Arhivă pentru bere

Motiv de bucurie într-a unşpea

Posted in Navetistul with tags , , on Octombrie 9, 2009 by fourtyseven

De când avem ore de la 7 până pe la 2 după-amiaza, cel târziu, viaţa mea s-a schimbat radical. O fi din cauză că nu mai trăiesc experienţa liceului noaptea, o fi din cauză că mă scol o dată cu găinile, de nici măcar nu e soarele sus, nu ştiu. Dar deodată m-am trezit cu foarte mult timp. Drept e că nu mă omor prea mult cu învăţatul… am eu motivele mele. Printre care şi faptul că, de multe ori, oricât aş citi o lecţie de chimie organică, toate catenele alea nu prea se lipesc de mine, şi practic doar îmi irosesc timpul. Dar am timp să lucrez la matematică la ore mai omeneşti decât intervalul 10 noaptea – 1 dimineaţa.

M-am lăsat, în sfârşit, de Diablo, că m-am plictisit pur şi simplu, şi acum vreau să revin la scrisul pe blog, că prea mi-era dor de asta. Ideea e că acum am mult timp, deci pot să mă mai plimb prin oraş şi, mai ales, să ies la o bere. Dar ce mă miră pe mine e că, deşi timp este, nu prea am cu cine să ies la bere. Da, mai prind, da’ oamenii mai sunt ocupaţi. Şi eu trebuie să o ard prin casă aiurea… normal că mă enervează, e soarele suuus, pe cer, şi… na, e fain să ieşi la bere. Nu berea contează, contează vorbăreala, că, în fond, de-asta ieşi la o bere, să mai schimbi o vorbă cu lumea, ca în poiana lui Iocan.

În plus, cine mă cunoaşte, ştie convingerea mea că în bancuri se ascunde o cantitate enormă de înţelepciune populară. Păi, uite un banc care descrie perfect viaţa în clasa a unşpea, cu aplicaţii în realitatea adultă. Iacă:

Era o dată un profesor de filosofie care a venit la oră cu un borcan mare şi cu o sacoşă plină cu pietre. Începându-şi ora, profesorul pune borcanul pe catedră şi îl umple cu pietre mari.

„Copii, e plin borcanul?”

„E plin domn’ profesor!”

Apoi, scoate nişte pietre mijlocii din pungă, pe care le varsă în borcan. Din nou:

„Copii, e plin borcanul?”

„E plin domn’ profesor!”

Urmează apoi pietricelele, pe care le varsă în borcan, umplându-l până la buză. În final, din nou:

„Copii, e plin borcanul?”

„E plin domn’ profesor!”

„Ar mai fi fost loc pentru pietre dacă le puneam în ordine inversă?”

„Nu, domn’ profesor!”

„Vedeţi, copii, aşa e bine să vă organizaţi viaţa: pe primul loc puneţi lucrurile importante: familia, educaţia, locul de muncă. Apoi puneţi timpul liber, odihna, prietenii, cultura, şi abia în final distracţiile mici, discotecile, vacanţele, hobby-urile, jocurile. Că dacă le puneţi invers, nu o să mai puteţi să vă ocupaţi de lucrurile cu adevărat importante în viaţă.”

Atunci, un elev se ridică, scoate o doză de bere şi o varsă în borcanul profesorului, care îi pune un 10 şi îl întreabă:

„Ce ai vrut să demonstrezi prin asta?”

Oricât de încărcată ţi-ar fi viaţa, mereu mai este loc şi de o bere.

Mult adevăr. Foarte mult. Îmi vine greu să cred că am supravieţuit 2 ani fără „ieşitul la (proverbiala) bere”. Şi aşa de rău îmi pare că nu pot să ies pe atât de des pe cât aş vrea…

Anunțuri

Plec

Posted in Blog with tags , , on August 27, 2009 by fourtyseven

Mâine dis de dimineaţă sunt în autocar spre turcia. Aşa că azi spre seară sunt prin Bucureşti. Cine vrea să practicăm nişte halbere, să-mi spună acum, ori să mă sune. Baftă mare, copii.

