Arhivă pentru mentalitate

Observaţii umane

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , on Noiembrie 25, 2009 by fourtyseven

Am realizat că în liceu adevăratul câştig nu e neapărat toată teoria care mi se varsă în cap (să fiu sincer, din cele 20 de materii care se predau la noi la clasă, eu sunt cu adevărat implicat doar în vreo 5 – maxim 6) ci interacţiunea cu alţii de o seamă cu mine, pe care pot să îi observ şi despre care pot lua notiţe spre a înţelege mai bine comportamentul lui homo sapiens. Şi am realizat că lumea de prin şcoală este o resursă inepuizabilă pentru dorinţa mea de a încerca să pricep gândirea.

Spre exemplu, un om înţelept mi-a formulat o cunoscută afirmaţie: „dă-i unui om un peşte şi în ziua aia nu o să mai moară de foame. dă-i o undiţă şi nu o să te mai frece la cap.”

Bun, aparent logic, nu-i aşa? Cam orice fiinţă umană raţională pare să adere la asta, şi mulţi chiar aşa au făcut, mi-au cerut ajutorul, i-am ajutat, le-am zis unde să caute, şi de acolo s-au descurcat singuri. Ei, mie mi-a fost dat să văd exact pe dos, oameni care preferă să vină la tine constant ca să ceară câte un peşte, iar tu să le oferi undiţa şi să ţi se răspundă cu „mai încolo”. Da, într-un fel, e mai comod să pescuiască alţii pentru tine, dar atunci când refuzi să le mai pescuieşti, cu toate că ai oferit „undiţa”, automat o să fii întâmpinat cu complimente de genul „ce jegos ai ajuns de la o vreme” (citat exact, cu toate că, recunosc, nu l-am primit chiar într-un cadru de refuz de a oferi un „peşte”).

Pe moment nu o să încerc să analizez străfundurile complimentelor – în fond, nu ar avea rost, dar mi se pare un fenomen foarte interesant, ca tu să îţi oferi o bucată mai mare din timp spre a-l iniţia pe învăţăcel într-o taină, iar acesta să prefere să îi dai direct rezultatul final. Treabă care se repetă. Frumos, nu?

Bine, a nu se înţelege că atunci când cineva îmi cere ajutorul îl ajut în silă, dar mă enervează când ajutorul meu e întâmpinat de figuri. Vorba aia, fiecare om ar trebui să fie conştient că a i se cere ajutorul nu este un drept, ci un privilegiu, al celor care îl cer. E destul de logic.

Anunțuri

România din rahat

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , on Mai 19, 2009 by fourtyseven

Acu ceva vreme am auzit la radio discursul lui Radu Duda. Pe lângă faptul că n-avea nici un sens ce zicea, cu toate că zicea bine, am remarcat că apelase cineva şi că zisese că Bucureştiul e pe locul 108 în topul oraşelor lumii din cauza instituţiilor.

Ei, bine, asta mi-a catalizat o idee mai veche. Este arhiprezent exemplul cocanemulţumitului care în stânga şi în dreapta tună că ce nasoală e România. Că nimic nu merge bine, că e mizerie, că nu e civilizaţie, că aia că aia. Da, de acord. Doar că pe aceiaşi oameni îi văd mizerisind străzile, aruncând mucuri de ţigară de la volanul de 4×4 şi cocoşindu-se cu maşina prin mijlocul marilor oraşe.

Ei, mama voastră, criticaţi instituţiile, ai? Nu zic că n-aveţi dreptate. Da’ asta nu înseamnă că nu sunteţi nişte nimicuri umane. Pentru că e uşor să critici. E foarte uşor să arunci cu rahat în ceva fără a fi în stare să oferi o alternativă. Ţuţea numea asta „aflare în treabă”. 

Iar apropo de instituţii, mie îmi vine greu să afirm că e mizerie pe jos că Salubritatea nu îşi face treaba. Mi-e greu să afirm că în Bucureşti se circulă greu din cauza semaforizării. Mi-e greu să afirm că în metrou e duhoare pentru că nu au ventilaţie. Pentru că aici vina aparţine exclusiv oamenilor. Oameni care sunt obişnuiţi să li se aducă totul pe tavă. Fără să ridice un deget. Iar asta e o problemă mult mai profundă, care ţine nu de calitatea instituţiilor din România, ci de mentalitatea oamenilor. Care, printre altele, sunt mai preocupaţi să-şi bată gura la infinit, să turuie la greu, în loc să facă naibii ceva să schimbe lucrurile.

Duda m-ar fi câştigat dacă ar fi afirmat atunci, pe loc, că va încerca să schimbe educaţia românilor pentru a corecta mentalitatea de prost. Dar nu a făcut-o.

A fost prea ocupat să demonstreze că a sa candidatură la funcţia supremă în stat este valabilă pentru că şi Karl Anton, tatăl Regelui Carol, a fost prim-ministru al Prusiei.

Telefonisme

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , on Martie 30, 2009 by fourtyseven

Studiind ofertele de telefoane mobile (şi comentariile unor „utilizatori” mai mult sau mai puţin… avizaţi) nu pot decât să ridic proverbiala sprânceană şi să mă gândesc de ce nu face nimeni un telefon mobil mai… dintr-o bucată? Eu ştiu o chestie, la un telefon mobil vreau o baterie care să ţină cât mai mult, să pot vorbi la el bine, să am un ecran mare şi luminos, memorie multă ca să pot să-l folosesc ca mediu de stocare, un radio şi un bluetooth, ca să pot să-l leg la un laptop. Nu cameră de ţâşpe megapixeli (cei 6 de pe Nikon îmi ajung), nu bliţ, nu difuzor asurzitor, nu „bliţ” pentru cameră, nu joace complicate (sudoku şi solitaire ajung), nu preţ mare. O eventuală funcţie binevenită ar fi posibilitatea de a-l folosi pe post de modem. Şi mai ales, să fie rezistent la şocuri şi căzături, deci prostii gen slide sau clăpiţă sau tastatură lucioasă ies din calcul.

În fine, succes mare la găsit aşa ceva la un preţ acceptabil. Eu am cumpărat acu 2 ani un Ericsson W200i. Care întruneşte aproape toate caracteristicile, mai puţin ecranul mare şi bluetoothul. Bateria ţine vreo 4 zile, aş vrea parcă mai mult, şi mă uitam pe net după un telefon care să aibă ce caut eu şi nu şi feature-uri inutile în plus. N-am găsit. În schimb am găsit iuzări (interpretaţi cum vreţi, „user” sau „luzăr”) care îl înjură că nu ştie să facă nimic. Pentru că românul s-a născut meşter. Şi pentru că săracul telefon mobil a ajuns dintr-un instrument de comunicare, UTIL, o fiţă inutilă. Apropo, acum vreo 2-3 ani erau la modă telefoanele subţiri. Acum revin cărămizile grele. „Smartphone” cică. Sunt curios, e cineva care se foloseşte de toate funcţiile oferite de aşa ceva? Sincer acum.

Monumentul prostiei

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , , , on Noiembrie 7, 2008 by fourtyseven

Ţara noastră mai nou e ţara în care bancul devine realitate. Adică, pana mea, ieri văzusem o ştire cum că la Târgu Mureş un idiot i-a cerut poliţaiului care l-a oprit să sufle el în etiltest. Deci nu numai că a refuzat să sufle în fiolă, dar l-a şi pus pe poliţist să facă asta. Invocând şi „buna credinţă” dacă nu mă înşel.

Între noi fie vorba, dacă eu îi făceam aşa poliţaiului probabil că îmi trăsnea o amendă pentru ultraj de mă suiam pe pereţi. Da’ fratele „victimei” parcă, sau chiar victima, nu mai ştiu, era sus-pus pe la autorităţile locale. Bietul poliţai l-a tot bătut la cap să sufle el, da’ în final monumentul prostiei, şeful poliţistului, l-a pus pe micul miliţian să sufle în fiolă.

Deci. Pe cuvântul meu dac poliţaii ăştia nu sunt scoşi din bancuri. Să fii poliţai mic şi să vrei să-ţi faci treaba te împiedici de ăia mari, care zău că fac bancurile cu miliţieni să pară… indulgente!

Logică

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , on Octombrie 20, 2008 by fourtyseven

Mai demult era un banc, care zicea aşa. „An ordinary person would say that if something isn’t broken, it needs no fixing. An engineer on the other hand would say that if something isn’t broken, it doesn’t have enough features yet.”

Cam asta cred eu despre introducerea uniformei în şcoli. (iar scriu despre asta).

A, da, azi am dat un test la bio. Genul de test la care te lasă 1 minut la fiecare întrebare, ţi le şi dictează, şi la final ai 30 de secunde să finalizezi. Cel mai criminal posibil. Altă chestie foarte simpatică în şcoli e că afară sunt 10-15 grade (eu rezist doar în tricou şi cămaşă) iar caloriferele şcolii ard deja. Parcă să ne facă de petrecanie că am vrut uniforme.

Schimbarea în bine la noi

Posted in Bună ţară, rea croială with tags , , , on Septembrie 30, 2008 by fourtyseven

Pentru început, dau citire unui banc plin de înţelepciune.

„Cică o dată a murit un om, şi Sfântul Petru l-a lăsat să facă un tur al Iadului. Şi merse el în Iad cu dracii şi se uita în jur. Şi vede omul un cazan mare pe care scria <<USA>>. Şi lângă cazan, doi draci. Îl întreabă atunci pe dracul de lângă el:

„Băi drace, ce-i cu dracii ăştia aici?”

„Ăştia păzesc cazanul, să nu iasă din el nimeni.”

Mai merg ei ce mai merg, alt cazan, <<DEUTSCHLAND>>.Aici, însă, nu mai găsesc decât un drac.

„Drace, de ce aici e numai unul de pază?”

„A, păi ăştia-s nemţi, nu prea vor să iasă.”

Şi mai merg ei, încă un cazan, <<ROMÂNIA>>. Da’ aici nici un drac de pază.

„Drace, de ce aici nu păzeşte nimeni?”

„A, păi ăştia-s români, n-au nevoie de pază, că dacă vrea unul să scape îl trag ăilalţi la loc.””

Tema de azi o reprezintă schimbarea. De multe ori mi s-a întâmplat să vreau să fac ceva care să aducă o minimă schimbare în bine. Şi nu doar pentru mine, ci şi pentru ceilalţi. Exemplu ieri, când aveam 4 colegi de serviciu şi deci locuri libere în clasă. În spate de obicei e înghesuială mare, aşa că le-am zis să se mute şi ei câţiva centimetri mai spre dreapta.

„Da’ mută-te tu, că n-am chef.”

Mentalitatea asta e atât de răspândită la noi şi atât de sinonimă cu o lipsă de chef de a schimba lucrurile în bine, încât dacă ar încerca cineva să schimbe ceva astfel încât să le fie bine tuturor, i se vor opune mai mulţi care din lene nu au chef să facă un minim de efort. De ce? O fi fiindcă suntem un popor latin. O fi nesimţirea. Nu ştiu ce e, da’ mie nu îmi place. Schimbarea se face cu un minim efort. Mai pe şleau, dacă vrei să ieşi din rahat, trebuie să te împingi de acolo.

Dar la neamul lui Lene-Împărat,cum să vezi asta?