute via webcam din lene), de la Provident:

Vreau să mă las de dulciuri. Poate reuşesc.

Scurt tratat de fast-fooding de Bucureşti

Posted in Navetistul with tags , , , , , on Mai 24, 2009 by fourtyseven

Primul loc îl ocupă aparent neînsemnata „la haleală”. Pentru necunoscători, e pe IG Duca, nr 8, lângă gara de nord, pe trotuarul opus faţă de gura de metrou. Am trecut recent pe acolo şi motto-ul lor, „no fast food, just fresh food” se aplică din plin. Cea mai bună şaorma pe care am mâncat-o vreodată. Pun băieţii de acolo în şaorma (ce am observat aici şi nu şi în alte părţi) curry, ţaţiki, salată verde, roşii, ierburi şi chiar şi ceapă. La alegere. Nu are atmosfera de la Genin, unde îţi fac şaorma nişte turcăleţi cu narghilele în bucătărie, dar e mâncarea mai bună. Nota proastă vine la şaorma mică, de 13 lei, care e foarte mică. Comparat cu cea de 15, care e enormă. Dar la fel de bună.

Surpriza cea mai nasoală am avut-o la pizza hut. Unde bineînţeles că wirelessul nu merge, şi o pizza de 15 lei e minusculă. Comparat cu o pizza de Râmnic, care la acelaşi preţ satură cel puţin 3 oameni. Şi îi mai zic „normală”. Eu i-aş zice XXS. E clar că nu mai prestez pizza hut de-acu’ încolo.

McDonald’s de multă vreme nu mai prestez, că m-am săturat de mâncarea lor infectă. Dincolo de faptul că m-a mirat că unul dintre tovarăşii cu care am fost acolo a măcelărit instant un big tasty sau cum mama dracu’ îi zicea şi 2 cheezburgeri, mi-am băgat picioarele când am constatat că sunt atât de ţărani încât pentru internet îţi trebuie cont la ei. După 5 minute mi-am făcut unul, bineînţeles că nu dând adresa reală (n-am chef de spam de la ei, nu mersi) m-am logat cu contul respectiv. Evident că nu mergea. Mi-am băgat picioarele şi am plecat.

În gara de nord am avut o surpriză proastă la Coffee Right – cum să ceri 10 lei pe un degetar de suc natural de portocale?:| Păi cu 14 lei eu iau 2 litri la cutie, cu 25 iau 4 litri la cutie şi pahar. Plus că au preţuri de-a dreptul cretine. Însă a fost o surpriză plăcută KFC-ul de la 10 metri de noi, unde bătea wirelessul. Cu toate că nu suport să mănânc de la ei, mă înclin în faţa celor de la Kill the Fucking Chicken pentru că ştiu să-şi facă o reţea.

Ceea ce e din ce în ce mai greu zilele astea.

Din Bucureşti

Posted in Navetistul with tags , , on Aprilie 3, 2009 by fourtyseven

Din nou sunt în Unirea şi prestez o Carlsberg. Şi scriu ce m-a impresionat aici, nu?

Ca să compenseze vremea frumoasă de afară, vreo 2 ore de accelerat (aveam bilet la vagonul 21 într-un tren cu vag. 1-6) m-a turuit un moş despre ruşi, comunism, nemţi şi politică. Eu lucram numere complexe, de trei ore-ncoace gura nu-i mai tace. Plus că era şi cam surd. El îmi turuia mie despre lipsa de civilizaţie a nemţilor şi nepoată-sa striga la el.

Dar am fost la F64, am făcut un „şoping dragă” . Pe lângă AC/DC-ul din difuzoare, mă impresionează puternic atmosfera caldă de acolo. Toţi se oferă să te ajute, zâmbăreţi, simpatici, şi chiar şi cumpărătorii intră în discuţie cu tine. Ţi-e mai mare dragul să intri la ei. Bine, m-am făcut cu o mică minune, un inel inversor care-mi face din obiective microscop. Şi un capac cu şnur, că n-o să pricep niciodată de ce producătorii nu pun şnururi pe capace. Şi un trepied. :D

Dar am avut aventuri şi în metrou. Am scos un laptop din service. Eram cu 2 genţi mari, o sacoşă grea şi cutia mare de la laptop sub braţ. Aveam de schimbat liniile la Unirii. Noh, atât de cretină puntea aia dintre staţii, păi că-ţi vine să faci ceva în ea. Din cauza scărilor rulante era ditai îmbulzeala acolo. Nu puteau să încurajeze datul burţilor jos şi să pună scări clasice.

Paranteză. Am în faţă un TV pe care e CTP-ul cu foaia cu „gazetar găozar” pe el. Îmi place moşu’, frumoasă formă de protest.

Aşa, să revenim. Şi ies eu din îmbulzeală. Iau loc lângă un cocalero verro. Mai e un loc liber lângă el. Nu se aşază nimeni acolo. Vine Universitatea, dau să cobor. Două pi…piţe în uşă, stau şi vorbesc. Mă bag printre ele. Proastele naibii, staţi în uşa unde coboară lumea, ai? Păi voi, bucureşteni, cu metroul la nas, habar n-aveţi să-l folosiţi, vă întrec provincialii. Sunteţi praf mă. Noroc cu vecernia de la biserica Mareşalului.

Şi pentru că nici un prânz nu e pe moca, prestez şi nişte cartofi pai pe lângă bere. Nasol. A, da, au început oamenii să îşi securizeze wirelessurile. Ne auzim mai încolo. Aerele din zonă îmi afectează blogajul. A, da, să nu uit, mâine dau barajul la Cangurul la engleză. Wish me luck.

Odată cu găinile

Posted in Navetistul with tags , on Februarie 22, 2009 by fourtyseven

V-aţi sculat vreodată o dată cu găinile? Să vedeţi oraşul înainte să se trezească?

Cu ocazia plecării la Bucureşti, m-am trezit pe la 6, ca să prind trenul de 7 şi 10 („Mi-e inima strânsă, e şapte şi zece, mă-ntorc la fereastră şi stau ca pe spini” – trenul lui Baniciu) şi am tulit-o la gară. Vreo 15 minute de mers, NIMENI pe drum, numai eu şi câinii. Lumini aprinse doar la spital – la un etaj întreg, de altfel – şi gara cu ceva oameni aşteptând. Chiar era coadă la, din nou, unica casă de bilete.

Vine trenul din Ploieşti Sud, prezent în prima poză a fotoblogului, plin de zăpadă, şi speranţele mele apropo de vremea bună se năruie. Dar se reclădesc pe măsură ce mă apropii de Buzău, unde vremea e chiar însorită. Rece, dar însorită.

Şi stau pe acolo, de data asta NU îmi mai ia poliţia datele („nişte ţărani”) şi stau liniştit până îşi face apariţia şi autocarul. Pân’ la Bucureşti, table la greu („puşca şi cureaua lată, ce duble dădeam odată…”), şi mi-a luat Gică şi o partidă şi o linie. Partida luată a fost la mustaţă (eu cu 2 puluri, el cu unul…).