Arhivă pentru baniciu

Cronică de Folk You. Sau I got folked again.

Posted in Hronici with tags , , , , , , , , , , , , , on August 4, 2009 by fourtyseven

O să încep prin a-mi face ceva publicitate. Am făcut multe poze şi am filmat cam 3 din cele 24 de ore de muzică, aşa că o să dau linkurile unde se găsesc respectivele filmuleţe şi poze. Aşa că:

Pozele cu Folk You, chiar dacă încă nu le-am suit pe toate, se găesc pe fotoblogul proprietate personală, aici.

Filmuleţele cu melodiile, pe măsură ce se încarcă, vor apărea pe contul meu de youtube.

Lăsând la o parte chestiile tehnice, o să intru direct în a spune că marea mea dezamăgire a fost provocată de Daniel Iancu, Mircea Vintilă şi Mihai Mărgineanu. Care n-au venit. Mircea Vintilă nu mai are nevoie de prezentare, iar folkul social al lui Daniel Iancu, presărat cu umor bun mi-a lipsit, ca şi „romanţele” lui Mărgineanu… în frunte cu „icoană cu picioare lungi” şi cu violonistul său absolut magistral.

Seria dezamăgirilor continuă cu Ţapinarii. Dacă anul trecut mi-a plăcut enorm de mult de ei, anul ăsta am fost cam plictisit la recitalul lor, mai ales că nici nu au cântat prea mult. Păreau cam moleşiţi. Tudor Gheorghe, care, de altfel, îmi place mult, a dat în latura plictisitoare, cântând multe, prea multe, doine, şi povestind MULT prea mult. Şi trio-ul Baniciu-Kappl-Cnejevici a fost cam dezamăgitor, având în vedere că a lipsit Eşarfa, ca şi alte melodii mai puţin cunoscute, şi, mai ales, producţia lor proprie, Monăstirea Argeşului, pe care chiar am vrut să o aud. Plus că urla muzica de la Expirat-ul de lângă. Cine dracu i-a lăsat să construiască aşa o porcărie în Vamă?

Într-o notă mai mult sau mai puţin umoristică – s-au cântat cântece de iarnă. Cine îl miroase în asta pe Ştefan Hruşcă are nas bun. A cântat 2 colinde, unul fiind arhicunoscutul „flori de măr”, iar Socaciu nu s-a lăsat mai prejos şi a băgat şi el un „oameni de zăpadă”. Într-o notă foarte umoristică, atunci când a cântat Socaciu „Fă-mă Doamne prost”, era un vers, „păcat că nici o facultate nu dă şi diplomă de prost”. Imediat ce a terminat versul ăsta – şi se aude asta şi pe film :D – am zis „Spiru Haret!”. La 2 secunde după mine, şi Socaciu – „Spiru Haret!”.

Nu a lipsit nici genialul Ovidiu Mihăilescu, cu a sa baladă a Cauboiului Nelu şi a lui Faţă de „Dur”. Am avut parte şi de momente de aur în care toată lumea era în picioare, urla şi saluta – mai precis, când a cântat Hruşcă „Tu, Ardeal” şi „Treceţi batalioane”, şi apoi când a cântat şi Şeicaru T.B. Eu eram în picioare şi salutam. Şi nu numai eu. Încă o notă bună vine de la lipsa de pe scenă a lui Pavel Stratan, şi a atacului său uneori cam prea puternic asupra limbii române. Anul trecut am adormit la el. Anul ăsta nu am dormit deloc în timpul festivalului. Totuşi, a venit cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, un… ins care cântă la o vioară cu distorsie, electrică, bineînţeles, şi care pe mine, personal, mă zgârie pe toate circumvoluţiunile creierilor şi pe timpan. Nu ştiu de ce se oboseşte să-l care Ducu Bertzi cu el.

Aaa, da. Şeicaru. Folkistul meu preferat. Nu ştiu, mie mi se pare prototipul folkistului absolut, cu pleata, mustaţa şi bandana pe el şi cu chitara în mână, cântând de unul singur. Emoţionant până la lacrimi. „Apăru, numai nu, la adio tu.” Îmi răsună melodia asta în urechi încontinuu. Ca şi „Primăvară care-ai fost” şi „Iubita mea, să ne-aruncăm în mare”. „Până când şi până unde se-ntâlneşte stea cu stea, un bilet de tren ascunde fiecare-n palma sa”. Moment muzical.

A mai fost şi Alifantis, tot la capăt de seară, tot folkist al meu preferat, cu ZAN, care mie mi se par magistrali. Şeicaru cu Alifantis fac toţi banii. Şiii… Andrieş. Mereu pus pe glumiţe, întotdeauna înveselitor chiar şi când cântă un blues. Mie mi-a plăcut mult, mai ales că anul trecut nu a venit. M-a mirat că mulţi au cântat din melodiile lui Vali Sterian. Printre care şi Eugen Avram, care a cântat Cântec de Oameni, exact la fel cum am învăţat eu să o cânt. Aşa zise cineva pe Tabulaturi că o cântă el, aşa a şi fost. Şi Chilian, care cândva îi căra sculele, a cântat Amintire cu Haiduci, şi nu a început să cânte până nu a urcat şi Tucă pe scenă.

Care Tucă a adus şi formaţia Iris. Întâi de toate, Minculescu „parcă-i viu”, vorba bancului. Nu mai are nici burta aia de cirotic, şi arată întinerit cu 20 de ani, plin de energie. Somn bizar, Casino, Floare de iris, melodii care mie mi-au plăcut mult. Nu au cântat prea mult, dar a fost rupere. Dat din cap, în faţa scenei, a fost superb, ce să mai zic. Mereu la înălţime. Acuma, îl admir şi îl respect pe Tucă pentru ce a făcut.

Realizez că nu am scris despre toţi artiştii, am scris doar despre extreme. Asta nu înseamnă că festivalul nu a fost de nota 10, dar memoria mea la ora 11 noaptea după o zi cu insuficient somn nu mă ajută într-atât de tare. M-au impresionat şi asaltul debutanţilor, şi ceata greilor la fel de mult. A, da, completare – a dat pe acolo şi Andrei Păunescu. Care s-a şmecherit, a venit cu o Fender electrică şi ne-a cântat ceva ce suna mai degrabă a rock. Apropo de contaminarea genurilor.

Şi o să ţin minte toată viaţa cele 24 de ore de muzică folk şi rock din Vama Veche, unicul motiv pentru care aş mai călca vreodată în staţiunea aia. La fel cum o să ţin întotdeauna minte prima melodie pe care am ascultat-o vreodată, „Omu bun şi pomu copt” a lui Mircea Rusu, pe care o aveam cândva pe o casetă şi pe care o ascultam mereu când mergeam la drum cu un Oltcit bătrân, care acum zace în cimitir, încă de la 5 ani. Iar versurile lui Mircea Rusu le ştiu încă de când eram mic. Merită un premiu pentru nostalgia mea.

La’ anu şi la mulţi ani, aşteptăm Folk You „Florian Pittiş” VI, în 2010.

Anunțuri

Vis phoenixian

Posted in De pe net with tags , , , , , , on Noiembrie 20, 2008 by fourtyseven

Mare fan al formaţiei, m-a cam afectat despărţirea pe parcursul acestui an, şi de multe ori mi-a trecut prin cap „re-formarea” unui Phoenix cu Baniciu, Kappl, Mani Neumann, Ţăndărică (sau măcar Costin Petrescu) şi Cnejevici. Pe Baniciu, Cnejevici şi Costin Petrescu i-am prins la concertul din iulie, când am stat o noapte în gara de nord, şi mi-a păcut ce a ieşit. Azi, citindu-mi feed-ul, dau pe blogul lui Ioji Kappl de asta. O colaborare solidă între Kappl şi Baniciu. Întrebarea ar fi, pe când o să se integreze cu totul acest „revival”? Revival îi zic numai fiindcă în Phoenixul propriu-zis au mai rămas numai Covaci, Cristi Gram şi Ţăndărică (să fim serioşi, Tavi Colen? Bogdan Bradu? Ionuţ Contraş?)

Interviu cu Baniciu

Posted in Localisme with tags , on Septembrie 13, 2008 by fourtyseven

Colegu’ Ştefan de la Radio Campus nu a stat degeaba când au fost Serbările Timişoreana şi i-a luat lui Mircea Baniciu un interviu. Duminică la 9 seara puteţi să auziţi ce a ieşit aici.

Timişoreana!

Posted in Hronici, Localisme with tags , , , , , , , on Septembrie 8, 2008 by fourtyseven

Mai precis, „Serbările Timişoreana”, la Buzău, 5-7 septembrie 2008. Nu ştiam de evenimentul ăsta până acum vreo săptămână, dar ştiam că duminică avea să cânte Baniciu în Buzău. Ulterior am aflat că a lui cântare făcea parte din „festivalul berii”.

Cum fu? Piaţa Daciei amenajată frumos, stil cetate medievală, sau mă rog, fortăreaţă ceva, că era cu porţi şi turnuleţe „defensive” din lemn, o scenă mare, mici, mese şi MULTĂ bere. Ieftină, 2 lei paharul de vreo 0,4 litri. Mi s-a părut chiar bună, dar la mici nu m-am aruncat, deşi sunt fan. Adică, erau cam scumpi, 2 lei micul, şi nu prea îmi place să mă risc să iau mici din stradă.

De prezentare s-a ocupat „berarul”, un individ simpatic în costum care se vrea a fi specific anilor 1800. Da’ a fost cam plictisitor, că s-a ocupat de prezentări ale istoriei Buzăului, deşi mai bine prezenta istoria berii sau a Timişoarei. Da’ cred că după ce a văzut masa de cocalari din spate (de, bere ieftină) s-a gândit că e cazul să ia el locul şcolii.

Da’ ne învârtim pe lângă subiect. Fiindcă atracţia centrală a fost muzica. Din sfera rockului, evident. Nu degeaba dăduse un cocalar un mass comentând că era un concert de rahat. Oricum, totul a fost ascendent. Prima seară a fost întreţinută de o trupă mică, Interzis, care făcea coveruri da’ foarte bine. Apoi au venit „greii” serii, Viţa de Vie. Nu i-am ascultat până atunci, îl mai văzusem pe Despot la Megastar şi mi-a creat o impresie bună. Da’ când i-am văzut pe scenă mi-a plăcut. Atât „show-ul” cât şi muzica. Nu mai reţin setlistul că nici măcar nu le ştiu bine melodiile. Dar tot au fost foarte buni. Apropo, am autograf de la Despot :D.

Sâmbătă am fost toată ziua plecat în Bucureşti la nişte cumpărături. Eu mă aşteptam ca până la 5-6 să fim acasă, dar nu am luat în calcul şi dilatarea bucureşteană a timpului. Aşa că m-am găsit în Dacia la ora 9, în timpul jocurilor. După o bere, au urcat pe scenă Cargo. Ce pot să zic despre ei? Chitariştii graşi, cu figuri (adică feţe) de motociclişti, voce foarte bună, chităreală excepţională, pana mea, au fost FOARTE BUNI. Geniali chiar. Deşi nu au cântat decât o oră, a fost suficient pentru mine. Nici lor nu le mai reţin setlistul, da’ ştiu că au început cu Spiritus Sanctus, am auzit şi Hora pe Motoare, şi la bis a fost aia cu ploaia. Au fost de excepţie. Chiar mi se pare că acum că Phoenixul a ajuns un fel de schelet, Cargo fac legea în segmentul hard-rock-ului românesc. Bine, şi Iris. Ce am remarcat, chitariştii de la Cargo sunt amândoi burtoşi. :D

Am luat autografe de la toţi mai puţin Bărar, chitaristul. Chiar am vrut autograf de la el, dar ori l-am ratat ori nu a venit deloc. Adică, la finalul finalului, când se cărase lumea, rămăseseră toţi să vorbească, numa’ el nu era acolo. Cel mai mult mi-a plăcut de vocalist. Are o mutră de uber-unfriendly, da’ la împărţeala autografelor zâmbea, râdea şi glumea. Iar în timpul cântării era cu berea în mână. Ce am observat e că pe clăpar nu prea îl iubea lumea. Dar grupuleţul nostru l-a prins şi ne-am luat şi de la el autografe. Nu se compară cu Cnejevici, dar mie tot foarte bun mi s-a părut.

A treia seară, am ajuns devreme, şi după berea de rigoare, l-am ascultat pe ăla de la început. Claudiu Mirică sau cum îi zicea. Nu mi s-a părut strălucit, iar Retro Band mi s-a părut mediocră. Mai puţin clăparul, care cred că a cântat la Balul Bobocilor la noi când am intrat eu în liceu. Şi atunci, şi acum mi s-a părut foarte bun. După jocurile de rigoare a urcat în scenă Măria-Sa, Mircea Baniciu. În dreapta scenei, era nimeni altul decât Batman! Ok, Cnejevici într-un tricou cu Batman.

Şi dă-i cântare. Tristeţi provinciale, Întoarcerea la Orient, Eşarfa, Vara la Ţară, Pisica Neagră, Vremuri, Canarul, Mugur de fluier, Mica Ţigăniadă, Dealul cu dor, Andrii Popa (care, între noi fie vorba, sună MULT mai frumos cântat de Baniciu decât în varianta hard a Phoenixului de azi), şi nici nu le mai ştiu pe toate. Chiar mi-a plăcut la o fază. Suflet Normal, prezentă alături de mine după o absenţă la primele 2 concerte, şi-a scăpat telefonul. Baniciu l-a văzut şi i-a arătat cu mâna să îl ia. Fără să se oprească din cântat. Şi l-a luat înapoi. Baniciule, you rule!

Cnejevici în schimb, mie mi se pare cel mai bun clăpar din România. Omul ăla e GENIAL. De 3 ori în cursul ultimelor 3 luni i-am văzut, de 3 ori m-a impresionat. Tot ce regret e că nu am putut să iau şi de la el un autograf. Baniciu la autografe mi s-a părut de treabă, nu „mofturos” sau chiar „bădăran”, cum umblă zvonurile. Ne-am luat autografe de la el şi nu ne-am abţinut să-i zicem că aşteptăm să-l vedem la Folk You la anul.

Până atunci, există Om Bun, unde sperăm să ajungem…