Arhivă pentru metallica

M-am metalizat (sau cronică la Metallica)

Posted in Hronici with tags , , , on Iunie 27, 2010 by fourtyseven

Gata, fu Sonisphere ziua II. Adică ziua cea mai importantă. Cu Metallica, Anthrax, Megadeth, Slayer şi VIŢA DE VIE!!! În fine, o să scriu de aventurile mele pe tren şi prin gară altădată, că am avut şi acum peripeţii, acum o să mă ocup strict de Tuborg Green Fest.

Am venit de la Viţa de Vie… o formaţie foarte faină pentru distracţie. Pentru vreo serbările timişoreana, ceva, da’ aici nici nu mă miră că atunci când îşi luaseră la revedere toată lumea urla în gura mare „AN-TRAX, AN-TRAX”. Bun, eu la Sonisphere am luat biletul pentru două formaţii: Metallica şi Heaven&Hell. A doua nu mai e, rămânea doar Metallica. Da’ mi-a părut bine că i-am prins pe Anthrax (care l-au pomenit pe Dio şi au făcut cover după melodia Heaven and Hell). Eu habar n-aveam de mai mult de numele lor. Dar zău că mi-au plăcut şi că o să îi mai ascult pe ăştia, că tare mai cântă fain. Dacă aş fi cunoscător le-aş putea face o cronică mai sănătoasă, dar nu pot să zic decât că a fost foarte mişto.

Ce nu mi-a plăcut a fost că Anthrax, Megadeth şi Slayer aveau un aer de trupe de deschidere pentru Metallica. Ştiu că ăştia din urmă au cel mai mare succes, dar din ce ştiu toate sunt, teoretic, la fel de valoroase. După Anthrax (şi încă o bere) a venit Megadeth. Care Megadeth deja sunt clasici. Clasici, dar parcă nu prea se lipesc calumea de mine. Au cântat foarte fain, nu m-au impresionat la fel de mult ca Anthrax (poate şi din cauză că am avut parte de ceva preview înainte). Atmosfera la gard, de aur, ca de obicei, chit că se făcuse mosh pit lângă noi de m-am stropit cu bere că mă buşise unu’.

La Slayer ce să zic, era unul în apropiere care intrase în vreo transă, se mişca pe acolo de nebun. În fine, drept să zic, Slayer nu mi-au plăcut atât de tare, la prima melodie eram mai ocupat să aduc nişte beri înapoi. După ce băusem trei beri şi am adunat pahare de la tovarăşii găsiţi în tren dimineaţă m-am dus cu 15 pahare să le schimbe pe bere la umbrela verde. Până acolo m-am trezit că îmi mai dă cineva vreo 40. Şi aşa, la prima melodie cu Slayer, mă întorceam spre brigadă cu patru beri moka pentru toţi (dar judecând după mizeria de pe jos, campania asta nu a prins pe atât de bine pe cât se spera). Bere acceptabilă chiar. Spre deosebire de toaletele cu mult prea puţine pentru 40-50 de mii de oameni câţi erau acolo.

Din nou, am rămas obsedat de marele absent al serii, Heaven&Hell, poate şi din cauză că la momentul ăsta ascut Children of the Sea.

După o pauză lungă şi ceva întârziere au urcat pe scenă Metallica, care au fost la înălţime. Au beneficiat, spre deosebire de restul, de aruncătoare de flăcări şi artificii, iar pe intro-ul de la One a fost deja un show balistic. Pot să mor fericit, că au cântat şi o melodie de care nu credeam să aud pe scenă, una dintre preferatele mele: Welcome Home (Sanitarium), asta pe lângă diverse noutăţi de pe Death Magnetic, gen Cyanide, şi marile clasice Master of Puppets, One, Enter Sandman, Nothing Else Matters, Seek and Destroy. Mi-a părut bine să aud şi prima melodie de la ei pe care am ascultat-o vreodată, Fade to Black… readuce la suprafaţă amintiri plăcute (mersi Vlad). Au intrat pe scenă cu întârziere, dar au cântat mai bine de două ore.

Şi nu pot să fiu cinstit fără să vorbesc şi de show. Poţi face show în stilul Brian Johnson şi Angus Young, şi să iasă foarte mişto, sau poţi să fii ceva mai serios şi să faci un show în stilul James Hetfield. Omul a vorbit mult cu publicul, s-a învârtit, a şi glumit cu ieşitul de pe scenă numai ca să schimbe chitara pe la final, clasicele „HOW DOES IT FEEL TO BE ALIVE???”. În rest, foarte epicul Kirk Hammett, cu a sa chitară cu Dracula… ce să zic de el? E Kirk şi asta e suficient. James avea o Flying V şi o Explorer… ce poate un om să vrea mai mult de la viaţă? Poate doar să fi auzit la concert ceva instrumentale. Dacă nu un Orion, măcar un Call of Ktulu.

După 2 ore de Metallica în care am uitat şi de oboseală, şi de durerea de şi în gât (pe care o am şi acum, şi de la dormit în tren şi sala de aşteptare, da’ mai ales de la datul din cap), de foame, de sete, de picioarele care mă omorau, s-a terminat. M-am simţit epic, avea cineva prin zonă un steag mare al României, pe care era scris Metallica cu negru, pe care l-am fluturat şi eu. Poate cei mai bine investiţi 200 de lei din anul ăsta.

(nu am poze. în ultima vreme nu prea mai înregistrez sau filmez la poze din motive evidente: nikon d40 e considerat aparat profesional şi nu se permite accesul cu el, iar ca să filmezi calumea ai nevoie de echipament sănătos: plus că filmări serioase găseşti pe youtube, şi la fel şi poze).

Ceva NU se leagă

Posted in Stuff with tags , , on Iunie 18, 2010 by fourtyseven

Tuborg Green Fest, Sonisphere Festival, Bucureşti

26 iunie 2010, lineup: Metallica, Anthrax, Slayer, Megadeth, Viţa de Vie.

Ceva nu se potriveşte aici…

Din categoria veşti proaste

Posted in Stuff with tags , , , on Mai 5, 2010 by fourtyseven

Îmi zice mie azi cineva că are veşti proaste pentru mine. „Se anulează un concert?” „Da. H&H”… cică starea de sănătate a lui Dio (pentru cine nu ştie, săracu’ are cancer la stomac) nu îi permite să plece în turneu şi toate concertele Heaven&Hell din vara asta au fost anulate – mare păcat. De când i-am descoperitmi-au fost recomandaţi am aproape încontinuu măcar o melodie d’a lor pe zi – nici nu mai zic de zilele în care aveam The Devil You Know pe repeat.

Şi eu voiam să mă laud că prind şi AC/DC, şi Bob Dylan, şi Metallica, şi Heaven&Hell.

Tre’ să mă obişnuiesc cu Anthrax, Megadeth şi Slayer. Mi-s curios pe cine o să aducă în loc.

Apocalipsa după Metallica

Posted in Stuff with tags , , , , , , , on Septembrie 9, 2008 by fourtyseven

Ştiţi că mâine murim cu toţii, nu? Teoretic aşa va fi. Moartea noastră, a tuturor, va fi „cauzată” de un aparat numit LHC, acceleratorul de particule, care prin intermediul mai multor magneţi va accelera particule subatomice. Pe scurt, va fi o moarte cauzată de magneţi. Sună cunoscut? Death Magnetic?

(postul este un pamflet şi trebuie tratat ca atare:D)

Moartea cu magneţii

Posted in Hronici with tags , on Septembrie 9, 2008 by fourtyseven

AKA Death Magnetic. Noul album de Metallica, proaspăt apărut pe torrente. L-am descărcat şi eu, că oricum nu se găseşte în magazine. Şi hai să-i fac o cronică, doar e bun şi la astea blogul, nu? Menţionez că acum mă aflu la prima ascultare a albumului, deşi am mai ascultat Cyanide, The Day that Never Comes şi Unforgiven 3, iar cele de la început nu m-au impresionat prea tare, eu fiind fan al Metallicii pre-1990.

Dar, să începem… discul debutează cu „This was just your life”, care începe cu un riff care aminteşte de Enter Sandman. După ăsta începe promiţător, chiar îmi aduce aminte de thrashul optzecist. Versurile îmi aduc aminte şi ele de Metallica de atunci, dar sunt diferite, par mult mai lucrate. Solouri… nu mi se par foarte muncite, foarte tehnice. Totuşi îmi plac. Pot să zic cu mâna pe inimă că nu m-a dezamăgit nici un pic piesa asta, în ciuda aşteptărilor.

După ea urmează „The end of the line”. Care la început continuă stilul thrashoid. De la început se simte practic că e Metallica. Pe măsură ce ascult mai mult „it kind of grows on you”, chiar devin „optimist” în privinţa albumului, eu care credeam că o să fiu dezamăgit (de pe St. Anger am ascultat numai „title track-ul” şi m-a cam lăsat rece, deci e un definite improvement). Kirk Hammett îşi demonstrează iarăşi talentul chitaristic, de data asta cu un solo sănătos. Broken, Beat and Scarred continuă în aceeaşi notă. Adică, nu am fost atent şi mi s-a părut că în loc de asta continua cu End of the Line.

Ăsta ar fi primul punct slab, similaritatea puternică a pieselor, dar dacă e să evaluăm piesele cu punctaje de la 9 la 10, până acum prima ar avea un 8, a doua 9, a treia tot un 9. Piesa, de altfel, e bună, atât o strică, similaritatea puternică cu restul. Urmează The Day that Never Comes, care începe frumos, dar e mult mai soft decât celelalte. Nu ştiu dacă e diferită de ce a umblat pe net înainte să apară pe torrente, dar acum parcă mi se pare mult mai reuşită. Oarecum stil Fade to Black, baladă mai soft, dar foarte impresionantă. Rifful de după „No, the sunshine never comes” e frumos, parcă „încoronează” versurile. Drept să zic, acum chiar îmi place mult piesa asta. Ăsteia îi dau chiar un 9,50.

All Nightmare Long, însă, mă cam lasă rece. Pur şi simplu, nu mă impresionează prea tare. Nu e proastă, da’ mai mult de 7 nu îi dau. Cam la fel şi cu Cyanide, care nu m-a impresionat nici înainte prea tare, dar îi dau un 8, fiindcă parcă îmi place ceva mai mult, din cauza versurilor şi a riffului „dominant”. Mie mi se pare totuşi că piesa asta poate fi îmbunătăţită…

Urmează Unforgiven 3. Prima piesă pe care am ascultat-o şi mi s-a părut că e Metallica. Mi se pare foarte bună, deşi intro-ul pe clape e ceva inedit pentru un Unforgiven. Seamănă, totuşi, o fi din cauza gamei sau a intervalelor muzicale, nu ştiu, dar păstrează un pic de „Unforgiven” în el. Îmi place. Mi se pare reuşită. Parcă se ascunde acolo şi o bucată de tobe care aduce aminte de Master of Puppets la un moment dat. Şi care mai apare o dată în album, da’ piesa asta chiar îmi place. Mult. 9,50.

Apoi The Judas Kiss. Da, mi se pare relativ bună, da’ nu prea mă impresionează… 7. Urmează Suicide and Redemption, o instrumentală de 10 minute. În nici un caz nu se ridică la nivelul lui Orion sau măcar al lui Call of Ktulu (părerea mea, Orion e cel mai reuşit instrumental de Metallica), dar nu mi se pare nici proastă. E reuşită, îmi place că are o simetrie (la mijloc e mai soft, iar la început şi la sfârşit mult mai hard), şi parcă îşi justifică titlul, partea hard de la început fiind „suicide” iar cea soft „redemption”. Partea hard de la final lasă loc de interpretări. Nota 8.

Albumul se încheie cu „My Apocalypse”, care la „doar” 5 minute mi se pare cea mai scurtă piesă de pe tot albumul – album care are piese destul de lungi, pe la 7-8 minute. Asta chiar nu pot să zic că mă impresionează prea tare, nu mă „învăluie” ca altele… mai mult de 6 nu îi pot da.

Deci, să vedem, albumul ăsta ar avea nota… 8,1. Da, mi se pare un album relativ bun, comparat cu ce au scos Metallica în ultimul timp. Nu se compară cu cele din anii 80, dar e mai bun decât m-am aşteptat eu iniţial.

Părerea mea.

„Viaţa e frumoasă când există Lars Ulrich :D”

Posted in Hronici with tags on August 2, 2008 by fourtyseven

Din motiv de excursie în străinătate, nu am putut veni la concertul Metallica, şi regret nespus asta. Am rugat-o pe ARV să îmi scrie o cronică, şi o public aici (thanks, ARV!:D). Mai bine nu o citeam, că acum regret şi mai mult. Anyway, să trecem la subiect.

„Viaţa e frumoasă când există Lars Ulrich :D

23 iulie 2008. Ok, fraţilor, azi e ziua cea mare. E adevărat că nu mă aşteptam ca a doua revenire a Maeştrilor să fie însoţită de ploaia aia (maybe God does not like Metal…rău face), dar asta e ..ironia sorţii.
Am intrat pe stadion enervată de tot ce putea să mă enerveze numai pentru că îmi era ciudă că ploua. Dupa vreo oră jumate mi-am dat seama cît de penibilă putea să fi fost răzvrătirea aia…
Trupa de deschidere, The Sword, a fost ok, a sunat acceptabil.
Să intrăm însă în miezul problemei.
Intrarea pe scenă a celor patru magnifici a fost anunţată de deja celebra temă din The Good, The Bad and The Ugly, moment în care 24000 de extaziaţi au început să nu mai simtă picăturile de ploaie. Creeping Death deschide showul fulgerător de frumos. Piesă clasică, la fel ca întregul playlist (thanks, Metallica!  ). Regret enorm că nu am putut face headbanging ca la carte din cauză că eram înfofolită în tricou, hanorac, încă ceva şi o pelerină de ploaie…:|. Urmează alte arhi-cunoscute precum Ride The Lightning, Harvester Of Sorrow, Sanitarium (genială), The Four Horsemen, And Justice For All, No Remorse, Fade To Black (de când visez să o aud live 8->..vai vai vaaai….:X)
Master Of puppets (o fredonam în minte în drum spre stadion ….MASTER, MASTER, WHERE’S THE DREAMS THAT I’VE BEEN AFTER?), Whiplash, Nothing Else Matters (ochi umeziţi bine la “Forever trusting who we are “… ), Sad But True (clar printre preferatele mele de la Metallica), One (cu efecte pirotehnice care mi-au amintit de concertul Kiss din mai). Hetfield a încercat apoi cu greu să plece de pe scenă (yeah, sure, de parcă nu ştia că va reveni :)) ). Publicul, la înălţime pe toată durata showului, pur şi simplu semăna cu un copil care se agăţa de haina unui om pe care îl ruga sfâşietor să îi cumpere bomboane :D…Really :))… Aşadar urmează Enter Sandman (stadionul izbucneşte), Last Caress, So What şi Seek And Destroy pe care o tot aşteptasem.
La sfârşit s-a aruncat cu pene şi cu beţele lui Lars (LARS!LARS! LARS!). Nu m-am ales nici cu una, nici cu alta :)).

Concluziiile?
1.A doua venire a celor de la Metallica (la primul lor concert aici nu am fost) a fost de-a dreptul explozivă, genială, superbă, extatică şi euforică. Kirk fermecător ca întotedeauna, Lars veşnic tânăr, James si Robert la fel de simpatici :)).
2. Îmi voi purta tricoul cumpărat de la  Metallica la concertul Maiden şi pe oriunde pentru că sunt very very very proud de el :D
3. Dacă îl întâlnesc pe Ulrich pot să mor liniştită (mă rog…şi pe Page, dar asta e altp poveste :D)
4. Titlul este noul meu motto. :>
5. Concertul ăsta e cel mai bun pe anul ăsta împreună cu cel al băieţilor de la Kiss din Sofia.
6. Nu am răcit după ploaie aşa cum zicea pesimistul din mine („Pun pariu că fac cel puţin o laringită…”)
Ar mai fi de menţionat că la una sau două nopţi dupa concert am visat că îl îmbrăţişam pe Lars, ceea ce a dat naştere unei adevarate pasiuni obsesii pentru domnul “Mâini Magice” :D  :X „

"Viaţa e frumoasă când există Lars Ulrich :D"

Posted in Hronici with tags on August 2, 2008 by fourtyseven

Din motiv de excursie în străinătate, nu am putut veni la concertul Metallica, şi regret nespus asta. Am rugat-o pe ARV să îmi scrie o cronică, şi o public aici (thanks, ARV!:D). Mai bine nu o citeam, că acum regret şi mai mult. Anyway, să trecem la subiect.

„Viaţa e frumoasă când există Lars Ulrich :D

23 iulie 2008. Ok, fraţilor, azi e ziua cea mare. E adevărat că nu mă aşteptam ca a doua revenire a Maeştrilor să fie însoţită de ploaia aia (maybe God does not like Metal…rău face), dar asta e ..ironia sorţii.
Am intrat pe stadion enervată de tot ce putea să mă enerveze numai pentru că îmi era ciudă că ploua. Dupa vreo oră jumate mi-am dat seama cît de penibilă putea să fi fost răzvrătirea aia…
Trupa de deschidere, The Sword, a fost ok, a sunat acceptabil.
Să intrăm însă în miezul problemei.
Intrarea pe scenă a celor patru magnifici a fost anunţată de deja celebra temă din The Good, The Bad and The Ugly, moment în care 24000 de extaziaţi au început să nu mai simtă picăturile de ploaie. Creeping Death deschide showul fulgerător de frumos. Piesă clasică, la fel ca întregul playlist (thanks, Metallica!  ). Regret enorm că nu am putut face headbanging ca la carte din cauză că eram înfofolită în tricou, hanorac, încă ceva şi o pelerină de ploaie…:|. Urmează alte arhi-cunoscute precum Ride The Lightning, Harvester Of Sorrow, Sanitarium (genială), The Four Horsemen, And Justice For All, No Remorse, Fade To Black (de când visez să o aud live 8->..vai vai vaaai….:X)
Master Of puppets (o fredonam în minte în drum spre stadion ….MASTER, MASTER, WHERE’S THE DREAMS THAT I’VE BEEN AFTER?), Whiplash, Nothing Else Matters (ochi umeziţi bine la “Forever trusting who we are “… ), Sad But True (clar printre preferatele mele de la Metallica), One (cu efecte pirotehnice care mi-au amintit de concertul Kiss din mai). Hetfield a încercat apoi cu greu să plece de pe scenă (yeah, sure, de parcă nu ştia că va reveni :)) ). Publicul, la înălţime pe toată durata showului, pur şi simplu semăna cu un copil care se agăţa de haina unui om pe care îl ruga sfâşietor să îi cumpere bomboane :D…Really :))… Aşadar urmează Enter Sandman (stadionul izbucneşte), Last Caress, So What şi Seek And Destroy pe care o tot aşteptasem.
La sfârşit s-a aruncat cu pene şi cu beţele lui Lars (LARS!LARS! LARS!). Nu m-am ales nici cu una, nici cu alta :)).

Concluziiile?
1.A doua venire a celor de la Metallica (la primul lor concert aici nu am fost) a fost de-a dreptul explozivă, genială, superbă, extatică şi euforică. Kirk fermecător ca întotedeauna, Lars veşnic tânăr, James si Robert la fel de simpatici :)).
2. Îmi voi purta tricoul cumpărat de la  Metallica la concertul Maiden şi pe oriunde pentru că sunt very very very proud de el :D
3. Dacă îl întâlnesc pe Ulrich pot să mor liniştită (mă rog…şi pe Page, dar asta e altp poveste :D)
4. Titlul este noul meu motto. :>
5. Concertul ăsta e cel mai bun pe anul ăsta împreună cu cel al băieţilor de la Kiss din Sofia.
6. Nu am răcit după ploaie aşa cum zicea pesimistul din mine („Pun pariu că fac cel puţin o laringită…”)
Ar mai fi de menţionat că la una sau două nopţi dupa concert am visat că îl îmbrăţişam pe Lars, ceea ce a dat naştere unei adevarate pasiuni obsesii pentru domnul “Mâini Magice” :D  :X „