Arhivă pentru vama veche

Cronică de Folk You. Sau I got folked again.

Posted in Hronici with tags , , , , , , , , , , , , , on August 4, 2009 by fourtyseven

O să încep prin a-mi face ceva publicitate. Am făcut multe poze şi am filmat cam 3 din cele 24 de ore de muzică, aşa că o să dau linkurile unde se găsesc respectivele filmuleţe şi poze. Aşa că:

Pozele cu Folk You, chiar dacă încă nu le-am suit pe toate, se găesc pe fotoblogul proprietate personală, aici.

Filmuleţele cu melodiile, pe măsură ce se încarcă, vor apărea pe contul meu de youtube.

Lăsând la o parte chestiile tehnice, o să intru direct în a spune că marea mea dezamăgire a fost provocată de Daniel Iancu, Mircea Vintilă şi Mihai Mărgineanu. Care n-au venit. Mircea Vintilă nu mai are nevoie de prezentare, iar folkul social al lui Daniel Iancu, presărat cu umor bun mi-a lipsit, ca şi „romanţele” lui Mărgineanu… în frunte cu „icoană cu picioare lungi” şi cu violonistul său absolut magistral.

Seria dezamăgirilor continuă cu Ţapinarii. Dacă anul trecut mi-a plăcut enorm de mult de ei, anul ăsta am fost cam plictisit la recitalul lor, mai ales că nici nu au cântat prea mult. Păreau cam moleşiţi. Tudor Gheorghe, care, de altfel, îmi place mult, a dat în latura plictisitoare, cântând multe, prea multe, doine, şi povestind MULT prea mult. Şi trio-ul Baniciu-Kappl-Cnejevici a fost cam dezamăgitor, având în vedere că a lipsit Eşarfa, ca şi alte melodii mai puţin cunoscute, şi, mai ales, producţia lor proprie, Monăstirea Argeşului, pe care chiar am vrut să o aud. Plus că urla muzica de la Expirat-ul de lângă. Cine dracu i-a lăsat să construiască aşa o porcărie în Vamă?

Într-o notă mai mult sau mai puţin umoristică – s-au cântat cântece de iarnă. Cine îl miroase în asta pe Ştefan Hruşcă are nas bun. A cântat 2 colinde, unul fiind arhicunoscutul „flori de măr”, iar Socaciu nu s-a lăsat mai prejos şi a băgat şi el un „oameni de zăpadă”. Într-o notă foarte umoristică, atunci când a cântat Socaciu „Fă-mă Doamne prost”, era un vers, „păcat că nici o facultate nu dă şi diplomă de prost”. Imediat ce a terminat versul ăsta – şi se aude asta şi pe film :D – am zis „Spiru Haret!”. La 2 secunde după mine, şi Socaciu – „Spiru Haret!”.

Nu a lipsit nici genialul Ovidiu Mihăilescu, cu a sa baladă a Cauboiului Nelu şi a lui Faţă de „Dur”. Am avut parte şi de momente de aur în care toată lumea era în picioare, urla şi saluta – mai precis, când a cântat Hruşcă „Tu, Ardeal” şi „Treceţi batalioane”, şi apoi când a cântat şi Şeicaru T.B. Eu eram în picioare şi salutam. Şi nu numai eu. Încă o notă bună vine de la lipsa de pe scenă a lui Pavel Stratan, şi a atacului său uneori cam prea puternic asupra limbii române. Anul trecut am adormit la el. Anul ăsta nu am dormit deloc în timpul festivalului. Totuşi, a venit cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, un… ins care cântă la o vioară cu distorsie, electrică, bineînţeles, şi care pe mine, personal, mă zgârie pe toate circumvoluţiunile creierilor şi pe timpan. Nu ştiu de ce se oboseşte să-l care Ducu Bertzi cu el.

Aaa, da. Şeicaru. Folkistul meu preferat. Nu ştiu, mie mi se pare prototipul folkistului absolut, cu pleata, mustaţa şi bandana pe el şi cu chitara în mână, cântând de unul singur. Emoţionant până la lacrimi. „Apăru, numai nu, la adio tu.” Îmi răsună melodia asta în urechi încontinuu. Ca şi „Primăvară care-ai fost” şi „Iubita mea, să ne-aruncăm în mare”. „Până când şi până unde se-ntâlneşte stea cu stea, un bilet de tren ascunde fiecare-n palma sa”. Moment muzical.

A mai fost şi Alifantis, tot la capăt de seară, tot folkist al meu preferat, cu ZAN, care mie mi se par magistrali. Şeicaru cu Alifantis fac toţi banii. Şiii… Andrieş. Mereu pus pe glumiţe, întotdeauna înveselitor chiar şi când cântă un blues. Mie mi-a plăcut mult, mai ales că anul trecut nu a venit. M-a mirat că mulţi au cântat din melodiile lui Vali Sterian. Printre care şi Eugen Avram, care a cântat Cântec de Oameni, exact la fel cum am învăţat eu să o cânt. Aşa zise cineva pe Tabulaturi că o cântă el, aşa a şi fost. Şi Chilian, care cândva îi căra sculele, a cântat Amintire cu Haiduci, şi nu a început să cânte până nu a urcat şi Tucă pe scenă.

Care Tucă a adus şi formaţia Iris. Întâi de toate, Minculescu „parcă-i viu”, vorba bancului. Nu mai are nici burta aia de cirotic, şi arată întinerit cu 20 de ani, plin de energie. Somn bizar, Casino, Floare de iris, melodii care mie mi-au plăcut mult. Nu au cântat prea mult, dar a fost rupere. Dat din cap, în faţa scenei, a fost superb, ce să mai zic. Mereu la înălţime. Acuma, îl admir şi îl respect pe Tucă pentru ce a făcut.

Realizez că nu am scris despre toţi artiştii, am scris doar despre extreme. Asta nu înseamnă că festivalul nu a fost de nota 10, dar memoria mea la ora 11 noaptea după o zi cu insuficient somn nu mă ajută într-atât de tare. M-au impresionat şi asaltul debutanţilor, şi ceata greilor la fel de mult. A, da, completare – a dat pe acolo şi Andrei Păunescu. Care s-a şmecherit, a venit cu o Fender electrică şi ne-a cântat ceva ce suna mai degrabă a rock. Apropo de contaminarea genurilor.

Şi o să ţin minte toată viaţa cele 24 de ore de muzică folk şi rock din Vama Veche, unicul motiv pentru care aş mai călca vreodată în staţiunea aia. La fel cum o să ţin întotdeauna minte prima melodie pe care am ascultat-o vreodată, „Omu bun şi pomu copt” a lui Mircea Rusu, pe care o aveam cândva pe o casetă şi pe care o ascultam mereu când mergeam la drum cu un Oltcit bătrân, care acum zace în cimitir, încă de la 5 ani. Iar versurile lui Mircea Rusu le ştiu încă de când eram mic. Merită un premiu pentru nostalgia mea.

La’ anu şi la mulţi ani, aşteptăm Folk You „Florian Pittiş” VI, în 2010.

Anunțuri

Retrospectivă vamaiotă

Posted in Blog with tags , , on August 4, 2009 by fourtyseven

Şi iată că m-am întors de la Vama Veche. Eu cu fratele Mihai am fost unicii posesori de cort socialist pe raza mai multor campinguri, ceea ce m-a amuzat, dar nu asta e important. Important e altceva.

Ca să punem relele înainte, voi spune că nu o să mai stau niciodată mai mult de câteva ore în Vama Veche. Eu când am venit mă aşteptam să găsesc o staţiune rustică, simplă, ieftină, pentru ăia care stau la cort. Rustică e, simplă nu e, ieftină nici atât. Au nişte preţuri absolut enorme. La o cârciumă mai fără fiţe, o chiflă mică şi uscată e 0.75 lei. Cu 15 lei e greu să mănânci să te saturi pe o zi. Ce să mai zic că apa e 3 lei şi o Stejar la jumate la piraţi e 5. Preţuri enorme, zici că-i Mamaia, nu Vamă.

Ba mai mult, dacă vii cu hârtia de 50 sau, Doamne fereşte, 100 de lei la magazin, nu o să te servească ăia că ţin cu dinţii tot măruntul pe care îl au. La ce naiba le-o trebui, nu ştiu. O să mai scriu pe subiectul ăsta, că am ceva destul de dur de zis despre un anumit magazin de acolo.

Apoi e cârciuma de rockeri „La Piraţi”. Atmosfera e perfectă, localul e numai lemn şi paie, şi urlă rockul cât se poate de tare. Dar asta nu înseamnă că nu vin şi pokemoni pe acolo. Citez, „cum să bei suc la piraţi?”. Dar, deşi aproape la fiecare melodie pe care o băgau (şi băgau Cargo, Judas, Maiden, Metallica, Phoenix, chiar şi Colibri) eu urlam versurile în gura mare şi dădeam din pleata invizibilă ca un nebun, m-a enervat crunt că în localul ăla se practică nişte preţuri enorme. Cum să ceri 5 lei pe o Stejar? Eu în Buzău iau Carlsberg cu 4.2 şi Stejar cu 2.5, aşa că normal că mi se par preţurile mai umflate decât la apă. Şi mi se pare ipocrit, adică, cârciumă de metalişti să ceri atâţia bani pe o bere…

Am mai mâncat la Papa la Şoni, un restaurant genial. Pe lângă ambianţa rustică, au preţuri mari. Asta m-a mirat mai tare decât „Puii mei!” scris în meniu la preparate din carne de pui. Dar am constatat de ce sunt aşa de mari preţurile – porţiile sunt enorme. Te saturi din ele. Am dat 20 de lei pe nişte pleşcoi cu spanac şi garnitură cartofi cu ceapă şi n-am putut mânca tot. Iar pleşcoii sunt mai buni ca în Buzău. Locul ăla face toţi banii.

Aşa. Din 24 de ore de Folk You am izbutit, cu voinţa şi toporul, să filmez 3. Azi mă apuc să fac captura, şi o să sui pe blog filmuleţele. Plus o grămadă de poze. Dar cronica la Folk You vine un piculeţ mai încolo. Mai am nevoie să mai şi mănânc un pic.

Până ună alta, ne mai citim.

Nu mai e Vama ce a fost. Nici chiar comparând cu ce era anul trecut… cu 5 lei luai Heineken şi şaorma cu 9. Acu’ faci foamea pe acolo.

Folk You V

Posted in Navetistul with tags , on Iulie 26, 2009 by fourtyseven

Iată iată. În noaptea de 28 spre 29 iulie mă sui la tren şi dimineaţă ajung în Vama Veche. O să stau pe acolo o vreme. Mă duc cu cortul, cu ceva tovarăşi, sigur o să fie prea grozav. A, da, să nu uit să trec pe la Venus la Summertime, să mai mănânc o tochitură dinaia bună. Până atunci ne mai auzim. Cine vrea un mic „blogmeet” la o bere pe acolo, caută pe mess.

Eu aştept rezultatele la CAE…

I got folked

Posted in Hronici with tags , , , , , , , on August 15, 2008 by fourtyseven

Cât am fost la mare pot să mă laud că mi-am petrecut 3 nopţi stând pe plajă la Vama Veche, de la 7-8 seara până la 3-4 dimineaţa. Dacă mi-a plăcut? You bet, vreau să vin şi la anul, eventual la cort.

Cum fu… păi, s-o luăm cu începutul. În prima seară capul de afiş a fost (maestrul) Nicu Alifantis, pe care l-am aşteptat „cu sufletul la gură”. Pentru mine e o descoperire relativ recentă, adică prima oară l-am văzut în iunie pe DVD-ul cu concertul de la Circul Globus, unde a cântat cu Andrieş, Baniciu şi Vintilă. Andrieş! Ăsta nu a venit la Folk You, mare păcat, mi-ar fi plăcut să (în)cânte şi el. Oricum, o surpriză plăcută a fost duetul Daniel Iancu-Ovidiu Mihăilescu. De Daniel Iancu auzisem de mai multă vreme, cu vreo 2 ani în urmă, într-o noapte în maşină, pare-mi-se la emisiunea lui Ducu Bertzi, Omul cu chitara, când am auzit prima oară „Ofiţerul Radu”. Şi am ascultat multe dintre cântecele sale. Ovidiu Mihăilescu, în schimb, m-a încântat, mi-a lăsat exact impresia de „folkist care cântă pentru prieteni”, pe lângă faptul că a destins atmosfera şi a creat un moment nostim.

A fost pe acolo şi „mai seriosul” Andrei Păunescu, şi, mai la urmă, Victor Socaciu. Ce mai, Victor Socaciu a fost „mama lor”. Pe Victor Socaciu, Vasile Şeicaru şi Mircea Vintilă îi văzusem anul trecut la mare, chiar în seara de dinaintea morţii lui Florian Pittiş. Evident, Folk You de anul ăsta a fost sub semnul lui Pittiş, dovadă stând scaunul acestuia, în permanenţă luminat, cele 3 lumânări din faţa scenei, mereu aprinse, şi „play-ul” zilnic al poeziei „Sunt tânăr, doamnă”, recitată de Pittiş.

Ca în fiecare seară, „veteranii” au fost „deschişi” de Dinu Olăraşu, care mereu a cântat imnul festivalului şi preferata mea personală „N-ai nevoie de foarte mult”. Tot la capitolul „nostim, dar frumos” s-au încadrat şi Ţapinarii, care au creat un „show” destul de simpatic, la două voci şi o chitară. Pe la 2 abia şi-a început Nicu Alifantis recitalul de o oră, şi deşi noi îngheţam (eram un grup de 6 inşi) sau ne încălzeam reciproc, „maestrul” (care, spre nemulţumirea mea, a venit doar cu 2 chitare, deşi l-am văzut cântând la multe alte instrumente)

În fiecare seară au participat multe „doamne ale folkului”, pentru mine alte noi descoperiri, dar nu am putut să le deosebesc fiindcă nu le ştiam de dinainte. Anyway, s-au ridicat toate la nivelul festivalului. Surprizele „neplăcute” (cât de cât) au fost altele.

A doua seară, după Dinu Olăraşu, au suit pe scenă nume grele. Florin Chilian, spre exemplu. Florin Chilian, din câte îmi amintesc, la un moment dat cânta cu, sau măcar era „apropiat”, „ajutor”, nu mai reţin exact, Compania de Sunet şi Vali Sterian (Dumnezeu să-l ierte), „micul Dylan”, a cărui localitate de origine este Râmnicu Sărat, de unde vin şi eu. Anyway, Chilian a cântat cântecele sale consacrate („Ca-n viaţă”, „Cântecul avocatului”, „Cântecul lui Tănase”, „Zece”, „Iubi”) şi alt cântec pe care nu îl ştiu şi nici nu îl găsesc, ceva cu „vreau să dorm”, dar care tot m-a impresionat. Apoi a cântat şi Emeric Imre, „nebunul de alb”, Ducu Bertzi (cu Mihai Neniţă la vioară, mai bine nu-l aducea, zic eu, că nu mi-a plăcut mai deloc), Mihai Mărgineanu (alt moment de destindere şi de „haz”) – care mi-a plăcut mult, mi s-a părut că seamănă într-un fel cu duetul Daniel Iancu-Ovidiu Mihăilescu. Formaţia de acompaniament includea un ins care a cântat şi el, introdus ca „115 kilograme de talent” şi un violonist care m-a impresionat profund, pot să zic despre el cu mâna pe inimă că e un „lăutar adevărat”.

