Arhivă pentru nikon

Scurte

Posted in Stuff with tags , , , , , , , , , , on August 6, 2009 by fourtyseven

După 3 zile am reuşit să termin de suit filmuleţele de la Folk You pe Youtube… aşa că iată-le.

În noaptea în care m-am întors din vamă am văzut din tren staţia de taxare la pod, era funcţională. Şi mi-am adus aminte de nişte întâmplări de acum un an. Degeaba avem autostradă dacă o gâtuim la pod. Şi UE a zis că nu e ilegală taxa. Nu o fi, dar e imorală, având în vedere că şi nea Gheorghe din creierul muntelui plăteşte din impozit pentru autostrada asta, deşi el n-a ieşit niciodată din sat.

Mi-a venit rezultatul la examenul Cambridge. L-am luat cu A. Frustrare: nu îmi apare pe Statement of Results detaliat pe probe. Acum îmi aştept certificatul.

90% şanse ca luni să fiu din nou la mare. Zona Cap Aurora-Venus-Saturn-Mangalia. Probabil o să am parte şi de wirelessuri. Ne auzim, deci, şi de acolo. Amatorii de berici pe terasele de la plajă, comunicaţi.

La mare am făcut poze cu un Nikon D2X. Normal că mi-a făcut plăcere… chiar dacă individul îl folosea pentru poze de vacanţă cu familia. Vreau şi eu unul. A, da, Nikon au scos pe piaţă D300s şi D3000. D3000 nu mă impresionează, 300S da. Poate scad preţurile la D300… poate îmi găsesc unul second hand. Din nou, om trăi ş-om vedea.

Între timp mi-am luat şi un telefon nou. Samsung S3500. Cu prelungire de abonament la Vodafone. Încă am ceva problemuţe cu el şi cu Bluetoothul, dar după ce le rezolv scriu o cronică despre el.

Azi-noapte mă sună o tovarăşă, plecată la o pensiune pe valea Oltului. Pensiunea are wireless parolat. Nu i-a mers. Cică când i-a spus proprietarului că nu îi merge netul a făcut o faţă dinaia de „hăă?”. După ceva încercări de a face conexiunea vorbind cu ea la telefon, îi zic să dea un ping la gateway. Request timed out. Morala, nu le mergea reţeaua… dilemă: de ce naiba proprietarii de pensiuni se zgârcesc să plătească pe cineva să le facă un wireless sănătos? Adică, sunt convins că nu e scump, şi eu aş putea să fac asta… nah, zgârcenie…

Nu mai beau în viaţa mea bere la dozator. Am băut un pahar de stejar, a trebuit să-mi ţin respiraţia să nu vărs la cât de oribil putea să pută pişatul ăla.

E criză

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , on Ianuarie 17, 2009 by fourtyseven

Vin vremuri atât de căcăcioase că până şi eu, un amărât de dude din popor, încep să le simt mirosul. Acum câteva zile am cumpărat un obiectiv de 50 de milimetri second hand, cu 60 de lei mai ieftin decât în magazin. Alternativa era să nu iau, că joia viitoare aveam să mergem la Bucureşti şi, poate, să luăm nou. În mod normal aş fi luat nou, da’ am luat SH că mi s-a părut că fac o afacere bună.

Şi acum sunt bucuros că am făcut alegerea asta. Pe atunci obiectivul era 340 de lei. Acum e vreo 450. Şi preţurile or să crească tare. Spre exemplu, găsisem un Asus EEEPC cu vreo 4 milioane 800, şi mă tenta să iau şi să meşteresc un stick şi un card reader prin el. Da’ între timp s-a făcut 5 milioane jumate şi dup-aia a şi dispărut oferta. Acum e 5 opt sute. Şi tata zice că euro nu prea o să scadă.

Noutăţi

Posted in Stuff with tags , , , on Ianuarie 14, 2009 by fourtyseven

Mi-a venit obiectivul de 50mm. De fapt, ieri a ajuns la tata, şi azi de la tata la mine. L-a trimis un dude de pe Softpedia prin Prioripost, şi pe mine mă miră cel mai tare că a ajuns teafăr şi nevătămat, având în vedere poveştile despre Poştă citite la Vis Urât. Obiectivul… e MIC. De vreo 2 ori mai mic decât obiectivul din kit. Şi are o diafragmă MARE. Culmea ironiei e că atunci când am aprins aparatul am realizat că am rămas fără baterie, aşa că probele le facem după ce se încarcă. Oricum era cam aburit, că venise de la rece.

Şi am renunţat la Firefox, m-am trecut pe Google Chrome. Şi cam regret schimbarea, fiindcă nu mai am Live Bookmarks-urile de dinainte (acum folosesc Google Reader, şi mi se pare mult mai ciudat) şi când intru pe site-uri gen F64 şi încep să fac scroll, îmi termină funcţia de „rotiţă de scroll” de la touchpad. Plus că face figuri la multe site-uri. Cred că revin la Firefox, pentru că nu sesizez diferenţe foarte semnificative apropo de consumul de memorie. Aşa că facem schimbarea înapoi. 

Pace.

Nikkor vs. Lensbaby

Posted in Stuff with tags , , , , on Decembrie 28, 2008 by fourtyseven

Vreau să-mi iau pentru Nikonul D40 un obiectiv nou, şi sunt curios ce să iau între un Nikkor 50mm 1,8 şi un Lensbaby 2.0. Vreau să-l folosesc mai mult pentru portrete şi poze, să zicem, „asemenea”. Ştiu că la Lensbaby nu pot folosi exponometrul aparatului, şi la ambele lucrez strict pe manual focus. Ideea ar fi că nu ştiu ce să aleg, adică, Nikkorul e obiectiv „serios”, propriu-zis, dar selective focus-ul de la Lensbaby şi distorsiunea de pe lângă sweet spot sunt prea faine.

O altă problemă ar fi diametrul filtrelor, eu am pe 52 mm, filetul de pe Nikkor e tot pe 52, iar pe Lensbaby de 37. Bine, există reducţii. Menţionez că sunt un începător „versat” într-ale DSLR-urilor, aşa că vă rog să îmi spuneţi ce mi-aţi recomanda dintre cele două. Eventual cine vinde un obiectiv second hand?

Scurtele de luni seara

Posted in Stuff with tags , , , , , on Decembrie 16, 2008 by fourtyseven

Ultima săptămână din 2008 la bârlog. Frig dimineaţă, ploua în Râmnic şi spre Buzău. Şi, ca o ironie, când m-am suit în maşină la CD player se auzea maestrul Nicu Alifantis cântând „ploua infernal…”. În Buzău a şi nins. Chit că mai pe dup-amiază.

Am „anunţat” mai demult că viitorul României e căcăniu. Vremurile căcăcioase care vin sunt mai căcăcioase pe zi ce trece. Stolojan, în caracteristicu-i stil, s-a retras iar. Ultima oară când a făcut figura eram la ţară, ajutam cu culesul viei, şi îmi amintesc că eram cu tata şi bunica mea prin casă, şi mai venise cineva. Eu, istovit, mă uitam pe Realitatea la televizor. Şi văd ştirea. Ies pe hol, nenea ăla zice „n-o să câştige ăsta alegerile!” şi îi răspund „normal că nu, doar s-a retras”. Şi pe atunci chiar îl susţineam pe Stolojan.

Pute tare a peşte înlocuirea lui cu Boc. Ba mai zic că dacă Frankenstein îmi inspira un pic de încredere, Boc nu reuşeşte performanţa asta.

Pe materialul didactic disponibil am încercat iarăşi Nikonul şi am tras nişte RAW-uri. Fie şi numai pentru asta merită să îţi iei un reflex. Le-am corectat expunerile, încă nu-s obişnuit să introduc bliţul în ecuaţia pentru „manual” prea bine, şi văd că merită mult. Pot tot din soft să le modific şi balansul de alb în kelvini, şi mi se pare alt avantaj enorm.

Se prefigurează alt drum la Bucureşti, de data asta ţintind spre a lua nişte acumulatori şi încărcătoare tot de la F64.

Râmnicenisme

Posted in Localisme with tags , , on Decembrie 9, 2008 by fourtyseven

Duminică am reuşit să prind câteva cadre cu Râmnicul, dar nu am putut ieşi la „photowalk” decât seara, că ziua a plouat şi eram prins cu alte activităţi. Aşa că am tras câteva cadre, am experimentat cu ISO-ul aparatului… şi vedeţi ce-a ieşit.

Primele impresii cu Nikonu'

Posted in Blog, Hronici with tags , , , on Decembrie 5, 2008 by fourtyseven

L-am luat, am apucat şi să-i fac un ciclu de baterie, şi deja îmi permit să scriu primele impresii cu noua sculă. L-am luat de la F64, şi deşi am mers oleacă să găsesc magazinul, mi-a făcut o impresie foarte puternică. Staff amabil, oameni foarte serioşi, site actualizat… de fapt, la un moment dat întrebasem pe pagina kitului de la cameră ceva. Şi nu am văzut nici un răspuns acolo (mai întrebase cineva ceva şi răspunseseră). Azi am verificat căsuţa de blog.

Intenţionez să cumpăr kitul şi sunt curios, la obiectivul DX55-200, includeţi şi parasolar şi/sau husă?

Da, obiectivul in cauza include in pachet parasolar si husa.
Daca mai aveti si alte intrebari, ma puteti contacta la –
Cu stima,

Lăsăm magazinul la o parte şi scriem primele impresii despre cameră. Nikon D40, cu 18-55-ul din kit şi un 55-200mm VR, adică cu stabilizare. Am mai luat la el şi un kit de curăţare, un set de filtre şi un bliţ, Metz 36 pentru Nikon TTL, adică, mai în limbajul familiar, e automat şi lucrează cu aparatul.

Puncte rele. M-am chinuit o grămadă să bag strap-ul pe cameră. Capacele obiectivelor nu au nici un fel de agăţătoare. Asta mă cam deranjează că tre’ să am grijă şi de ele. Capacul cardului de memorie se desface foarte uşor, mi s-a întâmplat să îl deschid accidental când scoteam aparatul din gea… paporniţă.

Plusuri. Mare şi comod. Gamă uriaşă de focale. Claritate. Zgomot de imagine insesizabil. Noaptea am făcut poze cu el şi se vede ca şi cum ai privi cu ochii. Mod manual extrem de simplu. Şi, motivul pentru care l-am luat, nu are feature-uri inutile. Are doar 6 megapixeli, da’ îmi sunt arhisuficienţi, nu are Live View, dar nu am nevoie de aşa ceva, nu are curăţare automată a senzorului, dar pentru asta am luat kit de curăţare, de altfel. În gama SLR-urilor, ieftin şi bun.

Ataşez câteva poze de „probă”.