Arhivă pentru drumuri

47 vs. Tramvaiul

Posted in Bună ţară, rea croială, Navetistul with tags , , , , on Decembrie 3, 2008 by fourtyseven

Se face aşa. Eram la staţia de tramvai de la Obor cu tata, aşteptând tramvaiul 21, care ducea spre Carfuru’ din Colentina, unde era lăsată maşina. Povestesc altă dată cum e cu asta. În fine, osteniţi după o alergătură sănătoasă prin Bucureşti, stăm noi vreo 25 de minute în staţie… timp în care trec doi de 16 şi în partea opusă, aproape unul după altul, vreo 5-6 de-alde 21. Eu, evident, nervos. În fine, apare şi mult-visatul 21, plin ochi cu oameni. Ne urcăm şi stăm să meargă.

Tramvaiul, evident, abia se mişcă, şi asta haotic. Smuceşte, trage, merge greu, merge 10 metri şi se opreşte, eu numai nervi. Colac peste pupăză, prin Colentina încep doi să asculte manele. Se opresc repede, dar în mine se trezeşte „killer instinct”-ul. La două staţii înainte de Carfur, tata nu mai suportă şi se dă jos. Şi eu după el, evident.

Şi dă-i goană pe jos. Mergem până în parcare şi scoatem maşina. Evident că atunci când am scos maşina din Carfur tramvaiul era cu mult în urmă. Au urmat 5 kilometri agonizanţi, parcurşi într-o oră, care au avut, însă, darul de a-mi aminti de vremurile apuse de demult. Aveam Queen în maşină, da’ mi-era foame şi agonia a fost cu atât mai puternică.

De fapt, noi pe la 9.45 aşa intraserăm pe acolo în Bucureşti şi era relativ lejer, dar tot am constatat că la ieşire era aglomeraţie. Pe la 14.30 când ieşeam era aglomeraţie pe ambele sensuri. Şi, evident, la capătul „tunelului” nu se afla luminiţa. Ci gaborul care se asigura că toată circulaţia era gâtuită bine de lucrările publice.

Înapoi pe drumurile patriei

Posted in Bună ţară, rea croială, Hronici, Navetistul with tags , , , , , , on August 13, 2008 by fourtyseven

Cum ar veni, episodul final al drumeţiei prin Europa. Sau, „în sfârşit acasă”. Pe 31 iulie, pe la… cât să fie, 4 după-amiaza, trecuserăm prin vama Borş, şi ne-am înscris la drum către Alba-Iulia. Da’ norocu’ nostru, de la Borş încolo, coloană de maşini. Ce să facem, stăm.

Pe partea ailaltă (sau mai mult pe a noastră), sirene, tiruri cu faruri sus care dau flashuri. Clar, convoi. Trec repede, însoţiţi de militari şi de poliţie, şi un gip stil american cu o armă deasupra. Tirurile cărau substanţe radioactive, aşa că mi s-a făcut un pic de frică. Cam ca într-o întâmplare nepovestită – cu 2 zile înainte mă aflam pe Autobahnul german, tot în autocar, şi se face coloană. Mult fum în faţă. Trecem… şi ce vedem? Rezultatul unei tamponări mai dure. Maşina din faţă (nu mai ştiu ce era) nu arăta lovită prea urât. Cea din spate, un BMW, avea motorul în flăcări. Se simţea căldura şi în autocar. În spate, nişte bagaje (cum de s-au riscat să le scoată?) şi mai în spate, cuplul care era în BMW. Am ocolit puţin pe altă bandă, da’ nu am putut să uit cât de tare ardea. Oricum, dacă ingineria germană înseamnă ca la o tamponare dinasta (chit că mai dură) să se rupă conductele de la injecţie (în fond, asta cred că s-a întâmplat, s-a rupt injecţia, a picat benzină pe carterul încins şi dă-i şi arde), atunci rămân la franţuzoaice.

Anyway, trec radioactivele, concluzionez că nu am fost iradiat, şi dă-i mai departe cu coloana. Drumul decurge fără peripeţii… bine, în Apuseni stăm vreo oră jumate la un restaurant, deci speranţa noastră de a pleca cu maşina înainte de apus se năruie. Apusul îl prindem, ca la dus, pe la Clu(uuuu)j. Suim pe Dealul Feleacului (unde se află o mănăstire/biserică a lui Ştefan cel Mare, apropo) şi dă-i tare spre Alba. La Teiuş deja era întuneric. Pe la 10 noaptea ajungem la Catedrală, ne ducem cu bagajele după maşină, deblocăm portbagajul (adică dezlipim garniturile de cauciuc una de alta), înjurăm păsările care au binevoit să ne lase suveniruri pe maşină, şi decolăm spre o benzinărie, unde facem, în stilul autocaristic, o pauză de masă, nevoi personale şi telefoane.

Apoi dă-i tare spre Sibiu. Am presupus că şoseaua ar fi mai liberă, fiind 11 noaptea, da’ n-a fost să fie. Oricum, până după Sibiu drumul merge fără probleme. După ce trecem de Sibiu căutăm terasa unde am mâncat astă iarnă, Poiana Brazilor parcă îi zice… e undeva în apropiere de Best Western-ul dintr-o pădurice, pe dreapta dinspre Braşov, fac mâncare foarte bună acolo. O găsim, da’ fiindcă era miezul nopţii, aflăm că bucătăria era închisă. Tough luck, hai la drum.

Aici ne întâlnim cu vechea noastră iubire. Semafoarele. Alea care dirijează care sens foloseşte unica bandă utilizabilă. Până într-un sat. Când nimerim la o coloană fix la o intrare. Stăm. Așteptăm. 10 minute. Nimic.

Încercăm să ieșim prin stânga să vedem ce e, ne avertizează un tirist acompaniat de alţi şoferi să reintrăm în coloană, că e blocat drumul şi se chinuie să îl deblocheze. Hmm… ceva se întâmplase acolo. Mai stăm ce mai stăm şi începem să ne mişcăm, ghidaţi de tirul din faţă. Evident, coborâm de pe asfalt pe arătură, dar trecem. De fapt ce se întâmplase? Încercaţi să ghiciţi, apoi citiţi următorul rând.

Evident, vreun idiot de pe celălalt sens intrase pe roşu pe bandă. Şi normal că s-a blocat circulaţia. Până la urmă, tiriştii care erau pe sensul nostru au reuşit să descurce circulaţia, şi mi-a crescut enorm respectul pentru ei. Bănuiesc că ei se cheamă „şoferi profesionişti”, nu? Oricum, după asta mergem fără peripeţii spre Braşov.

Unde avem probleme şi mai mari cu orientarea. Din cauza cretinelor semne de circulaţie. Noroc că o maşină de Bacău, pe care o depăşiserăm, ne-a trecut în faţă şi ştia drumul. Gone are the times în care ne încadram greşit, ne luăm după el şi ajungem pe drumul spre HarCov şi Buzău, care se bifurcă. El o ia spre Bacău, noi pe DN 10.

Drumul ăsta e atât de frumos. Şi pustiu. O singură maşină în faţa noastră. Noi evident că îi dăm tare. Până ne dăm seama cine e în faţă. „Doar un gabor de seară”. Care, într-un sat, iese de pe drum. Şi porneşte fix după noi. Mă rog, la ceva distanţă. Putoarea, are chef de amenzi. Trecem pe o conducere mai defensivă şi apoi îl pierdem prin ceaţă. Pe acolo, pe la Teliu, se face des ceaţă tare. Oricum, mai dăm de câteva maşini (am numărat pe tot drumul până la Siriu doar 4 maşini pe sensul nostru, 5 cu noi, una fiind poliţia). De aici gonim tare prin defileul Buzăului, un drum superb, când deodată… ALT SEMAFOR! Slavă Cerului că ăsta e ultimul. Intrăm în judeţul Buzău, în localitatea Sita Buzăului. O comună minusculă, unde era cândva vama cu Transilvania. E foarte mică, doar câteva case. Cică are şi o şcoală 1-4 la comun.

Pe la Nehoiaşu începe să se crape de ziuă. Mergem ce mergem. Apoi, surpriză! Era vreo 6 dimineaţa, şi la intersecţia căii ferate cu drumul, aproape de Buzău, da’ nu mai ştiu pe unde, cred că aproape de Verneşti, ajungem fix când cade bariera. Ironie, nu? Aşteptăm noi trenul şi căscăm ochii prin jur. Eu pe afară. În spate, vin tiruri şi maşini, unele care fac dreapta şi o iau pe arătură să treacă de barieră. În faţă, depăşeşte tacticos coloana prin curbă un Porsche Cayenne de Cluj şi se bagă în faţă. Deschide geamul lui şi începe să îl înjure pe omul care a dat jos bariera (nu e automată). Atunci îl văd la faţă.

Vreo 25-30 de ani, păr gelat, figură de ţigan… cocalar manelitic tipic. Chiar manelist o fi fost, îmi bag piciorul, nu îi ştiu. Un rahat de cretin care crede că şoseaua e a lui. Unul dintre momentele în care îmi doresc o puşcă. Dacă nu pentru el, atunci măcar pentru maşină. Idiotul naibii.

În fine, trece trenul şi manelistul pleacă scârbit. Mă uit la „comandantul” barierei. Aproape că mi se face milă când îl văd. Un om atât de simplu, care stă acolo şi se uită la drum şi aşteaptă ordine…

Plecăm iar, şi dă-i tare până la E85, unde prindem şi noi viteză sănătoasă, peste 120. Aşa că, la 7 ajungem la Râmnic. Şi de acolo, povestea o ştiţi şi voi.

Home sweet home

Posted in Bună ţară, rea croială, Hronici, Navetistul with tags , , , , on August 1, 2008 by fourtyseven

Iată că am ajuns (în sfârşit) acasă după vreo 10 zile petrecute în Europa, pe drumuri, spre Anglia. Faptul că nu am avut parte de net explică absenţa posturilor pe perioada asta. Dar nu o să fie o problemă, că m-am întors cu „tolba plină”. Şi să o luăm cu începutul…

Duminică, 20 iulie, m-am trezit cu noaptea-n cap şi am suit la maşină, că la ora 6 seara trebuia să fiu în Alba-Iulia ca să prindem autocarul (eu cu tata). Şi am apucat pe drumul Râmnicu Sărat-Buzău-Nehoiu-Braşov-Sibiu-Alba Iulia. Drum foarte lung, peste 400 de kilometri. Şi am pornit cu un Logan plin cu benzină şi cu bagaje. După Buzău, pe la Verneşti, am avut parte de un eveniment „straniu”. Mai bine zis „inedit”, că nu am mai avut parte de aşa ceva. Ora 9 jumate aproximativ. Trece pe acolo personalul de Nehoiaşu, înspre Buzău.

Idee esenţială – la vreo 10 minute înainte să treacă trenul s-a închis bariera. Şi cum a trecut s-a ridicat. Nu prea are logică – adică, să înţeleg că dă jos bariera fix când pleacă trenul din ultima staţie? Cam exagerată precauţie… Oricum, am continuat drumul paralel cu calea ferată, am trecut munţii pe la Siriu, pe la viaductele alea care par agăţate de munte… şi am văzut ultima comună din Buzău, Gura Siriului. Zici că e pustie. Da’ au şi şcoală. 1-4 la comun. Oricum, e minuscul. Altă chestie. La Nehoiaşu, de partea asta a Carpaţilor, se termină calea ferată. Şi se termină altă cale ferată la vreo treizeci de kilometri, la Întorsura Buzăului. Dacă liniile astea ar fi unite, ar fi o cale directă Buzău-Braşov. Şi s-ar scurta extrem de mult drumul cu trenul din Transilvania spre mare. Oricum, e greu, da’ sigur se poate. A fost şi un proiect de CJ la un moment dat. Şi de la Întorsura până la Teliu, în Braşov, e alt tunel lung, de vreo 10 kilometri parcă, aşa că nu e imposibilă construcţia unui tunel.

Anyway, ajungem la Braşov. Ca să schimbi din DN10 în DN1 spre Sibiu e o adevărată aventură (invers e şi mai şi). Cel mai cretin oraş posibil din punctul de vedere al amplasării indicatoarelor rutiere. Adică, presupunem că intri într-o intersecţie. Te-ai aştepta ca lângă semafoare să găseşti indicatoarele direcţiilor. Dar vai, nu-s! Sunt de-abia la ieşirile din intersecţii, aşa că e extrem de greu să te prinzi pe unde să mergi şi mult mai greu să te şi încadrezi corect.

Între Braşov şi Sibiu e crimă. Multe lucrări pe şosea, pe multe porţiuni e numai un sens al şoselei, cu semafoare, tot tacâmul. Mergi mult mai repede pe serpentinele şi satele lui DN10 decât pe acolo. Dar ăsta e doar începutul.

După ce am ajuns la Alba, am parcat maşina undeva, am luat bagajele, asigurările şi hop în autocar. Traseul Alba-Iulia-Viena (vizită şi cazare) – Bruxelles (cazare)- Calais – Dover – Londra (2 zile şi cazare) – Oxford – Warwick – Stratford – Manchester (cazere şi vizită) – Liverpool – Sunderland (la familii) – Londra (cazare) şi înapoi.

Revin mai încolo.

Lene. Take 2.

Posted in Localisme, Navetistul with tags , , , , , , on Iunie 21, 2008 by fourtyseven

A venit vara (şi eu abia acum am tras concluzia). Şi odată cu ea, şi vacanţa. Şi… sunt elev:D. M-a luat o stare de miserupe săptămâna asta, nu ştiu… e grav… adică, nu am avut chef mai de nimic. Şi mă gândesc că am de muncă oleacă vara asta. Pentru început, cu legislaţia auto. Apoi, cu actele pentru dosar. Ziceam acum 2 zile că urmează să mă duc după cazier. Nu m-am mai dus, mă duc luni, că în regim de urgenţă tot durează 3 zile LUCRĂTOARE să îl scoată. Aşa că…

În altă ordine de idei, azi fui în Bucureşti. O experienţă destul de dură, având în vedere că ieri până pe la 1 noaptea am stat pe afară şi, alimentat de o bere, am prestat despre Hitler, evrei, naţionalism, comunism şi Dumnezeu. La 5 jumate a fost trezirea, pe la 9 frecam menta prin Ştefan cel Mare şi am rezistat. Da’ după aia s-a făcut cald rău… adică, foarte, foarte cald, ceva în genul a 40 de grade aproape. La periferie un termometru indica 36, aşa că nu mă gândesc câte erau în centru.

Nu mai pot să merg la Metallica, şi mi-am revizuit planurile pentru perioada respectivă. Partea bună e că înlocuiesc concertul lor cu Mircea Baniciu, care îşi lansează albumul pe 3 iulie. Am văzut Hard-Rock-Cafe-ul, care, sincer, mi-a plăcut mult – mare cât casa, o grămadă de scule pe pereţi şi personalul care mie mi s-a părut foarte amabil.

O chestie care m-a mirat – în judeţul Buzău, pe DN2, în fiecare comună/sat/pana mea erau 2 echipaje de poliţie, la întoarcere. Şi la dus erau mulţi, adică pe la 6 dimineaţa erau câţi se aflau de obicei la 2 după-amiaza. Oricum, am văzut şi urmările a 2 accidente – 1 tir răsturnat la Crucea Comisoaiei şi un camion care, în decursul după-amiezii, într-un sat aproape de Mihăileşti, ceva, şi-a rupt atelajul de remorcare, de a ajuns biata remorcă peste gardul unui om.

Problemă existenţială – cum se face că dacă adormi 1 minut pe un scaun de maşină, când te trezeşti tresari de parcă ai fi fost speriat în ultimul hal? Sau mi se întâmplă doar mie?