Seara a doua o încheie Vasile Şeicaru, de la ora 3 dimineaţa. Mereu mă impresionează omul ăsta, e… „prototipul” folkistului. A cântat „Aruncarea în mare”, „Biletul de tren”, „Vânare de vânt”, „Antiprimăvară”, (dovada vie că poezia rusă e strong) şi multe altele. Adică, de, era clar că el urma să fie „cap de afiş” şi trebuia să demonstreze de ce, nu?

A treia seară, finala, a fost deschisă tot de Dinu Olăraşu (după obicei), şi aici au participat Mircea Vintilă şi Brambura, care deja nu mai au nevoie de prezentări (bine, cele două „gagici” de acolo mi s-au părut cam degeaba). A cântat deja clasicele „pe Corso”, „Cardio”, „Peste Răbdări”, „Hanul lui Manuc”, „Strada Popa Nan” şi altele pe care nu le mai ţin minte. În orice caz, de excepţie omul ăsta.

Tot atunci am descoperit că se vindeau tricouri la Caravana Jurnalul, dar nu aveam 30 de lei la mine. Şi nu am putut să îmi iau. Evident, mi-a părut foarte rău, dar asta e. După Vintilă a fost şi Pavel Stratan. Care nu mi-a plăcut deloc. Pe lângă că e comercial (slavă Cerului că nu era şi fiică-sa acolo) e şi plictisitor. După primele 5 minute mai-mai să adorm. A fost şi Marcela Saftiuc, care mi-a plăcut, şi, fix după Pavel Stratan (să nu mai vii de-acuma, că se cruceşte limba română), şi după ea Poesis. Adică Marius Baţu şi un coleg. Marius Baţu, care cântă la double-six. El şi Mărgineanu (şi Covaci, da pe el îl ştiu toţi). De ăştia nu prea am ce să zic, că sunt destui care au auzit de „Cântec Şoptit”.  Sau de „Încă 2000 de ani”. Oricum, tipul ăsta mereu mi-a plăcut. Ştiu că l-am văzut la Om Bun 2007 live, cu Pittiş şi cu Ducu Bertzi. Şi atunci a cântat excepţional.

Capul de afiş al celei de-a treia seri oare cine să fie? Chiar Mircea Baniciu. Cu Vlady Cnejevici la clape. Omul ăsta e incredibil. Era 2 noaptea, mulţi erau adormiţi (oare cine să fie vinovat?), şi când a început să cânte toată lumea era în picioare. În schimb mi-a dat senzaţia că recitalul lui a fost mai mult un fel de „mori de ciudă, Nicule”, fiindcă a cântat doar 4 compoziţii proprii, „Eşarfa în dar”, „Întoarcerea la orient”, „Tristeţi provinciale” (cu care a „deschis jocul”) şi „Vara la ţară”. În rest compoziţii phoenixiene. Chit că lui îi ies superb. Poate chiar mai bine decât originalele. Oricum, mi-a plăcut extrem de mult, şi acum aştept ediţia de la anul, când poate stăm şi mai mult. Per total, mi s-a părut o experienţă minunată. După Baniciu a urmat înregistrarea cu Cântecul Bufonului, care a încheiat fiecare seară, apoi bis-ul lui Baniciu, Nunta, şi în final, o adunare mare de folkişti care au cântat „cântecul bufonului” împreună. Evident, în frunte cu Baniciu.

Am văzut şi Vama Veche, ca să rezum – oamenii te cazează ieftin în grădinile lor dacă ai cort, şaorma foarte bună la 9 lei, în staţiuni e 10, Heineken la 5 sau 6 lei jumate de litru, multe cluburi (poate prea multe) şi „Welcome to the Ursus country”. La anu’ zău că mă duc cu cortul.

Întârzierea cu care am scris asta e din cauză că am vrut să uploadez ce am filmat pe acolo (chit că e vorba de o cameră foto şi nu sunt perfecte înregistrările) şi Youtube nu prea mi-a plăcut. Acum înregistrările sunt disponibile pe Viddler. Şi ceva poze: