Câteva cugetări

Mă enervează că fac asta, dar nu mă obosesc să fac vreo autocenzură pe blog, pentru că na, e spaţiul meu de critică socială şi nu răspund faţă de nimeni. În fine. În ultima vreme a dat peste mine o lehamite enormă: m-am plictisit de „consiliul elevilor”, care, mai mereu, e pus joia când am matematica, de la care am lipsit suficient de mult în perioada în care am fost învoit cu olimpiada. Bine: am căutat o cale logică de a soluţiona problema: „cine vrea să meargă la consiliul elevilor în locul meu?” – nici naiba. Bun, mă duc eu. Ce se discută? Problema recuperării orelor. Ni se dă o variantă, cu ore prelungite şi zile de 7 ore pe zi, prin contrast cu una pe care nu se insistă mai mult (gen stat de la 6 dimineaţa la 9 seara – bine, cele 2 schimburi) că na, sâmbăta era exclus şi nu se punea problema să nu facem recuperări. Îmi fac eu nişte calcule, trag concluzia că varianta e bună, zic hai, aşa să fie. Eu şi încă vreo 75.

Boooon (nu, „oo” nu se pronunţă „u”). Luni după ora cu diriga mă trezesc că vine una nemulţumită că cică a vorbit ea cu nuştiucine şi că nu am reprezentat voinţa clasei votând pentru recuperare. Bun… îi înţeleg frustrarea, nimănui nu îi convine să stea în plus la şcoală (dar tuturor ne convine să nu venim: ei, din calculele mele a rezultat că timpul în care nu am făcut şcoală a fost mai lung decât cel de şcoală efectivă). Nu ştiu cu cine a vorbit ea de a tras concluzii aşa de repede, nu mi-a plăcut că a fost în stare să sară ca o ţaţă cu gura în condiţiile în care putea foarte bine să se ducă ea la consiliu să voteze cum ar fi vrut (că na, zicea că „era evident ce o să se discute”), i-am zis asta, i-am zis şi că dacă are ceva împotrivă să nu mă mai voteze la anul, că dacă am fost votat înseamnă că, automat, reprezint voinţa clasei, dar na, vocea poporului întruchipată într-o singură gură a trecut la românescul atac la persoană: că mă comport superior (bun, asta îmi place: cineva care urlă la toată lumea deodată „bă idioţilor” îmi zice mie că mă comport superior) şi că nu-mi ajunge nimeni la nas de când cu olimpiada.

Bine, înţeleg frustrările unora, dar eu nu am tratat pe nimeni cu condescendenţă, şi nu mi s-a părut că, după olimpiadă, am umblat numai cu nasul pe sus. Ştiu că nu-s chiar diplomat, da’ mai ştiu şi că sunt genul de om benevolent, şi ştiu că pot trece drept unul care se crede superior din cauză că nu suport când cineva mă întreabă chestii evidente, uneori răspunzând la mişto, ştiu că mă mai apucă, la mişto, câte un „cine-i mare barosan”, da’ nici nu am vorbit despre olimpiadă cât să se considere că mă laud. Că sunt un om superior e adevărat, dar asta numai prin faptul că nu sunt o ţaţă care, în momentul în care nu are argumente, sare cu atacuri la persoană nejustificate.

Şi da, ştiu, ăsta e tot un atac la persoană, şi chiar n-am chef să se arunce cu noroi sau rahat în mine în clasă pentru ce scriu eu aici: în fond, îţi place, citeşti, nu-ţi place, nu citeşti – dacă vii la mine în casă şi nu îţi place ce covor am, urmând ca, apoi, să mă treci prin mâl în public pentru asta, nu eşti decât un animal suburban. Sau măcar îţi laşi o părere contra, decentă, în comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: