O să încep prin a-mi face ceva publicitate. Am făcut multe poze şi am filmat cam 3 din cele 24 de ore de muzică, aşa că o să dau linkurile unde se găsesc respectivele filmuleţe şi poze. Aşa că:
Pozele cu Folk You, chiar dacă încă nu le-am suit pe toate, se găesc pe fotoblogul proprietate personală, aici.
Filmuleţele cu melodiile, pe măsură ce se încarcă, vor apărea pe contul meu de youtube.
Lăsând la o parte chestiile tehnice, o să intru direct în a spune că marea mea dezamăgire a fost provocată de Daniel Iancu, Mircea Vintilă şi Mihai Mărgineanu. Care n-au venit. Mircea Vintilă nu mai are nevoie de prezentare, iar folkul social al lui Daniel Iancu, presărat cu umor bun mi-a lipsit, ca şi „romanţele” lui Mărgineanu… în frunte cu „icoană cu picioare lungi” şi cu violonistul său absolut magistral.
Seria dezamăgirilor continuă cu Ţapinarii. Dacă anul trecut mi-a plăcut enorm de mult de ei, anul ăsta am fost cam plictisit la recitalul lor, mai ales că nici nu au cântat prea mult. Păreau cam moleşiţi. Tudor Gheorghe, care, de altfel, îmi place mult, a dat în latura plictisitoare, cântând multe, prea multe, doine, şi povestind MULT prea mult. Şi trio-ul Baniciu-Kappl-Cnejevici a fost cam dezamăgitor, având în vedere că a lipsit Eşarfa, ca şi alte melodii mai puţin cunoscute, şi, mai ales, producţia lor proprie, Monăstirea Argeşului, pe care chiar am vrut să o aud. Plus că urla muzica de la Expirat-ul de lângă. Cine dracu i-a lăsat să construiască aşa o porcărie în Vamă?
Într-o notă mai mult sau mai puţin umoristică – s-au cântat cântece de iarnă. Cine îl miroase în asta pe Ştefan Hruşcă are nas bun. A cântat 2 colinde, unul fiind arhicunoscutul „flori de măr”, iar Socaciu nu s-a lăsat mai prejos şi a băgat şi el un „oameni de zăpadă”. Într-o notă foarte umoristică, atunci când a cântat Socaciu „Fă-mă Doamne prost”, era un vers, „păcat că nici o facultate nu dă şi diplomă de prost”. Imediat ce a terminat versul ăsta – şi se aude asta şi pe film :D – am zis „Spiru Haret!”. La 2 secunde după mine, şi Socaciu – „Spiru Haret!”.
Nu a lipsit nici genialul Ovidiu Mihăilescu, cu a sa baladă a Cauboiului Nelu şi a lui Faţă de „Dur”. Am avut parte şi de momente de aur în care toată lumea era în picioare, urla şi saluta – mai precis, când a cântat Hruşcă „Tu, Ardeal” şi „Treceţi batalioane”, şi apoi când a cântat şi Şeicaru T.B. Eu eram în picioare şi salutam. Şi nu numai eu. Încă o notă bună vine de la lipsa de pe scenă a lui Pavel Stratan, şi a atacului său uneori cam prea puternic asupra limbii române. Anul trecut am adormit la el. Anul ăsta nu am dormit deloc în timpul festivalului. Totuşi, a venit cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, un… ins care cântă la o vioară cu distorsie, electrică, bineînţeles, şi care pe mine, personal, mă zgârie pe toate circumvoluţiunile creierilor şi pe timpan. Nu ştiu de ce se oboseşte să-l care Ducu Bertzi cu el.
Aaa, da. Şeicaru. Folkistul meu preferat. Nu ştiu, mie mi se pare prototipul folkistului absolut, cu pleata, mustaţa şi bandana pe el şi cu chitara în mână, cântând de unul singur. Emoţionant până la lacrimi. „Apăru, numai nu, la adio tu.” Îmi răsună melodia asta în urechi încontinuu. Ca şi „Primăvară care-ai fost” şi „Iubita mea, să ne-aruncăm în mare”. „Până când şi până unde se-ntâlneşte stea cu stea, un bilet de tren ascunde fiecare-n palma sa”. Moment muzical.
A mai fost şi Alifantis, tot la capăt de seară, tot folkist al meu preferat, cu ZAN, care mie mi se par magistrali. Şeicaru cu Alifantis fac toţi banii. Şiii… Andrieş. Mereu pus pe glumiţe, întotdeauna înveselitor chiar şi când cântă un blues. Mie mi-a plăcut mult, mai ales că anul trecut nu a venit. M-a mirat că mulţi au cântat din melodiile lui Vali Sterian. Printre care şi Eugen Avram, care a cântat Cântec de Oameni, exact la fel cum am învăţat eu să o cânt. Aşa zise cineva pe Tabulaturi că o cântă el, aşa a şi fost. Şi Chilian, care cândva îi căra sculele, a cântat Amintire cu Haiduci, şi nu a început să cânte până nu a urcat şi Tucă pe scenă.
Care Tucă a adus şi formaţia Iris. Întâi de toate, Minculescu „parcă-i viu”, vorba bancului. Nu mai are nici burta aia de cirotic, şi arată întinerit cu 20 de ani, plin de energie. Somn bizar, Casino, Floare de iris, melodii care mie mi-au plăcut mult. Nu au cântat prea mult, dar a fost rupere. Dat din cap, în faţa scenei, a fost superb, ce să mai zic. Mereu la înălţime. Acuma, îl admir şi îl respect pe Tucă pentru ce a făcut.
Realizez că nu am scris despre toţi artiştii, am scris doar despre extreme. Asta nu înseamnă că festivalul nu a fost de nota 10, dar memoria mea la ora 11 noaptea după o zi cu insuficient somn nu mă ajută într-atât de tare. M-au impresionat şi asaltul debutanţilor, şi ceata greilor la fel de mult. A, da, completare – a dat pe acolo şi Andrei Păunescu. Care s-a şmecherit, a venit cu o Fender electrică şi ne-a cântat ceva ce suna mai degrabă a rock. Apropo de contaminarea genurilor.
Şi o să ţin minte toată viaţa cele 24 de ore de muzică folk şi rock din Vama Veche, unicul motiv pentru care aş mai călca vreodată în staţiunea aia. La fel cum o să ţin întotdeauna minte prima melodie pe care am ascultat-o vreodată, „Omu bun şi pomu copt” a lui Mircea Rusu, pe care o aveam cândva pe o casetă şi pe care o ascultam mereu când mergeam la drum cu un Oltcit bătrân, care acum zace în cimitir, încă de la 5 ani. Iar versurile lui Mircea Rusu le ştiu încă de când eram mic. Merită un premiu pentru nostalgia mea.
La’ anu şi la mulţi ani, aşteptăm Folk You „Florian Pittiş” VI, în 2010.
47 