Mă enervează

Mă enervează că încerc să mă ţin pe linia de plutire şi să mai scriu câte ceva fără să debitez frustrări adolescentine. Şi nu-mi vin idei. Dar mi-am amintit azi o chestie care chiar trebuie spusă.

E vorba de baie. Unii îi ziceţi budă, veceu sau toaletă. În principiu, e cel mai intim spaţiu al unei case, singurul loc în care eşti singur cu gândurile tale cu adevărat, unde  te izolezi preţ de… câteva minute de lumea exterioară. Sau mai citeşti o carte, un ziar, ceva…

Eu am foarte mult noroc. Atât de mult încât sunt foarte căutat la telefon. Din nefericire, de cele mai multe ori mă găsesc fix în baie atunci când sună telefonul, sau mai rău, soneria de la uşă (mai ales că am obiceiul de a sta tot timpul cu cheile în uşă). Când ţi-e lumea mai dragă, te trezeşti că sună. Uşa sau telefonul. La uşă mai merge, deschizi uşa şi urli să aibă răbdare. Dar la telefon? Mai ales că dacă te sună când eşti în baie, sună. Şi sună. Şi sună o tură întreagă. Apoi, când se opreşte, mai sună o dată.

Eu ce trebuie să fac în cazuri de-astea? Să îmi încalc spaţiul sacru şi să îmi aduc telefon în baie? Să îmi fac încuietoare electrică la uşă şi să îi fac comandă din baie? FFS! Numai mie mi se întâmplă?

4 Răspunsuri to “Mă enervează”

  1. Te inteleg perfect. Ai uitat sa spui ca dupa ce te ridici de pe buda si le spui de ce n-ai putut sa raspunzi, nici nu te cred!

  2. fourtyseven Says:

    De obicei mă crede lumea. Dar fac şi scandal.

  3. Pe mine nu. Si fac tot ei scandal.
    P.S.: Sa ne instalam casuta vocala la telefonul fix si sa punem un bilet pe usa. „Ma cac.” Pardon expresia, dar cred ca ar reflecta perfect starea de spirit din acel moment.

  4. fourtyseven Says:

    Sincer, când urlă în mine alarma că „zboară la budă”, nu am chef nici să scriu pe uşă că mă cac, nici să activez o căsuţă vocală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: