Internetul, acest mare veceu public

Bănuiesc că aţi fost prin veceuri publice şi ştiţi cum e. Nu mă refer la alea din trenuri că alea îţi trimit nasul la plimbare şi atât. Şi nici de cele din şcoli, că şi astea au particularităţile lor: cele de generală şi gimnaziu distruse calumea, cele de liceu în stare bună, fără hârtie, impregnate cu un miros puternic de tutun. Nu, mă refer la cele publice, poate cu plată, că astea sunt locuri de fenomene culturale adevărate.

Cândva ne-a împrumutat profu’ de engleză un dicţionar de slang englezesc. Pe lângă sutele de metafore sexuale sau anatomice, am dat acolo şi de termenul (epic, de altfel) „shithouse poet”. Ştii ce-i ăla, individul care îşi împarte înţelepciunea pe pereţii budelor, în catrene demne de Michel de Notre-Dame (Nostradamus, pentru necunoscători). Bine, unii sunt chiar talentaţi şi stăpânesc arta asta, ştiu că îmi povestise mie cineva (noroc Vlad) de ce citise pe undeva.

Dar scopul meu nu este să fac un tratat despre shithouse poets. Poate că titlul ar duce cu gândul la 4chan sau encyclopediadramatica (mai probabil a doua, că primul e doar „curul” internetului), dar nu. Şi iacă, netul e un veceu public, iar blogosfera cuprinde pereţii. Pereţi pe care absolut fiecare om care se aşază gânditor pe… tronul biţilor screme câte o cugetare valoroasă. Bun, uite care-i baiul: toţi adolescenţii frustraţi îşi revarsă arta neînţeleasă (că dacă nu îţi place, eşti prost şi nu-i înţelegi) pe bloguri. Şi n-ar fi bai dacă ar presta doar păreri, gânduri, alea alea, da’ când te trezeşti că ai de a face cu un veritabil prozator în faţa ochilor, zău că fix asta îţi vine în minte.

Am dat de asemenea shithouse poets de multe ori. Unii scriau fain. Dar vai şi-amar de sufletul tău când se trezeşte neînţelesul şi îţi debitează o povestire inspirată din realitate, eventual, cu câte un erou tragic şi – neapărat – toate substantivele proprii în engleză, în condiţiile în care restul părţilor de vorbire provin dintr-o română ocazional stâlcită – unde eram? a, da – îţi vine să îţi iei lumea… mă rog, netul, în cap. Jur, cred că nu am citit atâţia scriitori valoroşi (şi nu sunt un mare cititor) câte personalităţi literare măreţe am găsit pe net.

Dar na, asta-i trist. La o budă publică nu găseşti numa versificaţie dinaia care îţi luminează ziua prin genialitate (citez din filmuleţul de data trecută cu Tom şi Jerry pe manele – „omu’ însurat poate fi ori bucuros, ori năcăjit”), dar mai găseşti şi maculatură. Marker irosit. Ca pe net.

Un răspuns to “Internetul, acest mare veceu public”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: