Arhivă pentru cfr

Cum te întorci cu trenul de la mare

Posted in Navetistul with tags , , on Iulie 29, 2010 by fourtyseven

Încă nu am permis de şofer, sau cea mai importantă armă a şoferului, anume experienţă, deci nu prea pot să merg la mare cu maşina, aşa că am adunat ceva experienţă în trenuri de noapte, începând de acum doi ani, când am venit de la Bucureşti la Constanţa cu legătură la Mangalia, de la concertul Iron Maiden. A fost una dintre cele mai grele şi urâte călătorii posibile, fiind cu un accelerat cu etaj, genul de vagoane care se trec deja la personal. Plin ochi, fireşte, deci nu aveai loc să tragi un pui de somn, şi cald de mureai pentru că locomotivei nu îi mergea aerul condiţionat – şi asta la 2 noaptea. Pe bilet scria Constanţa – ora 6, am ajuns abia la 8 şi mi-am ratat legătura – măcar am aflat că pot lua orice tren, că toate circulă în regim de personal.
Bun, geamurile nu se închideau (fir-ar, scriu din tren şi iar mi-au tăiat curentul, noroc că mă ţine bateria) şi ţiuia în permanenţă deschiderea de urgenţă de la uşă – destul de nasol, nu? Nici nu ştiu cum am reuşit să ajung, da’ am prestat un somn calumea imediat ce am ajuns în cameră.
Hai să zic şi de cum am ajuns anul trecut la Vama Veche… mă rog, a fost cam fără peripeţii, că ne-am luat biletele oarecum din timp. Urcai la Râmnic, la Buzău întâlnii tovarăşii, mai urcă lume să meargă spre Mangalia, am cântat la chitară („sunteţi la liceu de muzică?” „nu, doar ne place să cântăm”) şi, spre dimineaţă, am ajuns. Ei, la întors a fost mai nasol.
Plecasem mai devreme fiindcă Vama era mai scumpă decât credeam (şi anul ăsta mi se pare şi mai rea) şi mi-am băgat picioarele. Aveam loc, da’ a fost moarte de om, urcai la 10 noaptea, ajunsei pe la 4 dimineaţa. În orice caz, nasol rău… aveam bagaj şi pe sus, şi pe jos (şi sus stătea rucsacul cu cadru de aluminiu), la chitară nu puteam cânta că trezeam copiii şi nu aveam nici cea mai faină companie posibilă. Colac peste pupăză nem baterie la telefon, nem muzică la căşti şi nem curent să încarc mobilul. Iar ziarul nici atât, că nu stătea lumina aprinsă calumea nici să o omori. Bine, mă amuzase că, atunci când am luat chitara în mână să cânt, încet, se lăsase linişte în compartiment. Dar în fine…
Deşi am mâncat două ciocolate şi am băut un litru de suc de portocale tot mi-a fost somn şi am mai adormit – habar n-am cum. A, da, şi de afară răsunau manelele, da’ dinalea de plâns, nu de râs. Ne-am trezit şi cu uşa la compartiment încuiată de cocalari – nu ştiu cum, dar a reuşit naşul să o descuie… da’ nu am mai închis-o de teamă să nu rămână aşa, deci urlau manelele până la noi.
M-am trezit într-o gară jegoasă, trenul stătea. Mă, pare cunoscută, ce-i cu marfarul ăsta… mă duc la uşă… a, e Buzău. Bun, într-o oră ajung.
Dar anul ăsta, când am mers la 2 mai cu nişte colegi, am avut parte de ceva şi mai groaznic.

Din tren

Posted in Blog, Stuff with tags , , , , on Noiembrie 18, 2009 by fourtyseven

Mă aflu într-un personal obscurcătre Mărăşeşti, mă duc până acasă la Râmnic ca să îmi fac o măsea. În ultima vreme am fost extrem de ocupat şi n-am mai putut să scriu prea mult. Aşa că o să fac doar o listă de „scurte”.

Trenul meu, pe siteul infofer.ro, figurează cu ora de plecare 13.16. Pe mers, la gară, era 13.12, pe bilet 13.19 şi a plecat, în cele din urmă, la 13.29. Acum sunt abia pe la Bobocu. Sper să ajung în timp util.

Sorin Oprescu i-a adus pe Iris la Buzău. Normal, m-am dus, îmi plac Iris, cu toate că Oprescu e degeaba. Şi a făcut o greşeală, întâi i-a pus pe Iris ă cânte şi apoi a vorbit el. De fapt, habar n-am dacă a mai vorbit, că eu plecasem. Şi cred că marea majoritatea sălii făcuse la fel ca mine. Nu ştiu, în locul lui, aş fi profitat de dorinţa rockerimii de a prinde tot concertul, şi care ar fi venit de la ora anunţată, ca să încep eu cu discursurile şi abia apoi să cânte Iris, ca să ţin lumea în sală să mă asculte. Nu să vină 500 de oameni din care să rămână cam 200 care să îmi asculte vorbăreala. A fost fain, dar mi-ar fi plăcut mai mult să cânte melodii de pe Iris I, primul lor album, care, între noi fie vorba, e cel mai valoros pe care l-au scos. Sau aşa mi s-a părut mie. Şi totuşi, straşnică dare din cap la concert.

Mi-am făcut o partiţie NTFS de Windows XP, pe care să joc Worms. Şi mi-a plăcut că, deşi a fost un pic mai dificil de lucrat decât cu PQ Bootmagic, am putut reface grub-ul să meargă relativ repede şi uşor. Deci, din seara asta sper să pot juca Worms pe net. Here come the Johnnies.

Lucrez la un site pentru un proiect. Nu prea pot da detalii, dar implică o instalare de wordpress, şi mie îmi place să lucrez cu chestii d’astea. Doar că îmi cam face tema probleme… însă voi vedea. Posibil ca pe… cât să fie,, 28-29? Nu mai ştiu care e sâmbăta… să fiu la Bucureşti. Potenţialii camarazi de bere, spuneţi-mi, şi vedem când pot.

Duminică blogul meu a făcut 2 ani. Nu vreau să fiu prea festiv, dar mi-a plăcut şi o să tot continuu. Îmi place să-mi scriu gândurile în biţi şi bytes pe net, şi mai ales că atunci când zic o prostie mai mică sau mai mare pot să contez pe faptul că se vor ivi nişte oameni civilizaţi care să îmi poată oferi o critică constructivă. Sau şutul în cur necesar. 2 ani de blog înseamnă că mai am doar 6 luni până când îmi iau carnetul. Sper, Doamne-ajută, să-l iau din prima.

Copii, multă baftă. Ne mai citim… o vedea noi când, dar trebuie să îmi mai găsesc subiecte de scris. Bleah, sunt abia la Zoiţa, un individ împarte icoane (împarte… mai bine zis vinde) sfinţite. Aparent nu ştie că Harul nu se vinde. Să fie sănătos. Teoretic în 3 minute ar trebui să fiu la destinaţie. Practic, cred că o să îmi ia un pic mai mult.

Multă baftă.

UPC, iubirea mea

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , on Octombrie 21, 2009 by fourtyseven

Mi-au tăiat telefonul. Bine, nu-i asta problema, că doar le-am şi cerut să facă asta, că n-am chef să plătesc abonament de fix când am pe Vodafone minute gârlă. Baiul ar fi altul. Azi când am intrat în bloc, am văzut în cutia poştală un plic cu scris roşu. Mă uit la el. UPC, avertisment de factură neplătită.

Cu gândul „avea dreptate profu’ de info când îi înjura că trimit somaţii, da’ facturi nu”, mă uit pe plic. Ce naiba, eu am plătit factura la timp… abia când am văzut adresa şi numele destinatarului m-am prins. Eu stau la blocul Ţ-E, în Buzău. La apartamentul Ş. Şi plicul era trimis la apartamentul Ş din blocul Ţ… F. La o altă scară. No, ziceţi voi acu că asta nu e incompetenţă.

Asta de parcă nu mi-ar fi ajuns că ieri mi-a întârziat un accelerat vreo… doar… 50 de minute pe ruta Bucureşti-Buzău. Ceea ce e crunt. 20 de lei pe un tren care te ţine 150% din timpul dat pe bilet. CFR… folosiţi cu încredere.

Jurnal de client

Posted in Localisme, Navetistul with tags , , on Iulie 1, 2009 by fourtyseven

Sau, cum eşti tratat tu, client, în diverse locuri. Bănuiesc că toţi cititorii mei sunt familiarizaţi cu zicala „clientul are întotdeauna dreptate”, aşa că nu o să mai explic de ce ăsta este unul dintre principiile care îmi guvernează viaţa de „consumator”. Dar o să explic că orice firmă trăieşte de pe urma clienţilor, aşa că prioritatea lor numărul unu e să facă tot posibilul ca ai lor clienţi să fie satisfăcuţi pe deplin, iar asta nu se face decât tratând clienţii cu tot respectul cuvenit. În fond, noi îi plătim.

Un exemplu foarte prost în acest sens este CFR. Când m-am întors ieri din Buzău, şi am dat de o furtună cam ca acum un an, a trebuit să-mi iau bilet. Din moment ce, ca de obicei, din 4 case de bilete doar 2 funcţionau, am stat la coadă, şi când mi-a venit rândul, exact când să comand, a început să urle goarna care anunţă trenurile. Aşa că am zis de 3 ori destinaţia, tare, cât să mă audă. Şi balega de pe scaun se uită urât la mine „da’ stai şi ai răbdare”. Nu i-am mai mulţumit.

Contrast: în Râmnic s-a deschis recent un fast-food „cu specific grecesc”. Asta n-ar fi interesant, că multe restaurante au specific, da’ aici l-am văzut pe patron (care lucrează acolo şi te serveşte) într-o maşină cu număr de Grecia. Dar nu asta e important, nici măcar faptul că acolo fac mâncare bună. Important e că şi patronul şi angajaţii se poartă cu clientul cum s-ar purta cu un zeu. Pur şi simplu te simţi bine, şi tot timpul revii. Cum eu cu un tovarăş suntem clienţi fideli, ne-am trezit că ne-a salutat şi pe stradă, pe lângă că sunt mereu la dispoziţia ta. Merită trecut pe la ei, „Daddy fast food”, lângă teatrul muncitoresc (casa de cultură). Mie mi s-a părut că numele e potrivit – „tata lor”.

Întâmplare pe tren

Posted in Navetistul with tags , , , on Mai 26, 2009 by fourtyseven

Când m-am întors din Bucureşti, sâmbătă seara, am mers cu acceleratul 1653, care mi-e vechi prieten, fiindcă am mers cu el vreo 4 ani. Evident, nu am stat 4 ani în el, dar în fine. E vorba de Bucureşti-Vatra Dornei, de 9 seara. Care când vine e trecut prin foc la propriu, e o căldură care te ucide în el. Şi adună la asta fereastra de la compartiment, încuiată, bineînţeles, şi cei 6 oameni prezenţi, şi lipsa aerului condiţionat. Bine, e şi o parte bună, că anul ăsta l-am prins dotat cu vagoane noi, cele care, în trecut, erau puse pe rapid. Aşa că era mai comod ca de obicei.

Eeei, în compartiment am stat, printre alţii, cu un individ a cărui figură nu trăda nimic din ce ascundea. Dar tricoul cu Iron Maiden făcea asta. Pe scurt, era de un bun simţ firesc. Omul fuma, dar nu fuma în compartiment, fuma afară, pe geam.

În fine. Mă apuc eu să povestesc cum m-a certat naşul că aveam geamul deschis. El…

…asta nu-i nimic. Pe mine m-a certat că de ce aveam bilet. Că puteam să îi dau jumate de preţ lui şi să stau la căldură la clasa I. Uite ce i-am zis. „Naşule, eu am plătit bilet de clasa a doua şi stau aici, şi l-am plătit pentru că ştiu că dacă eu iau bilet cotizez la CFR, şi ei au bani mai mulţi să cumpere vagoane noi pentru trenurile mai scumpe, şi aşa ajung şi la trenurile astea vagoane mai bune, şi nu o să mai stau nici eu în frig.”

Omul ăsta mi-a plăcut mult. Când am aruncat nişte gunoaie la coş mi-a zis „dacă ar gândi mai mulţi ca tine n-ar mai fi rău în ţara asta”. Aceeaşi replică i-am dat-o şi eu lui după povestirea asta.

Tot respectul.

Adunate de pe net

Posted in De pe net with tags , , , , , , on Aprilie 1, 2009 by fourtyseven
  • Softpediştii sunt retardaţi. Am întrebat la ei pe forum de un trepied de până în 350 de lei, am scris calculul meu pentru greutăţi şi am dat 4 variante care se încadrau, vine unul şi recomandă o chestie de 5 milioane jumate. Şi dacă asta nu e dovadă suficientă, vă invit pe forumul lor, la secţiunea „muzică”, să citiţi prostiile debitate pe topicuri gen „rammstein”.
  • Unul dintre cele mai faine siteuri de care am dat până acum: http://cfr.webgis.ro/ – harta animată a magistralelor feroviare, care îţi arată unde sunt trenurile în timp real. Sau, mă rog, unde ar trebui să fie (nah, e făcut după nişte simple calcule).
  • Caut hosting, în curând vreau să mă mut de pe wordpress. Să fie din România, de preferat. Până acum mi-au stat ochii pe hosttix.ro. Recomandări/propuneri, cineva?
  • Acum un an, eu şi fratele Nicu ne-am pierdut vremea modificând pagina asta, scoţând maghiara de la limbile oficiale. Noi o scoteam, ei o puneam la loc, până s-au săturat ăia şi au închis editările. Acum numai româna a rămas.
  • Tata are un HP NX6125 cu radiatorul stricat. Ştie cineva unde pot să găsesc un asemenea radiator?

Naşa zilei

Posted in Navetistul with tags , , on Martie 14, 2009 by fourtyseven

Ca să încheiem sezonul olimpiadelor (bine, mai e ONM-ul) am fost cu tovarăşu’ Gogu şi cu încă câţiva la judeţeana de informatică. Rezultatul nu contează, contează că am avut parte de ceva peripeţii pe tren. Scularea la 6 jumate, sculat tată să ducă fiu la gară cu maşina, coadă mare la unica casă de bilete, luat bilet la trenul de 7 şi 10. Evident, personal. Pe la Rubla, cu vreo 2 kilometri parcurşi, cad pe gânduri. „Mă, unde a dispărut naşu’?”

Până remarc ceva mai încolo ceva asemănător cu vreun elev de la mine din liceu. Evident că nu se scula vreun dude din liceu aşa devreme să vină cu trenul ăla, aşa că era doar o posibilitate. Controlorul. Sau, în fine, controloarea. Care după ce controlează vine la mine şi la Gogu să se uite la bilete. Şi după ce îmi compostează îmi ia din mână carnetul de elev. Cască ochii la prima foaie, la poză, la medii, la note… la note… la note… bă, ce pana mea se uită asta aşa insistent? „Frumos, frumos” face la mine. Apoi se repetă povestea şi la tovarăşu’ Gogu…

Ceea ce e în direct contrast cu ce am păţit la întoarcere. Fiind prost urcaţi de zelul altui tovarăş, ajungem într-un compartiment de clasa I. Bine, eu ştiam că pe personal tot trenul e de clasa a doua. Repede vine controloarea care, nervoasă, ne pune să ne plimbăm prin tren. Şi apoi se răsteşte nervoasă că ce ne tot fâţâim. Străbatem de 2 ori cele 4 vagoane şi în final spargem gaşca. Eu cu Gogu mergem spre locomotivă să stăm pe geam, când se eliberează un compartiment la Bobocu şi stăm jos regeşte. Până la Râmnic.

Naşul CFR. Unic şi absurd mereu.