Arhivă pentru tren

Cum te întorci cu trenul de la mare

Posted in Navetistul with tags , , on Iulie 29, 2010 by fourtyseven

Încă nu am permis de şofer, sau cea mai importantă armă a şoferului, anume experienţă, deci nu prea pot să merg la mare cu maşina, aşa că am adunat ceva experienţă în trenuri de noapte, începând de acum doi ani, când am venit de la Bucureşti la Constanţa cu legătură la Mangalia, de la concertul Iron Maiden. A fost una dintre cele mai grele şi urâte călătorii posibile, fiind cu un accelerat cu etaj, genul de vagoane care se trec deja la personal. Plin ochi, fireşte, deci nu aveai loc să tragi un pui de somn, şi cald de mureai pentru că locomotivei nu îi mergea aerul condiţionat – şi asta la 2 noaptea. Pe bilet scria Constanţa – ora 6, am ajuns abia la 8 şi mi-am ratat legătura – măcar am aflat că pot lua orice tren, că toate circulă în regim de personal.
Bun, geamurile nu se închideau (fir-ar, scriu din tren şi iar mi-au tăiat curentul, noroc că mă ţine bateria) şi ţiuia în permanenţă deschiderea de urgenţă de la uşă – destul de nasol, nu? Nici nu ştiu cum am reuşit să ajung, da’ am prestat un somn calumea imediat ce am ajuns în cameră.
Hai să zic şi de cum am ajuns anul trecut la Vama Veche… mă rog, a fost cam fără peripeţii, că ne-am luat biletele oarecum din timp. Urcai la Râmnic, la Buzău întâlnii tovarăşii, mai urcă lume să meargă spre Mangalia, am cântat la chitară („sunteţi la liceu de muzică?” „nu, doar ne place să cântăm”) şi, spre dimineaţă, am ajuns. Ei, la întors a fost mai nasol.
Plecasem mai devreme fiindcă Vama era mai scumpă decât credeam (şi anul ăsta mi se pare şi mai rea) şi mi-am băgat picioarele. Aveam loc, da’ a fost moarte de om, urcai la 10 noaptea, ajunsei pe la 4 dimineaţa. În orice caz, nasol rău… aveam bagaj şi pe sus, şi pe jos (şi sus stătea rucsacul cu cadru de aluminiu), la chitară nu puteam cânta că trezeam copiii şi nu aveam nici cea mai faină companie posibilă. Colac peste pupăză nem baterie la telefon, nem muzică la căşti şi nem curent să încarc mobilul. Iar ziarul nici atât, că nu stătea lumina aprinsă calumea nici să o omori. Bine, mă amuzase că, atunci când am luat chitara în mână să cânt, încet, se lăsase linişte în compartiment. Dar în fine…
Deşi am mâncat două ciocolate şi am băut un litru de suc de portocale tot mi-a fost somn şi am mai adormit – habar n-am cum. A, da, şi de afară răsunau manelele, da’ dinalea de plâns, nu de râs. Ne-am trezit şi cu uşa la compartiment încuiată de cocalari – nu ştiu cum, dar a reuşit naşul să o descuie… da’ nu am mai închis-o de teamă să nu rămână aşa, deci urlau manelele până la noi.
M-am trezit într-o gară jegoasă, trenul stătea. Mă, pare cunoscută, ce-i cu marfarul ăsta… mă duc la uşă… a, e Buzău. Bun, într-o oră ajung.
Dar anul ăsta, când am mers la 2 mai cu nişte colegi, am avut parte de ceva şi mai groaznic.

Anunțuri

Povestiri din tren

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , on Mai 18, 2010 by fourtyseven

A trecut mult de când n-am mai povestit isprăvile mele de navetist – şi nu mă refer la calitatea de băutor de bere la navetă, ci la cea de plimbăreţ cu trenurile patriei, de astă dată fiind vorba de un accelerat – întâmplător, plin de rockerimea moldovenească.

Acu’ tre să precizez: n-am mers niciodată cu naşu’. Aproape mereu mi-am luat bilet, mereu am preferat să îmi iau bilet decât să dau mai puţin la naş, că na, mi-s genul de om care preferă să fie pregătit mai mereu şi îşi ţine deoparte banii de tren (şi nu se sfieşte să meargă cu personalul dacă n-are bani de altceva). Astea fiind zise, o să vă povestesc de singurii 30 de kilometri din viaţa mea pe care i-am parcurs fără bilet.

Duminică dimineaţă m-am trezit mahmur la 8 jumate, după 4 ore jumate de somn. Durere de cap, rău la stomac, toate alea. La 10.28 aveam acceleratul de Bucureşti, trebuia să ajung şi prin Berceni să-mi cumpăr o chestie… în fine. La 10 şi 5-10 şi 10 aşa plecam spre gară. Aveam tot: bilet, chei, buletin, telefon de rezervă… a, stai, telefonul meu (în care aveam şi SIM-ul). La 10.24 sunt cu tata în maşină, dar în faţa noastră se moşcăie poliţia. 10.28 – sunt la gară. N-am timp de bilet. Hop în tren.

Am riscat la faza asta că trebuia să ajung neapărat la 1 în Bucureşti, altfel nu se punea problema. În fine: după 30 de kilometri de stat în coada trenului numai numai să nu mă găsească naşu’ fără bilet, trenul opreşte în Buzău, la linia 2. Care linie e despărţită de linia 1 de un gard. Hop jos din tren, 100 de metri viteză şi salturi până la bilete. Al doilea la coadă. Iau bilet. Văd gardul spart pe jos între linii, mă dau pe sub el. La 2 minute după ce am sărit din tren eram înapoi, cu bilet cu tot, nici n-am avut timp să gândesc. Şi am ieşit şi cu 3 lei mai ieftin.

Faza naşpa a fost că atunci când a venit naşul, femeia care se aşezase jos în faţa mea i-a întins 8 lei…

Câteva motive pentru care CFR suge

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , on Martie 1, 2009 by fourtyseven

Primul motiv e ăsta. La dus, spre Bucureşti, am mers la etaj cu un accelerat modernizat. Şi, ca să contraatacăm asaltul manelitic dinspre ambele capete ale vagonului, am băgat calculatorul în priză şi dă-i cu rock. Dar surpriză! Aveam semnal de la un router! Dar surpriză şi mai mare. Nu aveam net. Mă joc eu cu setările de reţea şi constat că eram singurul calculator de pe tren. Interesant.

Din două una. Ori nu sunt în stare să îşi configureze un amărât de router, ori au router dar au uitat să tragă net prin el. Nişte ţărani.

După ce am ieşit obosiţi de la Om Bun am purces la pas spre gară. Ne-au ajutat şi trecătorii, ne-am descurcat să ajungem bine. Dar acolo surpriză. Nema case de bilete deschise, gara închisă până la 4 jumate pentru salubrizare. Proştii dracului au închis gara peste noapte, dacă se poate aşa ceva. Teatrul absurdului coborât pe pământ. Le umplem ceferiştilor frigiderele cu suficientă carne pentru trei ani şi ne resemnăm. Dăm ceva ture, până îngheţăm, apoi pe la 3, când nu mai puteam de frig, ne băgăm în singurul local deschis, o bombă în care nişte beţivi fumau ca turcii.

„Garçonul” de faţă avea cheia de la gară, dar, deşi eram vreo 8 oameni, nu ne-a lăsat. Şi nişte tovarăşi mai tuciurii se tot plimbau pe uşă. Pe la 4 aşa ies să iau ceva de haleală şi constat că au deschis la Gregory’s. Ne refugiem acolo. Budă curată, cafea, mâncare, cald. Apoi ne luăm biletele la personalul de 5. Bem un ceai la McDonalds, constat că netul lor e de caca, şi suim la tren. Aaa, să nu uit. De salubră ce au făcut gara (munceau cam 7 inşi pe metru pătrat într-un capăt şi în celălalt cam 0,(0)) când m-am dus la tren am văzut ditamai şobolanul alergând prin faţa mea.

Stupoare.

Vagoanele nu mai sunt cele cu etaj, bine făcute, pe care le-am prins eu în vară. Nu, erau cele mai dărâmate vagoane de accelerat posibilie. Dar măcar am dormit 2 ore unii peste alţii. Când tovarăşii mei au coborât la Buzău, eu am rămas spre Râmnic, apoi am trecut pe la Biserică şi m-am culcat. Acum m-am trezit.

Notă adiţională. De ce naşii de personal cer carnetele de elev să le vadă? Cine naiba poate LUA bilet redus fără carnet la el? :))

De prin tren (iară)

Posted in Navetistul with tags on Ianuarie 12, 2009 by fourtyseven

Mai nou prin tren dau de naşi simpatici. Ultimele trei dăţi chiar mi-a plăcut de ei. Bine, ultimele patru, că a treia am luat biletul degeaba. În fine. Primul naş şi-a dat jos pălăria şi a salutat frumos. Al treilea din nou cu salutul politicos, şi al patrulea la fel, adresându-mi apelativul „cavalere”… ciudat, având în vedere că numai a „cavaler” arătam, fiind într-o pufoaică gri cu fes albastru.

Asta era duminică seara, când veneam la Buzău cu trenul. Un personal de amurg târziu, cu vagoane dinalea ciudate pe boghiu de 3 osii. Dentistul meu (cu care am călătorit într-un asemenea vagon, pe drumul invers, însă) numea trenul ca fiind cu „bănci dinalea de bou-vagon”. În fine, sigur le ştiţi, personalele cu etaj cu aspect dinăla de ieftin. Mi-a plăcut că aveau macarale la geam, şi am putut să scap un pic de căldura aia de saună.

Şi am văzut un motiv pentru care merită să ai mereu aparatul foto la tine. Eventual şi pornit şi gata de tragere. Prin Buzău, când intram, am văzut un dude pe pragul casei, cum fuma o ţigară şi se uita la tren, cam la vreo 10 metri de linie. În fine, nu pare cine ştie ce, dar pe mine m-a impresionat. Cum o fi să stai lângă calea ferată şi să te uiţi la fiecare tren care trece, ducând cu el oameni, vieţi, vise?

Cu trenul

Posted in Bună ţară, rea croială, Localisme, Navetistul with tags , , , , , on Octombrie 19, 2008 by fourtyseven

Sâmbătă am fost iară evoit să utilizez serviciile Căilor Ferate Române pentru a-mi deplasa posteriorul dintr-un oraş în celălalt. A fost oricum un dus-întors. Cu eternul tren de 12. Şi la întors cu cel de 15.15.

Şi ajung acolo la cele două case de bilete. PARDON, la CASA de bilete, că numai una e deschisă. Atunci când e coadă, evident, că azi dimineaţă nu era nimeni la casele de bilete şi erau AMBELE deschise. Înaintea mea stupoare. Trei babe. Care se vaită la aia că nu ştiu cine le aşteaptă. Aştept 5 minute să termine şi văzând că nu am succes, reprimându-mi dorinţa de a le da un ciocan în cap (că ele stau şi ţin coada pe loc că nu se decid mai repede, şi alţii pot să-şi rateze trenurile) mă duc la cabinetul denstistului local să mă programez. Partea bună e că până am revenit babele erau pe peron.

Mi-am luat biletul şi am fost luat cu asalt de către nişte piticanii simpatice. Zice-se că se cheamă cerşetori. Mă duc să-mi iau apă de la fostul birou de informaţii (citeşte chioşc) şi ei vin iar spre mine. De data asta nu le-am mai dat mărunţişuri gen 10-20 de bani. Le-am zis să se care la şcoală că nu le cere nimeni bani pentru asta. Bine, că la început am luat-o cu „n-am”-ul, da’ când m-au văzut la magazin (se cerea prezenţa unei jumătăţi de apă) s-au lipit de mine ca magneţii.

Şi ca tot omu’ m-am dus linşitit pe peron să citesc un studiu scris de lt-col Ion Antonescu despre români, în 1919. Activitate ce a continuat şi în tren. La întors, la 1 minut după plecarea trenului, vine naşu’ între uşile vagonului (era personal dinăla cu 3 „compartimente”. Prezenţa – eu şi un nene. Discutau cam mult aşa că mi-am dat jos căştile. Ce aud?

Bietul om a încurcat liniile şi a suit într-un tren de direcţie total diferită. Controlorul nu l-a taxat, i-a zis să coboare la prima şi să aştepte alt tren spre Buzău şi dup-aia să ia altul spre Făurei. Cred că i s-a cam distrus ziua bietului om. Da’ măcar avea puterea de a face haz de necaz, că dup-aia mi-a cerut râzând o ţigară. N-aveam. A coborât la Bobocu. Mi-a amintit de o noapte din iulie când mi-am ratat un tren şi am stat în Gara de Nord până dimineaţa. Câtă disperare trebuie să fi avut omul în el… să-ţi pierzi trenul şi să iei unul de direcţie opusă, cred că e extrem de greu de suportat.

LE. Am uitat să zic că podul de la Valea Râmnicului e „reabilitat”. Pentru prima oară în 3 ani se circulă pe tot tronsonul Buzău-Râmnicu Sărat cu viteză „maximă”.

Trenul morţii

Posted in Bună ţară, rea croială, Navetistul with tags , , on August 6, 2008 by fourtyseven

Madness? This is CFR!!!

Ieri, când am venit la mare, am făcut nesăbuita alegere de a veni cu acceleratul de 1.50, noaptea. Şi am luat un bilet pentru Mangalia, cu respectivul tren până la Constanţa, şi apoi o legătură. Trebuia să fiu în Constanţa la 6 jumate, iar după juma’ de oră să am tren spre Mangalia, iar la 8 jumate să fiu acolo.
Pentru început, am observat o schimbare în Gara de Nord – spre deosebire de alte dăţi, nu mai era plin de aurolaci, ci de rockeri, mulţi dotaţi cu tricoul cu Maiden. Anyway, mi-am aşteptat trenul citind „Ghidul Nesimţitului” (bunicică lucrare, da’ nu m-a impresionat extrem de tare).
Am suit la 1.40 în tren. Vagoane modernizate, cu etaj… la început am zis că e mişto. Până am descoperit interiorul. Tren ticsit de lume, telefoane din care răsunau manelele, urlete, fumat… scaune albastre incomode pe care abia reuşeşti să dormi… şi mai presus de toate, era un singur compartiment mare cu 40% din oamenii din vagon. Nu erau geamuri deschise, şi, colac peste pupăză, era locomotiva veche. Deci nexam ventilaţie. Plus că nu prea erau geamuri deschise. Temperatura mare a fost un fel de tortură pentru mine, obişnuit fiind să stau mereu pe hol agăţat de geam.
Între somn şi veghe stupidă, am petrecut drumul de la Bucureşti Nord la Constanţa. O dată ne-a oprit la Fundulea în câmp (şi am înţeles că doar numele e de localitatea respectivă :D) de ne-a aşteptat şi o maşină vreo 20 de minute… în fine, am plecat pe căldura de foc. Fumătorii de la uşă au găsit şi metoda de a ventila trenul, trăgând de deschizătura de urgenţă a uşii. Era aer, da’ ţiuia. Da’ era aer, şi asta e tot ce conta. Am mai oprit de vreo 2 ori în câmp, şi pe la 6 dimineaţa treceam (FINALLY!) podul de la Feteşti. INCREDIBIL, TRECE PE ACOLO ŞI CONTROLORU’!. Mai oprim şi la Cernavodă, mai trag câte un somn tras de păr, se face 6 jumate, tot prin câmp, oprim şi la Basarabi pe la 8, mai stăm vreo 2 halte (de suferinţă) şi ÎN FINAL pe la 8 jumate (după ce trebuia să fiu în Mangalia), ajung şi eu la Constanţa.
Evident, legătura mea spre Mangalia plecase deja. Merg la chioşcul din gară să-mi iau un baton de ciocolată, să rămân treaz.
Apoi merg să caut mersul, ca să ştiu ce mai pot face. Stupoare, un rapid ratat adineauri. Oare? Slavă Cerului, nu, că era trecut la întârzieri. Apoi stau la casa de bilete să văd dacă pot să îmi schimb biletul pe unul de rapid şi să dau o diferenţă, da’-mi zice că cică oricum e în regim de personal, aşa că pot să sui în el. Opreşte el în fiecare haltă, da’ măcar pot sta şi eu pe un geam pe hol. Finally! Şi ajung şi la Mangalia, de unde plec spre Venus, unde trag un somn serios. Anyway, anul trecut îmi întârziase trenul Mangalia-Bucureşti o oră. Anul ăsta Bucureşti-Constanţa 2. Fugiţi de trenul accelerat de 2 fără 10 ca de dracu! E prăpăd!
Azi am căutat un net vreo oră, aşa, prin hotel. Am prins vreo 3 securizate, un free-hotspot.com fără semnal şi hotspotul de la Hotel Afrodita, de unde am şi scris posturile astea. Până am rămas fără baterie.

Risc asumat (şi plătit)

Posted in Bună ţară, rea croială, Navetistul with tags , , , , , on Iulie 4, 2008 by fourtyseven

Ieri am fost în Bucureşti ca să-l văd pe Baniciu şi să-mi iau şi eu albumul. Şi, neavând maşină la discreţia mea, am suit în tren. Din Râmnic în Bucureşti cu rapidul de 6 fără 10, care trebuia să ajungă în Gara de Nord pe la 8 şi 5. A ajuns la 8 şi 15, iar concertul începea la 9. Eu fuga la metrou, iau cartelă, schimb la Victoriei, fuga la Aviatorilor cu alt metrou şi apoi fuga pe jos până la HRC. (notă – noroc cu talpa stil pernă a sandalelor, altfel îmi mureau picioarele) Stau la concert până pe la 11 şi 5, când, forţat de împrejurări, a trebuit să fug să îmi prind trenul. Care pleca din Bucureşti la 12 fără 10. Deadline-ul stabilit de mine pentru gară era 11.40, extensibil la şi 45 maxim. 11:23. Surpriză! La Aviatorilor nimeresc la fix metroul. Fuga la Victoriei. Schimb linia. 9.50 indică ceasul.

