Cum te întorci cu trenul de la mare II

Acum că m-am făcut cu permisul auto, încep cu un mesaj către CFR: sunteţi hoţi. Furaţi la drumul mare cu absolută neruşinare. Sunt tâmpit dacă consider că, în condiţiile în care plătesc bilet pe trenuri întârziate şi supraocupate, fără climatizare, să mi se ceară opt lei pe un bagaj mare şi cinci pe unul mic la bagaje de mână mi se pare o tâmpenie şi că respectivul serviciu, cât timp am bilet, ar trebui să fie gratuit?
A, da, şi să nu uit: nu voi da în vecii vecilor un leu să mă piş la buda gării din Mangalia. Am bilet, trebuie să fie gratuit, că de-aia nu mă duc în tren să prestez cât e oprit în staţie. Dăm bani grei pe bilete şi suntem furaţi la prostii de-astea? Cum o să mai văd aşa ceva, urc în primul tren şi folosesc veceul cât e oprit în staţie, să curăţaţi pe jos de banii pe care îi adunaţi de la ăia care vă folosesc buda.
Aşa, revenind, am promis că povestesc despre drumul meu la mare anul ăsta. Păi na, la 2 jumate urc în tren, tre să dau de nişte colegi. La Buzău, marele meu coşmar: pensionari arţăgoşi, venind cu puradei. Paranteză: Mă enervează la culme oamenii care îşi culcă boracii pe 2 locuri în trenuri supraaglomerate. Când eram mic, părinţii mei nu mă purtau aiurea prin trenuri ca să ocup locurile altora. A, da, şi nu lăsau pungile în care vomitam în compartimente de oameni.
Bun, pensionarul imediat „am plătit loc, trebuie să am loc de bagaje”, arţăgos la mine, în condiţiile în care aveam pe raftul mare o valijoară care abia dacă ocupa jumate din spaţiul aferent unui loc, jos la picioare o sacoşă de rafie cu rogojina şi pe raftul mic un rucsăcel. Cum sunt o fire pacifistă, mi-am băgat picioarele şi m-am tirat la compartimentul colegilor. Bagajul pe jos, şi până la Medgidia, unde s-a eliberat un compartiment, am stat în picioare. Eu stătusem 4 ore legate în picioare, pe geam, nem hrană, nem apă… da şi când au coborât de acolo ce somn epocal am tras. Ok, nu epocal, dar până la Neptun nu m-am trezit. Şi a fost bine… nici nu am avut întârzieri enorme. Bine, trenul era ticsit cu oameni şi bagaje, şi în compartimente şi pe palier. A, da, pensionarul meu drag avea un borac dormind mândru pe locul meu… dar nu mă lăsa inima să-l scol. La urma urmei, rudele cretine nu sunt vina copilului. Trist era că, la bilet luat cu o zi înainte, n-au putut să ne dea bilet tuturor la un loc.
Bun, la drumul de întoarcere ne-am scos un pic, colegilor le-am luat un minigrup şi acum stăm toţi cinci şi doi indivizi trecuţi de prima tinereţe – surprinzător – nederanjanţi, într-un compartiment de opt. Trenul pare chiar un pic mai aerisit şi am şi curent la priză, chiar dacă, până acum, l-au tăiat de două ori. Acum aştept să ajung acasă. Sau, mă rog, aşteptam, în noaptea de marţi spre miercuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: