Arhivă pentru nationalism

Mai am de ce să fiu naţionalist?

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , , on Noiembrie 30, 2009 by fourtyseven

Unul dintre lucrurile pe care nu le suport e să fac un lucru degeaba, şi cred că e lesne de înţeles de ce, doar nu îmi place să-mi omor timpul aiurea (şi, cel mai probabil, nu sunt nici singurul; fac o paranteză şi adaug că a lenevcugeta la neumirirea sufletului nu este aiurea :-” ). Acuma, după ce am văzut rezultatele alegerilor, naţionalistul din mine şi-a luat un pumn în figură mai ceva ca adversarul lui Bute ieri de dimineaţă.

Mi-a spus cineva că sunt „pragmatic, şi totuşi idealist”. Partea pragmatică din mine îmi spune că nu mai are rost să fiu naţionalist, şi încep să îi dau din ce în ce mai multă dreptate, adică, na, când văd că românii sunt atât de proşti şi că le place să pună botul la minciuni de doi lei, parcă nu prea mai are rost. Pentru că o naţiune, ca întreg, nu este doar istorie, tradiţie şi cultură, ci şi popor. Iar la capitolul popor noi stăm destul de prost. Am citit de dimineaţă un interviu cu Neagu Djuvara, personalitate pe care, de altfel, o admir foarte mult, şi a dat apă la moară idealistului din mine. Pe lângă viziunea relativ optimistă conform căreia, în trei generaţii (Doamne-ajută să fiu şi eu măcar a doua) mentalitatea poporului se va schimba, „teoria” cu stricăciunea din creierul românului lasă încă o portiţă: orice s-a stricat se poate repara.

Dar naţionalismul nu se face cu forţa, ci porneşte din interior, şi, din păcate, la prea puţini români se întâmplă aşa. Nu vreau să propun să se facă în şcoli educaţie naţională şi inoculare, pentru că ar fi o porcărie, dar în condiţiile în care românii nu sunt mânaţi de un ideal superior ca naţiune, mai poate, totuşi, să fie reparată stricăciunea asta?

În cele din (t)urmă, numai timpul va scoate la iveală soarta noastră. Până atunci, rămân idealist şi decis că „decât să-ţi fie rău, mai bine să-ţi fie bine”, dar sceptic apropo de a vedea un popor român nu mai deştept, ci mai puţin „mioritic”.

Acum realizez că e Sfântul Andrei azi. Nu am chef să las felicitări de onomastică pe blog, prefer să mă ocup de asta în persoană, aşa că las aici o dublă comemorare, una pentru Noaptea Sfântului Andrei (de fapt, ieri – dimineaţă, ce-i drept, am trecut pe la Tâncăbeşti), momentul uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu, şi una pentru ziua de 1 Decembrie, visul pierdut al românilor. Să dea Domnul să nu fie triplă, considerând 1 Decembrie ziua naţiunii române… pe care nu aş vrea încă să îl comemorez.

Mic tratat de naţionalism turcesc

Posted in Stuff with tags , , , on Septembrie 2, 2009 by fourtyseven

Pe drumul pe care îl fac am dat, până acum, de foarte multe dovezi ale unui naţionalism puternic, înrădăcinat în sufletele turcilor. Şi, ca să fie clar de unde provine, sau de unde cred eu că provine, o să începem cu o mică lecţie de istorie.

Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului – Mustafa Kemal Ataturk (traducere liberă – „tatăl turcilor”) a fost, efectiv, omul care i-a coborât pe turci din copac. Foarte simpatică este povestea numelui său, Kemal, care, din nou, tradus, înseamnă „perfect”. Numele i-a fost atribuit de către profesorul lui de matematică din liceu. Ce a făcut? În afară de faptul de a fi luptat şi de a fi condus în luptele grele de la Gallipoli, în primul război mondial, le-a şi câştigat, el fiind, de felul lui, militar, şi a urmat să conducă statul turcesc în anii 20. Acum mult timp citisem o cărţulie despre dictatorii autoritari ai anilor 20, recte Lenin, Mussolini şi Ataturk, şi el a ieşit în lumina plăcută de „reformator”, deci nu simplu dictator. A mutat capitala la Ankara (traducere – „capitală”) şi a laicizat puternic statul turcesc, prin excelenţă musulman. De-asta turcii au un aspect occidentalizat, comparat cu lumea arabă. Fără să intru în detalii, este larg recunoscut drept creatorul statului turc modern.

E natural să continuu cu ceva detalii despre viaţa religioasă a turcilor. Peste tot sunt moschei cu minarete. Aproape la fel de dese ca bisericile ortodoxe de la noi. Ceea ce e ceva, având în vedere că echivalentul moscheilor sunt mai degrabă catedralele decât bisericile. Sunt chiar frumoase, cu minarete şi cu megafoane aşezate pe minarete. Un motiv în plus pentru care îi apreciez – sunt un stat laic, dar nu unul lipsit de Dumnezeu.

Ceea ce m-a frapat, întâi de toate, este abundenţa steagurilor cu semiluna. În oricare oraş, poţi număra foarte multe, de la unele mici, cât un prosop, la unele enorme. Sunt omniprezente. La noi, găseşti doar la instituţii, şi rar găseşti de cumpărat tricolorul. Şi, de multe ori, semiluna este acompaniată de figura lui Ataturk. Omniprezent, apare şi în tablouri, şi pe chestii lipite de autocare. Practic, e un fel de zeitate locală. Ceea ce e foarte bine. Chiar acum, după mulţi ani de la moartea lui, încă există un cult al personalităţii sale, şi este un cult pozitiv. Tocmai am trecut pe lângă nişte blocuri, la două etaje consecutive fiind, unul lângă altul, două steaguri ale semilunei, ambele cu portretul lui Mustafa Kemal.

Acum, cum se reflectă asta asupra României? La noi naţionalismul tinde la zero. Oricât am spune, ţara este într-o stare deplorabilă atât economic, cât şi moral. Din păcate, nu suntem într-o vreme ca aceea pe care a prins-o Ataturk, cea a finalului de prim război mondial, când Imperiul Otoman intra în fragmentare, ca stat anacronic, şi cerea modernizare. Ocazia, deci, nu o prea avem. Şi tind să cred că, chiar şi în cazul în care s-ar ivi o asemenea ocazie, un personaj ataturkoid, care să ne coboare ţara din copaci, nu ar apărea, din lipsă de asemenea oameni. Dar eu rămân la convingerea că singurul care ar putea schimba ţara în bine ar fi un tată al românilor, care să instaureze un regim autoritar, cu caracter reformator. Turcii au de ce să fie mândri, ţara lor a dat un conducător de excepţie. Oricât de mult i-aş aprecia pe regii României, cei doi, Carol şi Ferdinand, şi pe Mareşalul Ion Antonescu, nu pot să îi compar cu Ataturk.

Naţionalismul turc porneşte din interior, este un fapt natural. De-asta la magazine găseşti foarte puţine produse de import, de-asta oamenii atârnă cu mândrie steaguri. La noi, naţionalismul „intrinsec” este o raritate. De-asta mişcările naţionaliste nu pot avea succes. Practic, un naţionalism inoculat, tip ceauşist, este o minciună şi un fals inutil, un substitut ieftin (a se face diferenţa între inoculare şi cultivare – inocularea naţionalismului e ca şi cum ai forţa un manelist să citească). O figură părintească pentru neamul nostru ar produce acea scânteie (ştiu, sună a limbaj de lemn) în sufletele românilor, care ar aduce schimbarea, ca o reacţie în lanţ.

Am plecat spre Turcia indecis, cu ideea preconcepută că turcii sunt un popor… nu ştiu, nu tocmai plăcut. Naţionalismul lor mi-a schimbat întru totul părerea despre ei, şi o să îi dau oricând drept exemplu de „uite domne, la ei se poate!”

Mic tratat de naţionalism lingvistic

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , on Iunie 4, 2009 by fourtyseven

Din naţionalismul meu face parte şi componenta lingvistică, în sensul că evit pe cât posibil să curgă din gura mea o salată de limbi. Cu toate astea, există un lucru care mă scoate din sărite mai mult decât utilizarea greşită a limbii române, sau poluarea lingvistică, termen prin care mă refer la preferinţa românaşului pentru un termen de import, în locul căruia poate fi utilizat un termen românesc cu acelaşi sens. 

Acel lucru este limbajul de tip „Pruteanu-clone”, care se chinuie să românizeze fiecare termen posibil. Astfel, „website” devine „sait”, „mouse” devine „maus”, „sandwich” devine „sendviş” şi lista poate continua. Mie, sincer, cuvintele astea mi se par cel mai pur exemplu al poluării lingvistice, în sensul că sunt termeni ai vocabularului devenit internaţional, care sunt românizate în pronunţie. Şi culmea e că sunt românizate prost unele. Vezi „site”, prescurtare de la „web site”, care s-ar putea traduce foarte bine prin termenul românesc „sit”, în loc să i se românizeze (sintetic, părerea mea) pronunţia. Pentru că „sit” este exact traducerea lui „site”. Revenind, mie mi se pare o tâmpenie adaptarea cuvintelor din sfera tehnologică (eu uneori mai scriu aşa ceva fonetic „la şto”, dar nu mi-aş permite să fac asta într-o lucrare de specialitate). Pentru că „server” e server, nu „servitor”, nu „servant”, şi mai ales nu „servăr”.

Naţionalism să fie, da’ fără exces de zel că dăm în penibil.

Manifest de blogger naţionalist

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , , on Decembrie 1, 2008 by fourtyseven

E 1 Decembrie, ziua naţională a românilor, şi pe calea asta vă urez tuturor „la mulţi ani”.

Totuşi, văd că mulţi urăsc ţara şi neamul. Probabil că nu toţi veţi fi de acord cu mine, dar m-am mai justificat o dată. Pentru tot răul din ţară învinuiesc regimul comunist. Citez din mine, din articolul de la link:

Ruşii au venit şi au colectivizat, din motive politice Ceauşescu şi Secu nu au dezvoltat reţelele de comunicaţii (mai ales cele rutiere) şi am stagnat.

În plus au distrus şi simţul civic al oamenilor din acelaşi motiv, pentru a preveni o eventuală revoluţie. Cineva mi-a zis pe mess că suntem un neam de ţărani. Sincer, aşa şi e. Eu din câte ştiu, agricultura românească, atunci când a muncit serios, a fost printre primele din Europa. Şi încă dăm produse agricole de calitate foarte bună.

Dincolo de asta, ceea ce zic aici e părerea mea strict subiectivă. Pentru neamul ăsta şi-a dat viaţa Mareşalul Ion Antonescu, pe care îl consider unul dintre marii eroi ai neamului. Eu îmi dau seama că a avut două scopuri în război. Primul, refacerea graniţelor. Al doilea, să nu lase bolşevicii să intre în ţară. Din motivele astea, plus din motivul de onoare militară, a continuat lupta până la Stalingrad, fiindcă le promisese ajutor nemţilor. Pe 23 august a fost arestat. Urmarea o ştim. Au venit ruşii. Şi s-a dus naibii totul. Închipuiţi-vă ce ar fi fost dacă nu îl arestau. Probabil că ar fi continuat războiul şi nemţii ar fi creat arme nucleare. Consecinţa firească ar fi fost evidentă – destrămarea Imperiului Sovietic.

Iar Mareşalul şi-a dat viaţa pentru neam. La fel şi Mihai Viteazul. Sau Decebal. Şi pentru sacrificiul lor măcar, putem să ne iubim neamul.

Chit că 10 mai ar fi o zi naţională mai potrivită.

De ce ţin la ţărişoara mea

Posted in Bună ţară, rea croială, Stuff with tags , , on August 17, 2008 by fourtyseven

Răspunsul ar fi că nu am ce să îi reproşez. Mulţi aruncă cu noroi şi zic că România e o ţară de căcat. Sincer, mie mi se pare că oamenii ăştia trag ţara în jos, fiindcă o ţară e făcută şi de popor, şi dacă poporul munceşte şi îşi iubeşte ţara, aceasta are doar de câştigat.

Acum, unul dintre motivele pentru care „ţara e de căcat” ar fi economia slăbită. Dar de unde, oare, vine asta? Simplu. În 1944 s-au instalat ruşii în ţară. Da, oficial e în 1947-1948, da’ sincer, cred că după ce au scăpat de Antonescu nu au mai stat degeaba. Oricum. În perioada antebelică economia românească o ducea extrem de bine. Italienii veneau la noi în ţară să muncească (sesizaţi ironia, nu?), uzinele Malaxa sunt o dovadă vie, mă rog, au fost o dovadă vie a puterii industriei româneşti (aveau la un moment dat cele mai puternice locomotive din Europa, erau lider de piaţă în automotoare şi noi nu mai importam locomotive) şi era printre primele ţări din Europa la producţie agricolă.

Ruşii au venit şi au colectivizat, din motive politice Ceauşescu şi Secu nu au dezvoltat reţelele de comunicaţii (mai ales cele rutiere) şi am stagnat. Spania a avut o dictatură de dreapta, a lui Franco, care nu numai că a dat rezultate clare în privinţa economică, da’ a şi ştiut omul să se retragă şi să-l lase pe Rege la locul lui.

Întrebare. Unde eram noi acum dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat în 40? Sau în 43, la Yalta, când ne-au decis Roosevelt, Stalin şi Churchill soarta?

Cine e de vină că au venit ruşii peste noi? Simplu. Nimeni. Poate doar tracii care s-au aşezat aici fără să se gândească la ce va urma. Dar ce s-a întâmplat la noi a urmat un curs firesc. Adică, practic, aşa a fost să fie.

Oameni buni, fiţi patrioţi, iubiţi-vă ţara, că dacă nu o iubiţi voi alţii nu o să o iubească nici atât. Uitaţi-vă la alte popoare ce patrioţi sunt. Luaţi-le exemplul, nu mai adoptaţi sărbători din import. Ţara nu v-a făcut nimic rău. Poate statul de azi, da’ asta e din cauza celor educaţi în comunism, care încă sunt prea mulţi.

Hai să închei cu un cântec.