Aştept. Se face deja 11.35… nexam metrou. Aflu că l-am ratat pe ultimul. Nu disper, fug la taxi. Nenorociţii, nici unul nu a vrut să mă ia până la gară, cică e distanţă scurtă… dar eu pierdeam trenul! Mai încerc la câţiva… nimic. Ironii:

1. de lângă HRC puteam lua un RATB (şi riscam amendă, da în pix mă durea de ea) şi ajungeam la timp

2. de la Victoriei dacă nu aşteptam metroul/taxiurile şi măream un pic pasul, prindeam trenul.

Ora 12 noaptea. Sunt lângă Gara de Nord, conversez cu nişte babe despre aurolacii de pe trotuare şi de la intrare. Mi-e frică. Era să mă acosteze unul (care mi-a cerut ţigări, i-am zis „n-am” şi el „de ce fugi aşa?”, noroc că am continuat să merg). La 12 şi 5 intru în gară, însoţit de un binevoitor care locuia prin zonă. Scap de aurolaci, fuga la bilet. Iau la personalul de 5 şi 10, primul tren care pleca din gară… şi mă duc la sala de aşteptare. După 10 minute, garda. Se uită lung la bilet şi mă trimite la altă sală, cică de clasa a doua. Şi mă duc acolo. E ora 12.20. Muzică nu pot să îmi pun că am baterie puţină şi mă adoarme. Să dorm nu pot de frica găştilor. Uite şi 2 ţigani care intră… îi văd, dau turul şi pleacă. Ce să fac, stau pe gânduri.

Un sfert de sală pleacă la 1:45, e tren spre mare. Eu şi majoritatea celor de vârsta a treia rămânem. Continuu să stau pe gânduri. 2 jumate, ţiganii intră iar şi se culcă pe bănci. E bine. 3, pe afară nu mai sunt găşti, e linişte şi pace. Mă duc şi-mi iau o Twix să nu adorm. De aici pe lângă statul pe gânduri îmi mai pierd vremea plimbându-mă. Ora 5 fără 10, merg la tren… nişte inşi de pe o bancă mă întreabă cât e ceasul. E fără 10, le răspund (ceasul la 10 metri de ei…) fără să întorc capul. Nu mai ştiu ce zic, da’ o tulesc în tren eu repede, tot de frică.

Da’ şi trenu’, era cu schepsis. Jumate de garnitură mergea la Mărăşeşti şi cealaltă la Galaţi (acum înţeleg de ce se mişca trenul înainte să plece din Buzău – apropo, ăsta e trenul care m-a inspirat să scriu „despre Crăciun şi ţigani”. Dar am mers cu el până la Râmnic, şi a întârziat doar 4 minute. WTF? Întârzie personalul mai puţin ca rapidul? Au fost 4 ore de drum, oprire la fiecare haltă amărâtă. Şi am reuşit şi să dorm în el! Aşa că am reuşit să dorm în 25 de ore doar 15 minute… şi nici măcar nu mi-a fost foame. Oricum, m-a surprins că „dl.” controlor mi-a zis „bună dimineaţa”. Lol, wtf?:D. Ajuns în Râmnic am luat un taxi până acasă.

Taximetristul ăsta era cu totul diferit de bucureşteni. Posesor de Logan Ambiance, politicos, m-a salutat, atitudine binevoitoare (chit că atunci când i-am zis „blocurile turn” nu am fost clar şi era să mă ducă la alte blocuri turn), mi-a dat bună ziua la plecare, mi-a mulţumit când i-am plătit… bucureştenii ăia nici măcar să mă ia nu au vrut.

Nesimţire.

Aaa, altă chestie. Tot apropo de asta. Un drum cu rapidul de la Râmnic la Bucureşti e 31 lei cu rapidul. Oarecum scump, dar cam merită. Un drum cu personalul e 2 lei între Râmnic şi Buzău. Perfect preţul, nu am ce zice:D. Un drum cu personalul între Bucureşti şi Râmnic e 8,4 lei (iar nesimţita de la gara de nord a cerut 9 lei… >:P). Şi un drum cu acceleratul între Buzău şi Râmnic e cu 5 bani mai ieftin. Toate biletele sunt la clasa a doua cu reducere pentru elev. Cum naiba vine asta? Adică diferenţa între accelerat şi personal e minusculă… da’ 6,4 lei diferenţă? Pentru încă 5 kilometri la oră şi 2 staţii omise? Puh-leese. Da’ ce să faci, ai nevoie, dai banu’…