Arhivă pentru politie

Omagiu lui Cap de Cretă

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , on Decembrie 24, 2009 by fourtyseven

Din motive care nu au importanţă suficientă pentru a fi consemnate aici, ne-am adunat armatei de automobile care au luat cu asalt hipermarketurile ţării. Ţinta noastră, Carrefour Focşani.

Deşi s-a topit zăpada şi suntem în cea mai nasoală fază a iernii, cea în care dacă nu eşti atent o secundă, în următoarea te culegi de pe jos şi roţile patinează aiurea, până la Focşani s-a mers bine. Zic până la Focşani, pentru că pe variantă se circula groaznic. Şi, evident, cauza principală era giratoriul de la carrefour. Unde stăteau şi făceau treabă două asemenea monumente. Bineînţeles că dacă veneai dinspre Adjud nu puteai intra în magazin prin giratoriu, pentru că au avut grijă domnii meliţieni să îşi parcheze maşina cu girofaruri aprinse fix în drum, blocându-le efectiv oamenilor accesul.

Şi de parcă n-ar fi destul asta, sau faptul că oriunde am văzut poliţai dirijând circulaţia, mai rău încurcau, atunci când, în fine, am ieşit, ăla nu a vrut să ne lase să o luăm la stânga prin giratoriu, ca să ajungem acasă, ghidându-ne să ocolim prin oraş. Şi asta când se circula bine. În fine, până la urmă ne-a lăsat, da’ s-au umplut de respectul meu.

Şi aş vrea să ştiu ce deştept a făcut giratoriul de la Buzău, între XXL şi podul de la Mărăcineni, lângă noul cartier de case. Sunt 2 giratorii în 200 de metri, şi ăsta încurcă drumul naţional ca să aibă unii acces uşor la nişte case. Ruşine. :)

Anunțuri

Cugetaţie…

Posted in fail, Localisme with tags , , , on Septembrie 26, 2009 by fourtyseven

Duminică, venind spre gara din Râmnic, pe motivul evident de a merge la Buzău, mi-a dat prin cap un gând, în timp ce, la o distanţă destul de mare în spate, urla o sirenă de ambulanţă. Am început să le disting de când le tot aud. Apropo, nu vi se pare că auziţi ambulanţe din ce în ce mai des?

Mă rog, chestia aia tot urla şi urla şi nu părea că se apropie prea mult. Şi urla, şi urla… şi bineînţeles că, uitându-mă în spate, realizez de ce se mişca aşa greu. Majoritatea şoferilor nu erau foarte… atenţi la respectiva autoutilitară, cu toate că urla, lumina şi scria mare „SMURD” pe ea. Am lăsat să treacă… da’ să vezi peste 3 minute, aud altă sirenă. De poliţie, venea tot spre spital, în urma ambulanţei. Gonea şi toată lumea se dădea la o parte.

Şi cred că e destul de clar că lumea, decât să facă un bine şi să lase ambulanţa să ajungă cât mai repede la spital, să salveze o viaţă, mai degrabă îşi aminteşte de regulile de circulaţie abia când vede poliţia în retrovizoare.

Trist, trist.

Protestele poliţiştilor

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , on August 11, 2009 by fourtyseven

Mişto. N-am ce zice. Sunt adunaţi la Ministerul Muncii, supăraţi că nu mai primesc bani de la stat, fire-ar ei să fie.
Când primeau apartamente cu prioritate nu se plângea nimeni. Oricum, e frumos. Eu, din ce ştiu, sindicatul lor cuprinde vameşi – cei mai corupţi „oameni ai legii”, miliţieni, care nu se lasă cu mult mai prejos ca aceia de dinainte, şi întruchiparea degeabismului, poliţia comunitară.
De parcă au probleme cu banii. Mişto rău.

Apropo, dacă nu merge protestul lor bine, şi apar violenţe, cine vine să asigure ordinea?

Altă chestiune de etică

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , , , on Aprilie 2, 2009 by fourtyseven

Becali a fost arestat. Naşpa de el, nu? Eu nu ştiu ce credeţi voi, da’ eu dau o bilă neagră miliţiei române pentru faza asta. Probabil şi pentru că haiducia mi se pare singura metodă eficientă de a-ţi face dreptate în .ro. Povestea e aşa. Nişte hoţi îi fură lu’ nea’ Jiji maşina. Nea Jiji pune băieţii pe ei şi îşi recuperează maşina. Hoţii strigă hoţul la Becali şi poliţia îi ascultă şi îl arestează.

Nu sunt fan Becali. Dar aici îi iau apărarea. Pentru că sunt sigur că dacă Miliţia nu era un monument de incompetenţă (aşa cum dovedeşte din nou), latifundiarul apela la ei să îşi recupereze maşina. Pentru că nu ar fi apărut probleme ulterioare din cauza „băeţilor”. Dar aşa, a preferat varianta mai sigură. Eu să fiu şef al poliţiei, şi să aflu aşa ceva, la asta m-aş gândi, şi aş face demiteri la foc automat. Păi cum, să facă treaba mea mafioţii MAI BINE CA MINE? Asta nu se poate. Dar în nici un caz nu l-aş aresta pe Becali. Şi nici nu aş asculta de ăia care i-au furat maşina. I-aş trimite direct la închisoare, şi pe deasupra i-aş mai taxa şi de calomnie, că „hoţul strigă hoţii”.

E un simplu efort de imagine, slab, o mare aflare în treabă, făcută ca să dea bine la lume, să se bată cu pumnii în piept că l-au arestat pe Becali, şi să se vadă cât sunt de puternici. Incompetenţă.

România, ţara în care hoţul strigă hoţii. Şi i se dă dreptate.

 

Ps. De curiozitate, vouă dacă vi s-ar fura maşina şi aţi avea posibilitatea să apelaţi la „băieţi”, cine v-ar aduce maşina mai repede şi în stare bună? Ei sau poliţia?

Monumentul prostiei

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , , , on Noiembrie 7, 2008 by fourtyseven

Ţara noastră mai nou e ţara în care bancul devine realitate. Adică, pana mea, ieri văzusem o ştire cum că la Târgu Mureş un idiot i-a cerut poliţaiului care l-a oprit să sufle el în etiltest. Deci nu numai că a refuzat să sufle în fiolă, dar l-a şi pus pe poliţist să facă asta. Invocând şi „buna credinţă” dacă nu mă înşel.

Între noi fie vorba, dacă eu îi făceam aşa poliţaiului probabil că îmi trăsnea o amendă pentru ultraj de mă suiam pe pereţi. Da’ fratele „victimei” parcă, sau chiar victima, nu mai ştiu, era sus-pus pe la autorităţile locale. Bietul poliţai l-a tot bătut la cap să sufle el, da’ în final monumentul prostiei, şeful poliţistului, l-a pus pe micul miliţian să sufle în fiolă.

Deci. Pe cuvântul meu dac poliţaii ăştia nu sunt scoşi din bancuri. Să fii poliţai mic şi să vrei să-ţi faci treaba te împiedici de ăia mari, care zău că fac bancurile cu miliţieni să pară… indulgente!