De sezon

Posted in Navetistul with tags , , , , , on August 15, 2009 by fourtyseven

Întâi de toate, la mulţi ani, Mării, Marini, Marine şi Mărioare. :D

Apoi… Micul meu pelerinaj gastronomic pe litoral continuă. Pe la Saturn, e o terasă galbenă pe plajă, prin zona hotelului Balada… unde se face mâncare chiar bună! Preţurile sunt mediocre, dar mâncarea e bună şi săturătoare, ceea ce e foarte bine. Supa cu tăiţei şi tochitura sunt grozave, atât că n-au salată de sfeclă roşie.
Şaorma, în schimb, e foarte scumpă. Una mică la Venus e 6-7 lei, la Saturn e 10. Totuşi nu se compară cu cea de la Haleală.
Cândva, în zona Hotel Narcis, era o terasă unde se făceau mici mici şi bine pătrunşi, cu opt mii bucata. Ultima oară am mâncat pe acolo în 2006, şi am mâncat pe săturate. Acum rar mai e deschisă, şi micii sunt la 2 lei… păcat. Mare păcat.

Uite că nu peste tot clienţii sunt trataţi ca nişte poveri, ca nişte nedoriţi. La berărie m-a ţinut minte ospătăriţa (deşi nu e prea greu să ţii minte un om care vine la aceeaşi oră, la aceeaşi masă, cu acelaşi laptop negru) şi acum aduce direct un Tuborg, fără să mai fie nevoie să cer eu. Frumos. :D

Mâine plec acasă… prind ceva şi din Festivalul Berii. Timişoreana la greu… :D

Tocmai aflai că a murit Les Paul. Dumnezeu să-l ierte. Toată lumea moare de la o vreme…

Timişoreana!

Posted in Hronici, Localisme with tags , , , , , , , on Septembrie 8, 2008 by fourtyseven

Mai precis, „Serbările Timişoreana”, la Buzău, 5-7 septembrie 2008. Nu ştiam de evenimentul ăsta până acum vreo săptămână, dar ştiam că duminică avea să cânte Baniciu în Buzău. Ulterior am aflat că a lui cântare făcea parte din „festivalul berii”.

Cum fu? Piaţa Daciei amenajată frumos, stil cetate medievală, sau mă rog, fortăreaţă ceva, că era cu porţi şi turnuleţe „defensive” din lemn, o scenă mare, mici, mese şi MULTĂ bere. Ieftină, 2 lei paharul de vreo 0,4 litri. Mi s-a părut chiar bună, dar la mici nu m-am aruncat, deşi sunt fan. Adică, erau cam scumpi, 2 lei micul, şi nu prea îmi place să mă risc să iau mici din stradă.

De prezentare s-a ocupat „berarul”, un individ simpatic în costum care se vrea a fi specific anilor 1800. Da’ a fost cam plictisitor, că s-a ocupat de prezentări ale istoriei Buzăului, deşi mai bine prezenta istoria berii sau a Timişoarei. Da’ cred că după ce a văzut masa de cocalari din spate (de, bere ieftină) s-a gândit că e cazul să ia el locul şcolii.

Da’ ne învârtim pe lângă subiect. Fiindcă atracţia centrală a fost muzica. Din sfera rockului, evident. Nu degeaba dăduse un cocalar un mass comentând că era un concert de rahat. Oricum, totul a fost ascendent. Prima seară a fost întreţinută de o trupă mică, Interzis, care făcea coveruri da’ foarte bine. Apoi au venit „greii” serii, Viţa de Vie. Nu i-am ascultat până atunci, îl mai văzusem pe Despot la Megastar şi mi-a creat o impresie bună. Da’ când i-am văzut pe scenă mi-a plăcut. Atât „show-ul” cât şi muzica. Nu mai reţin setlistul că nici măcar nu le ştiu bine melodiile. Dar tot au fost foarte buni. Apropo, am autograf de la Despot :D.

Sâmbătă am fost toată ziua plecat în Bucureşti la nişte cumpărături. Eu mă aşteptam ca până la 5-6 să fim acasă, dar nu am luat în calcul şi dilatarea bucureşteană a timpului. Aşa că m-am găsit în Dacia la ora 9, în timpul jocurilor. După o bere, au urcat pe scenă Cargo. Ce pot să zic despre ei? Chitariştii graşi, cu figuri (adică feţe) de motociclişti, voce foarte bună, chităreală excepţională, pana mea, au fost FOARTE BUNI. Geniali chiar. Deşi nu au cântat decât o oră, a fost suficient pentru mine. Nici lor nu le mai reţin setlistul, da’ ştiu că au început cu Spiritus Sanctus, am auzit şi Hora pe Motoare, şi la bis a fost aia cu ploaia. Au fost de excepţie. Chiar mi se pare că acum că Phoenixul a ajuns un fel de schelet, Cargo fac legea în segmentul hard-rock-ului românesc. Bine, şi Iris. Ce am remarcat, chitariştii de la Cargo sunt amândoi burtoşi. :D

Am luat autografe de la toţi mai puţin Bărar, chitaristul. Chiar am vrut autograf de la el, dar ori l-am ratat ori nu a venit deloc. Adică, la finalul finalului, când se cărase lumea, rămăseseră toţi să vorbească, numa’ el nu era acolo. Cel mai mult mi-a plăcut de vocalist. Are o mutră de uber-unfriendly, da’ la împărţeala autografelor zâmbea, râdea şi glumea. Iar în timpul cântării era cu berea în mână. Ce am observat e că pe clăpar nu prea îl iubea lumea. Dar grupuleţul nostru l-a prins şi ne-am luat şi de la el autografe. Nu se compară cu Cnejevici, dar mie tot foarte bun mi s-a părut.

A treia seară, am ajuns devreme, şi după berea de rigoare, l-am ascultat pe ăla de la început. Claudiu Mirică sau cum îi zicea. Nu mi s-a părut strălucit, iar Retro Band mi s-a părut mediocră. Mai puţin clăparul, care cred că a cântat la Balul Bobocilor la noi când am intrat eu în liceu. Şi atunci, şi acum mi s-a părut foarte bun. După jocurile de rigoare a urcat în scenă Măria-Sa, Mircea Baniciu. În dreapta scenei, era nimeni altul decât Batman! Ok, Cnejevici într-un tricou cu Batman.

Şi dă-i cântare. Tristeţi provinciale, Întoarcerea la Orient, Eşarfa, Vara la Ţară, Pisica Neagră, Vremuri, Canarul, Mugur de fluier, Mica Ţigăniadă, Dealul cu dor, Andrii Popa (care, între noi fie vorba, sună MULT mai frumos cântat de Baniciu decât în varianta hard a Phoenixului de azi), şi nici nu le mai ştiu pe toate. Chiar mi-a plăcut la o fază. Suflet Normal, prezentă alături de mine după o absenţă la primele 2 concerte, şi-a scăpat telefonul. Baniciu l-a văzut şi i-a arătat cu mâna să îl ia. Fără să se oprească din cântat. Şi l-a luat înapoi. Baniciule, you rule!

Cnejevici în schimb, mie mi se pare cel mai bun clăpar din România. Omul ăla e GENIAL. De 3 ori în cursul ultimelor 3 luni i-am văzut, de 3 ori m-a impresionat. Tot ce regret e că nu am putut să iau şi de la el un autograf. Baniciu la autografe mi s-a părut de treabă, nu „mofturos” sau chiar „bădăran”, cum umblă zvonurile. Ne-am luat autografe de la el şi nu ne-am abţinut să-i zicem că aşteptăm să-l vedem la Folk You la anul.

Până atunci, există Om Bun, unde sperăm să ajungem…