De ce sunt eu superior majorităţii internauţilor

Posted in De pe net on Octombrie 16, 2010 by fourtyseven

Ştiu că, în aparenţă, nu e foarte frumos din partea mea să mă declar astfel. Pe de altă parte, eu scriu corect în limba română, şi totuşi, spre deosebire de alţi stimabili care nu au reuşit, încă, să înveţe câţi de i se pun în coada cuvintelor, nu dau lecţii de viaţă pe internet. Pentru că nu am trăit încă jumătate de secol.

S-au trezit cu volanul în mână

Posted in Bună ţară, rea croială on Octombrie 5, 2010 by fourtyseven

Am permisul de 2 luni şi o săptămână, şi am făcut vreo 2500 de kilometri, în condiţii destul de diverse (pot să mă laud că m-am „botezat” pe Transfăgărăşan), dar nu ştiu dacă e doar ceva psihologic sau aşa e, însă deja remarc că pe şoselele patriei sunt numai idioţi. Şi nu o zic cu pretenţia de a fi un şofer perfect (au contraire, am făcut şi ceva greşeli), dar sesizez cât sunt de cretini alţii, care s-au trezit că au volanul în mână şi se simt regii şoselelor.

Premiul I la asta revine cretinului cu Golf care a ţinut să mă claxoneze pe şosea. O bandă şi 3 sferturi pe sens – hai să zic două – pe prima bandă o căruţă, pe a doua eu, în depăşire. Bine, era cam după ce am trecut efectiv de căruţă şi urma să mă dau la loc pe banda I, ca să finalizez manevra. Dragă boule, dacă vii în fundul meu şi mă claxonezi, nu faci căruţa aia să dispară de pe drum ca eu să mă pot da instant pe dreapta – sau oi vrea, eventual, să sperii calul? Plus că nu mori să aştepţi să trec de căruţa aia, dar na, de ce să ai o secundă răbdare când poţi să îţi exersezi claxonul pe mine?

Premiul al II-lea este oferit ţărănetului cu Megane care, imediat după o intersecţie cu trecere de pietoni, când eu eram pe banda II (din motive de banda I care abia se re-forma), s-a trezit cu forţă în acceleraţie şi, evident, s-a gândit să îmi dea cu un flash. Nu contează că nu era mai mult de o secundă până când urma să se termine linia continuă care separa b1 de b2 (peste care aş fi trecut, că na, în practică se mai îndoaie regulile, dar era acoperită cu… chestii care îţi bârâie sub roţi), el a trebuit să îmi dea flash să mă dau la o parte. Că na, suntem şmecheri, am trecut de radare, acu dă-i viteză.

Premiul al III-lea se acordă distrusului care, pentru a intra de pe un drum secundar pe şoseaua cu… 3,5 – hai 4 – benzi, într-o intersecţie cu vizibilitate arhisuficientă, ţine neapărat să se bage cu un metru pe banda mea. Bun, recunosc, nu e uşor să faci stânga în condiţiile date, trebuie să treci de 2 benzi pe care vine lumea cu viteză şi să te înscrii pe o bandă pe care vine iar lumea cu viteză. Da’ eu? Tu dacă stai cu un metru pe banda mea mă obligi să iau stânga şi să mă dau pe banda a doua… pe unde poate să vină altul. Eventual să intru în el. Totul fiindcă ai ţinut tu să te dai cu un metru mai în faţă.

Menţiune revine unuia care a făcut o prostie pe care am făcut-o şi eu. Intrase în girator pe banda I, eu eram pe II, şi urma să ies la a doua ieşire, iar el la a treia. Dau să părăsesc giratorul şi îl văd pe individ în dreapta mea. Frână, fireşte. Îl las să treacă, că nu mor. Ei, lui îi revine menţiune nu pentru că a făcut asta, ci pentru că eu am pus frână şi îl aşteptam, şi el tot la mine se uita, cu un aer de „ce face idiotul ăsta?”.

Ce am învăţat până acum e că e extrem de uşor să fii politicos la volan. Bine, eu când văd flash, înţeleg una din două: dacă vine din faţă şi nu m-am băgat în depăşiri periculoase (slavă Cerului, n-am făcut asta), înseamnă că e radar în faţă. Şi practic asta foarte des, că nu mă doare degetul. Dacă vine din spate, flash sau claxon, eu îl echivalez cu o înjurătură (bine, din nou, excepţie când e o cunoştinţă cu maşina şi mă prind că e de fapt un „hai noroc”). Nu am înjurat niciodată folosind mijloacele puse la dispoziţie de maşină. Dar, revenind: trecând peste faptul că nu prea poţi primi mulţumiri în trafic, e foarte uşoară politeţea la volan. Şi mă bucur că am dat de şoferi care, deşi nu erau obligaţi, mi-au dat prioritate în anumite cazuri (gen trebuia să fac stânga şi era de trecut o cale fertă, din faţă veneau multe maşini după o curbă, vizibilitate nu prea era, am văzut omul oprind şi făcându-mi semn să trec). E uşor să laşi şi pietonii să treacă. Şi nu costă absolut nimic. Dar na, de ce să nu claxonezi şi să înjuri?

Am devenit şofer

Posted in Stuff on Octombrie 4, 2010 by fourtyseven

Până nu demult eram navetist săptămânal. Stăteam de luni până vineri în Buzău şi veneam pentru weekend acasă la Râmnic. Ei bine, după mai multe calcule şi obţinerea permisului de şofer, anul ăsta am trecut la alt sistem.

Pe scurt, am ore de la 7 jumate la 1 jumate – 2 jumate. Mă trezesc la 6 jumate, şi în 15 minute reuşesc să mă spăl pe dinţi, mă rog, „toaleta” de dimineaţă, să mă îmbrac şi să îmi beau o cană de cafea făcută acasă, din boabe, ca să pot să râd de ăia care îşi iau câte un păhărel scump de cafea de automat în vreo pauză. Bine, nu eram cafegiu, dar când ai de condus 35 de minute când abia se trezesc găinile e bine să te asiguri că eşti treaz.

Mai demult mi-am montat pe maşină, în urma a două zile de muncă, nişte rezistenţe în scaune, care acum îmi ţin de cald la… poponeaţă. Am trudit la ele 2 zile, şi am reuşit să le fac să arate aproape ca din fabrică (poziţionarea butoanelor e diferită… şi faptul că siguranţa nu are soclu, ci e lipită cu pistolul de cablu… dar astea sunt detalii de ordin tehnic). Ideea e că prima oară când le-am pornit, am uitat de ele, şi a trecut cam un minut şi jumătate de când am pornit motorul până când mă întrebam ce-mi arde… marele dorsal [terminologie incorectă]. Acum nu mai regret timpul pierdut cu asta. :)

În principiu am de făcut o navetă uşoară, de ~35km, de acasă până la liceu, şi invers, dus 35min, întors 40min, cu şoseaua cam aglomerată (na, ora prânzului), care mă poartă, totuşi, prin situaţii destul de variate: semafoare, stopuri, parcare, treceri de pietoni, giratorii, radare, sate, CRETINI…

…şi cu asta închei această primă parte a dizertaţiei mele, şi voi trece la partea a doua, în care voi pomeni pe acei idioţi care s-au trezit cu volanul în mână.

Mic îndreptar de gramatică pentru generaţia messenger

Posted in De pe net with tags on Septembrie 10, 2010 by fourtyseven

Deşi sunt convins că o să îmi umplu frigiderul de carne cu articolul ăsta, tot zic că ar fi cazul să îl scriu (da, am un complex de superioritate). De asemenea, dacă aveţi cunoştinţe care fac mult greşeli de tipul celor pe care le scriu aici, vă rog să le daţi linkul. Fără introduceri stufoase:

Unu. Imperativul. Se formează, din ce ştiu, la toate verbele, după modelul:

– afirmativ: forma de indicativ prezent, persoana a doua singular sau plural, după caz (exemple: spune, zi, prestează, taci). Excepţie „a fi”, care ia forma de conjunctiv prezent (de la „să fii” la „fii”). Din ce ştiu eu, nici un verb nu ia în coadă vreun i la imperativ în afară de a fi, aviz utilizatorilor de „zii”, „ţineţii-vă”;

– negativ: la plural la fel ca indicativul, la singular este nu plus forma de infinitiv scurt (fără „a”; exemple: nu fi, nu spune, nu zice, nu presta, nu tăcea).

Doi. Verbul „a fi”. Cică e cel mai banal verb, dar ridică cele mai multe probleme [vânători de cacofonii, ţineţi-vă pliscul]. Nu vorbesc de Marian Vanghelie pe aici, vorbesc de utilizarea lui – mai subtilă, ce-i drept – ca verb auxiliar, că de imperativ am vorbit deja. Când se foloseşte ca verb auxiliar (vezi conjunctivul perfect – să fi fost, condiţionalul optativ perfect – aş fi fost) ia forma de infinitiv scurt. Atât. Fără vreun i în coadă. Nu există „aş fii înţeles”. Dacă mă contrazici la asta eşti idiot. Cred că e clară regula.

Trei. Verbul „a şti”. Alt verb care cauzează confuzii grave, cu precădere între infinitiv şi persoana a doua plural de la diverse moduri şi timpuri. Pe scurt: forma de infinitiv e „a şti” (nu „a ştii”). La indicativ prezent e „ştii”, la conjunctiv prezent e „să ştii” (nu „să şti”). La viitor e „vei şti”, „o să ştii”, „ai să ştii”. Nu „o să şti” sau „vei ştii”. E simplu să îţi dai seama, unde ai un singur „i” sunetul e mai scurt decât la doi i. Ai vocală în loc de diftong. Nu e atât de greu.

În mod interesant, substantivele terminate în „i” nu prea par a pune probleme. Adică nu prea văd pe nimeni să zică „fii lui x sunt acolo” în loc de „fiii…”, deşi pare mai greu să deosebeşti diftongul de triftong, şi teoria articolului e mai grea decât conjugarea verbului.

În fine, sper să fie util pentru voi şi pentru nervii celor care vă citesc pe internet – în fond, vă faceţi vouă – şi lor – viaţa mai uşoară, şi vă descărcaţi din carnea din frigider. Ghidul nu e complet, e posibil să fi omis ceva greşeli, dar o să scriu de ele într-o eventuală parte a doua. Dacă mai ştiţi greşeli de-astea atrageţi-mi atenţia.

Degeaba!

Posted in Blog with tags on Septembrie 9, 2010 by fourtyseven

Pasiune a întregului net şi la care aderă tot mai mulţi români. Întrebare: cu ce pana mea vă deranjează pe voi Justin Bieber? Adică sunt campanii întregi anti-Bieber la care aderă lumea. De ce, vă întreb? Credeţi că lui sau managerilor lui sau FANILOR lui îi pasă? Pentru ei sunteţi nişte prăpădiţi de hateri fără viaţă. Nu câştigaţi nimic, vă pierdeţi doar vremea. Lăsaţi-l în pacea lui, că nici mie nu îmi place, da’ eu dacă văd un şoarece mort pe stradă întorc privirea. Dacă îl văd pe piticu’ minune ÎL IGNOR. Nu merită atenţia mea, mă doare la bască de el, şi aşa mi se pare normal, să nu îi ofer nici un pic de atenţie.

Trezirea, campaniile astea de hate sunt nişte spamuri. Pierdere de vreme.

Cu şi despre religie

Posted in Blog with tags , on August 22, 2010 by fourtyseven

Cine e creştin mai fanatic poate să mă înjure şi să mă numească eretic din start, nu o să îl acuz de nimic. Eu mă consider creştin prin gândire şi principii, şi sunt un pic mai religios din fire… şi acest mic articol se vrea a fi o refulare a unor frustrări legate de religia organizată, concept căruia mă opun…

Cum mi-a venit să scriu asta acum? Un concurs de evenimente, capac le-a pus cazul bebeluşilor morţi la maternitate, pe care popii au refuzat cu nonşalanţă să îi îngroape cu slujbă, pe motiv că nu erau botezaţi. Chiar acum vorbeşte popa la televizor, cică nu sunt „fiii Bisericii”, că botezul ar fi „poarta de intrare în împărăţia lui Dumnezeu”. Hai nu zău? Dar naşterea ce e? Nu e tot de la Dumnezeu? Lumea asta nu tot de El e făcută? Nu aşa ziceţi? (mă rog, şi voi, şi eu). Să înţeleg că până nu l-a aruncat popa în apă copilul nu poate fi înmormântat cu slujbă şi că dacă Doamne-fereşte moare o să ajungă în iad? Măcar faceţi-i un botez post-mortem, cum se făceau nunţi celor morţi necăsătoriţi în tradiţia veche românească!

Mi se pare absolut penibil ca Biserica să facă campanii căcălău contra avorturilor, dar pe cei care au ghinionul de a pieri după naştere, dar înainte de a fi botezaţi, îi lasă… în plata Domnului. Pe mine, care de la o vreme m-am mai depărtat de… religia organizată, din motive de scârbă faţă de exact întâmplările astea.

Altă chestie pe care nu o sufăr este faptul că orice ai vrea să faci, popa cere bani. Duminică dimineaţă mi-am dus bunicii, oameni la 75 de ani, la biserică, să sfinţească o cruce… alţi bani, o grămadă de pomană, vin, chestii. Cică un milion la un popă, altul la celălalt, jumate la diacon. Acuma, mie mi se pare că toată povestea cu serviciile religioase ar trebui să fie fără bani, prin simpla ei natură spirituală. Vorba aia, banul e ochiul dracului, nu? Şi e, să zic, unitatea structurală şi funcţională de bază a lumii materiale, fără tangenţă cu spiritualitatea. Şi asta dintre argumentele de nivel moral, să zicem, că am şi chestii mai lumeşti. Era la Arhi pe blog o listă de preţuri de la o mănăstire, tot aşa, mă lăsă fără cuvinte. Dar hai să luăm şi lucrurile la puricat jidăneşte… Biserica, din ce ştiu, e alimentată de la buget, nu? Mie, ca cetăţean, mi se pare corect una din două: ori o lăsăm de la buget, dar toate serviciile spirituale rămân gratuite, ori, la fel de cinstit, se separă de stat şi trăieşte din propriile venituri, pe care oricum le cam percepe. A, se termină cu sutele de biserici impunătoare şi de catedrale? Între noi fie vorba, în Buzău sunt 2 catedrale la 500 de metri distanţă una de alta. În Râmnicu Sărat încă o catedrală în construcţie. Eu ştiam că o catedrală nu e ceva de făcut în fiecare orăşel. Plus că sunt mult prea multe biserici pentru câţi credincioşi sunt, ca şi cum ar fi o ţară plină de Ştefan cel Mare. Credinţă n-avem, măcar biserici să fie, nu?

Bine, mai e şi tendinţa babelor fanatic-creştine (aceleaşi care, imediat ce vin de la biserică, se aşază frumos pe gard la o bârfă) de a se ruga la popă, nu la Dumnezeu, cum zice popa ceva se execută pe loc, aduc la biserică scaune şi alte fel de fel de chestii. Iar popii profită. Ştiu foarte multe asemenea exemple. Dar aici ţine mai mult de prostia enoriaşilor şi de necinstea la nivel „micro” decât de instituţionalizarea bisericii.

A nu se înţelege greşit: ştiu preoţi care au reuşit să îmi câştige respectul prin înţelepciunea lor. Încă mă consider creştin, tot ce resping este instituţionalizarea (şi, implicit, laicizarea) bisericii ortodoxe. Părerea mea? Ar trebui ca totul să rămână simplu, fără opulenţă excesivă. E mai rău ca pe vremea lui Luther, când Biserica Catolică vindea indulgenţe, adică ierta păcate pe bani. Acum e mai rău, nu păcatele se iartă pe bani, se cer banii în schimbul unor… să le zic drepturi? Nici nu mai zic de ce aud de faptul că biserica are firme de construcţii… dar ai zice că într-un secol în care aproape tot ce există e o bastardizare a unor lucruri făcute bine mai demult măcar biserica să nu… rămână pă trend. Dar nu m-ar mira să avem parte de o „reformă” de amploare, stil protestantism, şi în cadrul bisericii ortodoxe.

Povestiri de pe drum

Posted in Hronici with tags , on August 17, 2010 by fourtyseven

Eroul vostru preferat revine cu poveşti de la volan. Am 700 de kilometri la bord (şi încă nu am reuşit să spăl maşina) şi deja am păţit câteva chestii… în afară de periodicul uitat de aprinsul farurilor când intru pe DN2… şi de o mică păţanie în care am învăţat spaţiul de frânare pentru Logan…

1. Am salvat un căţel de la moarte. Goneam liniştit pe o şosea dintre două sate… şi la 300m în faţă văd un ghem negru de blană. Câine, îmi zic. Nu se mişcă. Frână (urăsc pedala asta), uşor, reduc, claxon. Câinele nimic. Opresc în faţa lui, bulă se bagă sub maşina mea. Eu ce să fac, ce să fac… pornesc uşor şi aştept să îl văd în oglindă, apoi dă-i.

2. Chiar dacă traversezi prin faţa spitalului, cu puradel în cârcă, îţi recomand să te asiguri calumea. Şi din dreapta, da’ şi din stânga, poate vezi că se grăbeşte cineva că l-a sunat bunică-sa că i s-a făcut rău la 25km de oraş. Poate aşa nu îl mai obligi să frâneze la 2 metri de tine numai ca să te întorci pe trotuar.

3. În Râmnic sunt automate de parcare. Parchezi, bagi moneda şi iei bileţelul. 1 leu ora, plăteşti cu monede de 50 de bani (mă enervează chestia asta, trebuie să umblu cu fişicul de monede după mine fiindcă românii nu s-au gândit să facă monezi de un leu). Cred că singura maşină care a plătit parcarea pe care am văzut-o până acum a fost a mea. Nu exagerez. Barim de-ar fi paznici să stai şi fără grija că îţi trage vreunul cu cheia.

4. Şoselele sunt pline de idioţi, cum ar fi cioroiul cu dacie galbenă cu… ceva mare pe plafon care s-a gândit în vârf de rampă să oprească. Nu mă deranja că a oprit, sau că în timp ce treceam pe el stătea şi se uita la mine. Nu, m-a deranjat că era oprit FIX ÎN MIJLOCUL DRUMULUI.

Vorba aia, eu ştiu că nu sunt şofer bun (am scuză că sunt nou), da’ când mă uit în jur, prind curaj…