Arhivă pentru liceu

Prima ninsoare

Posted in Stuff with tags , , , , on Decembrie 15, 2009 by fourtyseven

Mda, e la modă subiectul. M-am sculat la 7 fără 10 să mă duc la şcoală. Tehnic azi a fost vineri, că recuperăm zilele pierdute cu gripa porcină. Dar nu contează asta prea tare. Când am ieşit din bloc, deşi era întuneric, am văzut alb în faţa mea, pe aleea din faţa blocului. „Mă, ce naiba e asta?”

Mi-a luat ceva timp până m-am prins că mă ninge. Şi abia după ce am traversat Unirii m-am prins că îmi îngheaţă nasul. Şi picioarele, binecuvântaţi fie pantalonii de uniformă. Şi gresia de pe treptele de la intrare în liceu, că de două ori era să pic în marele dorsal pe ele, mare deştept ăla care a ales-o. (da, ştiu, marele dorsal e un muşchi, da’ sună fain) Măcar ne-am bătut un pic cu zăpadă, ca băeţii. Că aşa-i frumos iarna. Şi mi-a luat de 3 ori mai mult să ajung acasă, cu maşina. Da’ să vezi pe DN2, pe Buzău-Râmnic ce nenorocire era. Şoseaua numai zăpadă, fulgii îi zbura vântul de ziceai că-s o peliculă de valuri, ţi-era frică să mergi înainte. Ne-a luat vreo 40 de minute. Nici nu vedeai marcajele pe drum.

M-a mirat că la Crucea Comisoaiei, unde zicea tata că la ultima asemenea iarnă cu viscol se înfundase toată circulaţia, prin 2002, se circula relativ fluid.

Dar ce bat câmpii aiurea. E prea faină senzaţia: roţile patinează, nu poţi pleca cu maşina din loc (după o oră de parcare), dai zăpada din curte şi până termini deja s-a aşternut la loc, te chinui să nu pici, te cruceşti cum de poştaşul încă vine pe bicicletă… Dacă stau şi mă gândesc, n-am mai prins de mult aşa zăpadă. Cred că de cel puţin 4-5 ani. Dacă ajungem ca prin clasa a doua-a treia, când ţiu minte că se închisese şcoala de tare ce viscolea – şi cred că nici nu aveam căldură – pot să zic că am prins şi eu, o dată în viaţă, o iarnă ca la carte.

Sărbători fericite, dragi cititori.

ps. nu, n-am de gând să comentez ineficienţa statului român în a contracara efectele negative ale ninsorii. sunt alţii mai în măsură ca mine să facă asta.

Anunțuri

Ne-a închis liceul

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , on Decembrie 2, 2009 by fourtyseven

Bineînţeles că am venit de aseară cu trenul la Buzău, cărnd bagaje şi provizii pentru cele 3 zile de şcoală de săptămâna asta. Să fi fost vreo câteva kile, pe la 7-8, oricum, nu contează prea tare. Important e că, de dimineaţă, când m-am trezit, am făcut febră. Vreo 38 de grade la 6 jumate. Am zis că nu dau pe la şcoală până la teza la engleză, adică pe la 11, şi cum am zis, aşa am şi făcut: un paracetamol, plapumă, 2 ore de somn, un tricou transpirat, apoi am tulit-o la şcoală.

În timpul tezei aflu că e consiliu de administraţie şi că s-au confirmat 3 cazuri de porcină în şcoală. Nu o să comentez faptul că mie mi se pare paranoia toată situaţia cu gripa porcină (cu toate că îmi convine mini-vacanţa asta, plus că sunt convins că nu sunt singurul căruia nu i-ar plăcea o gripă, indiferent de origine), dar mi-ar fi plăcut să ştiu de ieri, ca să nu mă mai plimb la Buzău şi înapoi.

Evident că am plecat cu trenul de 3, cu acelaşi bagaj (un pic mai greu, de altfel), înapoi la Râmnic, m-a întors şi febra pe tren, şi toată dup-amiaza am stat să îmi transpir tricoul. De la 39 de grade scazi mai greu. Tre’ să fi făcut ceva la plămâni, pesemne din cauza apei de la duş… care mi-a venit deodată de la foarte fierbinte cum era la foarte rece.

Motiv de bucurie într-a unşpea

Posted in Navetistul with tags , , on Octombrie 9, 2009 by fourtyseven

De când avem ore de la 7 până pe la 2 după-amiaza, cel târziu, viaţa mea s-a schimbat radical. O fi din cauză că nu mai trăiesc experienţa liceului noaptea, o fi din cauză că mă scol o dată cu găinile, de nici măcar nu e soarele sus, nu ştiu. Dar deodată m-am trezit cu foarte mult timp. Drept e că nu mă omor prea mult cu învăţatul… am eu motivele mele. Printre care şi faptul că, de multe ori, oricât aş citi o lecţie de chimie organică, toate catenele alea nu prea se lipesc de mine, şi practic doar îmi irosesc timpul. Dar am timp să lucrez la matematică la ore mai omeneşti decât intervalul 10 noaptea – 1 dimineaţa.

M-am lăsat, în sfârşit, de Diablo, că m-am plictisit pur şi simplu, şi acum vreau să revin la scrisul pe blog, că prea mi-era dor de asta. Ideea e că acum am mult timp, deci pot să mă mai plimb prin oraş şi, mai ales, să ies la o bere. Dar ce mă miră pe mine e că, deşi timp este, nu prea am cu cine să ies la bere. Da, mai prind, da’ oamenii mai sunt ocupaţi. Şi eu trebuie să o ard prin casă aiurea… normal că mă enervează, e soarele suuus, pe cer, şi… na, e fain să ieşi la bere. Nu berea contează, contează vorbăreala, că, în fond, de-asta ieşi la o bere, să mai schimbi o vorbă cu lumea, ca în poiana lui Iocan.

În plus, cine mă cunoaşte, ştie convingerea mea că în bancuri se ascunde o cantitate enormă de înţelepciune populară. Păi, uite un banc care descrie perfect viaţa în clasa a unşpea, cu aplicaţii în realitatea adultă. Iacă:

Era o dată un profesor de filosofie care a venit la oră cu un borcan mare şi cu o sacoşă plină cu pietre. Începându-şi ora, profesorul pune borcanul pe catedră şi îl umple cu pietre mari.

„Copii, e plin borcanul?”

„E plin domn’ profesor!”

Apoi, scoate nişte pietre mijlocii din pungă, pe care le varsă în borcan. Din nou:

„Copii, e plin borcanul?”

„E plin domn’ profesor!”

Urmează apoi pietricelele, pe care le varsă în borcan, umplându-l până la buză. În final, din nou:

„Copii, e plin borcanul?”

„E plin domn’ profesor!”

„Ar mai fi fost loc pentru pietre dacă le puneam în ordine inversă?”

„Nu, domn’ profesor!”

„Vedeţi, copii, aşa e bine să vă organizaţi viaţa: pe primul loc puneţi lucrurile importante: familia, educaţia, locul de muncă. Apoi puneţi timpul liber, odihna, prietenii, cultura, şi abia în final distracţiile mici, discotecile, vacanţele, hobby-urile, jocurile. Că dacă le puneţi invers, nu o să mai puteţi să vă ocupaţi de lucrurile cu adevărat importante în viaţă.”

Atunci, un elev se ridică, scoate o doză de bere şi o varsă în borcanul profesorului, care îi pune un 10 şi îl întreabă:

„Ce ai vrut să demonstrezi prin asta?”

Oricât de încărcată ţi-ar fi viaţa, mereu mai este loc şi de o bere.

Mult adevăr. Foarte mult. Îmi vine greu să cred că am supravieţuit 2 ani fără „ieşitul la (proverbiala) bere”. Şi aşa de rău îmi pare că nu pot să ies pe atât de des pe cât aş vrea…

Câteva vorbe despre viaţa de liceu

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , on Septembrie 26, 2009 by fourtyseven

Îmi amintesc că, acum vreun an, am ascultat o scurtă predică a unui tovarăş, care vorbea despre ce a învăţat el în liceu. Acum că am ajuns şi eu la vârsta lui, îmi permit să aştern şi eu pe suport magnetic câteva vorbe despre asta…

Spre exemplu, liceul nu este numai locul din care pleci cu un impresionant bagaj teoretic. Deşi bagajul ăsta poate fi impresionant şi din cauză că, cam ca orice bagaj, de altfel, este încărcat cu o grămadă de porcării. Liceul e mai degrabă o viaţă matură în miniatură. Din moment ce, prin clasa a noua-a zecea încep să se cristalizeze caracterere, sau lipsa lor, e de înţeles afirmaţia mea anterioară. Bineînţeles că detaliile încă se formează, dar, în linii mari, algoritmii de funcţionare sunt deja implementaţi. Ştiu, nu e cea mai fericită metaforă.

Ca să încep cu lucrurile bune, am învăţat că atunci când nivelul de stres la care eşti supus scade, te înţelegi mai bine cu lumea. Chestia asta e în special adevărată pentru indivizii un pic mai iuţi la sărit ţandăra, adică genul meu. Tot aici am învăţat că nu trebuie să îţi imaginezi vreodată că dacă procedezi cu bun simţ (poate chiar mai mult decât trebuie) nu o să mori cu dreptatea în mână. Sau că, oricât de bine vei proceda, nu se va găsi cineva care să te înjure că e nemulţumit.

Acum îmi amintesc de o vorbă pe care o să o ţin mereu minte, deşi am găsit-o undeva pe net (chit că formularea este un pic cam… neaoşă :) ). „Nimeni nu o să îţi mulţumească că păstrezi curăţenia. Nimeni nu o să îţi mulţumească pentru ajutor. Nimeni nu o să îţi mulţumească pentru un zâmbet. Da’ când ai dat o băşină…”

De multe ori am crezut că omul va şti ce e mai bine pentru el şi că, prin liceu, va începe să se prindă că întâi începi cu lucrurile importante, abia apoi începi să te legi de toate prostiile. Că e bine să profiţi la maxim de nişte şanse pe care ţi le-a dat viaţa ca să poţi face treabă cât mai bine, mai precis să pui utilul pe primul loc. Dar, bineînţeles că omul va fi fraier şi va da cu piciorul unei şanse, alegând să frece menta aiurea şi să piardă vremea cu porcării în loc să facă ceva util. Eventual să se plângă în permanenţă de ceva, fără a încerca să facă nimic să schimbe.

Dar, mai ales, am învăţat despre ipocrizie. Nu există obraz. Fiind la profil mate-info, m-am trezit la un moment dat că îmi zice cineva care nu prea are tangenţă cu respectivul profil că „ai venit unde erau mediile mari”, în condiţiile în care am trecut prin ceva olimpiade naţionale şi am venit de la o distanţă de 30 de kilometri. Bineînţeles că m-a amuzat teribil, da’ până la urmă e tristă faza, îţi arată cum poate gândi cineva. Mai ales când începe cu un episod de bârfă pe faţă. Într-adevăr, în secolul ăsta, de mici ne învăţăm să renunţăm la onoare.

Trist, trist.

Şcoala de eficienţă

Posted in Navetistul with tags , , on Septembrie 23, 2009 by fourtyseven

Departe de gluma proastă de la Microsoft (care mă lasă în sincere dubii, având în vedere că acum Ubuntu rulează fin atât pe EEEPC, cât şi pe laptopul mare – şi am în program o cronicuţă), vă prezint propria mea variantă a eficienţei.

Pentru început, la şcoală, din clasa a unşpea începem programul de dimineaţă. Practic, luni, miercuri şi vineri am de la 7.20, iar marţi şi joi de la 8.20. Îmi face o deosebită plăcere să râd de colegii mei care dimineaţa, la şcoală, sunt încă somnolenţi. Ştiu, sunt răutăcios.

Faza e că, deşi sunt un mare amator de somn şi, în ultimii 3 ani, mă trezeam pe la 10, acum mă trezesc la şi 35, deci am fix 45 de minute să mă pregătesc de şcoală. Şi îmi găsesc timp să fiu eficient – mă scol, fac un ceai, două ouă prăjite, mănânc, beau, mă spăl pe dinţi şi repet la fizică, şi ajung cu 5 minute înainte. Partea faină e că mi se face foame abia pe la 4 după-amiaza. Deci da, sunt convins că sunt foarte eficient. Mai ales că nu am chef să mă apuc de băut cafea. Îmi ajunge că m-am împrietenit cu Bacchus.

Profu’ de mate are o vorbă. Murphy nu doarme. Altfel nu îmi explic cum de azi, deşi aveam ore de la 7.20 şi aveam alarma gata pusă la 6.35, m-am sculat abia la 7.35. Ceea ce e naşpa rău, având în vedere că la ora ratată s-au dat alde zece pe bandă rulantă.

Dar na, nu contează, oricum nu pierdui mare brânză… şi totuşi, naşpa de mine.

"Deviza partidului": scapă cine poate

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , on Martie 6, 2009 by fourtyseven

Asta e noua ordine a liceului nostru. Pe scurt, eu şi Ghiţă, învoiţi pentru olimpiada de mâine, am dat pe la şcoală. Am aflat că orele 5,6 nu se mai făceau şi la ora a şaptea ne învoise. Toată clasa la poartă. Cap de cretă nu ne lasă să mergem, cică ne trebuie aprobarea dirigintei. Diriginta, sunată, ne dă voie să ieşim. Ăia nu. Se duc două colege pe la secretariat, în fine, vorbeşte cap de cretă cu conducerea, cică eu şi Ghiţă putem pleca, restul nu.

Se duc să sară gardul. Mulţi reuşesc, pe una o prinde, şi toţi sunt puşi să se întoarcă. Merg toţi în clasă şi stau 2 ore degeaba, iar a treia o fac. În fine. Zici că liceul ăsta a ajuns bulău, frate, intră cine vrea, scapă cine poate. Ordinele lor căcănii de la guvernu’ lu’ peşte prăjit. Pentru nişte ordine de căcat 20 de elevi pierd 2 ore pe care le-ar putea petrece făcând ceva util acasă. Deşi li s-a dat voie să plece.

Bătaie de joc. Să pierzi timpul altcuiva. Ruşine şcolii, ruşine legislaturii şi executivului, ruşine capetelor de cretă de la poartă. Luni avem oră cu diriga. Ar fi culmea să iasă scandal. Aţi vrut liceu de elită, bun venit la mititică.

„Deviza partidului”: scapă cine poate

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , on Martie 6, 2009 by fourtyseven

Asta e noua ordine a liceului nostru. Pe scurt, eu şi Ghiţă, învoiţi pentru olimpiada de mâine, am dat pe la şcoală. Am aflat că orele 5,6 nu se mai făceau şi la ora a şaptea ne învoise. Toată clasa la poartă. Cap de cretă nu ne lasă să mergem, cică ne trebuie aprobarea dirigintei. Diriginta, sunată, ne dă voie să ieşim. Ăia nu. Se duc două colege pe la secretariat, în fine, vorbeşte cap de cretă cu conducerea, cică eu şi Ghiţă putem pleca, restul nu.

Se duc să sară gardul. Mulţi reuşesc, pe una o prinde, şi toţi sunt puşi să se întoarcă. Merg toţi în clasă şi stau 2 ore degeaba, iar a treia o fac. În fine. Zici că liceul ăsta a ajuns bulău, frate, intră cine vrea, scapă cine poate. Ordinele lor căcănii de la guvernu’ lu’ peşte prăjit. Pentru nişte ordine de căcat 20 de elevi pierd 2 ore pe care le-ar putea petrece făcând ceva util acasă. Deşi li s-a dat voie să plece.

Bătaie de joc. Să pierzi timpul altcuiva. Ruşine şcolii, ruşine legislaturii şi executivului, ruşine capetelor de cretă de la poartă. Luni avem oră cu diriga. Ar fi culmea să iasă scandal. Aţi vrut liceu de elită, bun venit la mititică.