Cu maşini

Iar sunt în tren şi revin la bârlog. Normal, ca tot omul care merge cu trenul, mi-am luat şi eu ceva de făcut. Aici, ziarul de azi. Şi l-am citit, şi, în afară de multitudinea de ştiri politice (apropo, eu tot nu pot să pricep cum de Geoană stă atât de bine în sondaje, având în vedere că toată lumea a văzut că minte de îngheaţă apele), am remarcat un mic articol despre cum o să ajungă Dacia Duster (modificată, ce-i drept) să concureze la un raliu. Ei, la ziarul pe care îl citesc, rubrica auto este scrisă de o femeie. Nu vorbesc ca un şofer foarte experimentat, dar pot să zic că, pe baza articolelor scrise de respectiva, concluzia că femeile nu se pricep la maşini este naturală. Nu mai ştiu toate găfuliţele pe care le-a făcut, dar mi-am amintit că am mai vrut să zic de asta când am citit că motorul amplasat posterior contribuie la un centru de greutate mai jos. Din nou, n-oi fi as la fizică, poate greşesc, dar dacă muţi o greutate mare în spate, deplasezi centrul de greutate în spate, nu în jos. Logic, nu?

Am văzut şi episodul de la Top Gear cu Transfăgărăşanul. Deşi când am fost nu mă aflam la volanul unui bolid (de fapt nu eram nici la volan) şi nici nu aveam tot drumul rezervat mie, am ajuns la aceleaşi concluzii ca şi ei, cel mai frumos drum pe care l-am văzut vreodată. Ţi-e mai mare dragul să mergi pe acolo, ca să nu mai vorbesc că, dincolo de gropile superficiale în stratul de asfalt de la suprafaţă nu ascund calitatea grozavă a drumului – e foarte bine construit. Bine, că nu am priceput cum de au ajuns la poalele Barajului Vidraru sau prin sate de ţigani cu GPS-ul montat nu am prea înţeles… adică oleacă de instrucţie le folosea: ce drum să caute, ce destinaţie să dea în GPS… cu toate că mie mi s-au părut aproape tot timpul foarte bine făcute indicatoarele depe drumurile noastre, eu sunt român, pentru un străin o fi altfel. Îmi place că nu dau cu bâta într-o anumită maşină doar pentru că e Dacie… cel puţin, partea cu Sandero-ul (care, personal, nu îmi place) mi s-a părut simpatică. Ca şi cea cu tiristul, de altfel.

Întrebările de mecanică auto din chestionare sunt cretine. Foarte cretine. Foarte urâte, mai ales având în vedere că azi nu te mai bagi sub maşină să o repari, o duci la service. Da, două-trei chestii tre’ să ştii, da’ nu absolut tot. Acum aştept să treacă 3 luni ca să mă înscriu la şcoala de şoferi. Între noi fie vorba, deja cred că stau binişor cu condusul. :)

3 Răspunsuri to “Cu maşini”

  1. 1. Multe din secventele de la Top Gear sunt regizate. Au ajuns in sat si sub baraj pt ca au vrut, nu din intamplare.
    2. Indicatoarele rutiere din Romania sunt de toata jena si te poti pierde foarte usor.
    3. Transfagarasanul nu se compara deloc cu alte drumuri de prin Austria, pe care am avut norocul sa merg. E nimic pe langa alea.
    4. La mecanica intrebarile sunt destul de logice. Multe tin de intelegerea masinii si sunt convins ca nu ai probleme aici. Trebuie doar rabdare si mult calm :D

  2. fourtyseven Says:

    1. M-am prins că sunt regizate, erau prea „nut-in-the-wall”.
    2. Mie până acum nu mi s-a părut aşa. O fi din cauză că sunt român. Oricum, ++ pentru pietrele de kilometraj de la noi, pe care nu prea le-am văzut prin vest.
    3. Probabil că nu. Prin Vest am fost doar cu autocarul. O fi ţinând de cum vede fiecare lucrurile, dar eu sunt mult mai atras de ideea de drum „românesc” decât de autostradă. Acum depinde de ce vrei să faci. Din nou, nu am văzut drumurile de care îmi vorbeşti, aşa că nu mă pot pronunţa (şi totuşi DN7C rămâne unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut).
    4. Pe asta mă bazam şi eu în mod normal, dar eu nu am auzit de calamină până recent, nu ştiam că injectoarele se curăţă de aşa ceva cu un lemn sau care problemă tehnică ce fel de fum scoate din care motor. Bine, pe vremea când ştiam „mecanică” aveam un Oltcit pe care îl cunoşteam destul de bine, dar pe maşinile mai noi nu prea mai au relevanţă multe întrebări de genul.

  3. Da, Transfagarasanul chiar e o realizare, nu zic nu.
    Vezi ca la mecanica sunt doar cateva intrebari, pe alea trebuie sa le stii.
    Toate intrebarile de la sala sunt in Codul Rutier – editura National. Sunt 1471 parca. Si mai sunt testele de pe DRPCIV foarte utile. Eu nu am invatat aproape deloc dar am rezolvat chestionare.
    Multa bafta! :D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: