Offline blogging din autocar

Mă aflu undeva între Pergam şi Kuşadasi, scriind de pe EEEPC (un program Ubuntu numit Tomboy, mic şi uşor, perfect pentru notiţe şi alte asemenea) şi prestând Cargo la căşti. Cum era de aşteptat, aerul condiţionat cam nu merge, şi e cald de mori. Ironia e că mi s-a întâmplat la fel în Grecia, acum 2 ani, pe un autocar identic, aşa că dacă mergeţi în zone foarte calde evitaţi pe cât posibil autocarele Mercedes Benz. Acum, după ce mi-au trecut prin fosele nazale, pe rând, after shave, şprei, deodorant, transpiraţie, mâncare, motorină, m-am apucat să-mi aştern câteva idei pe aici.

Întâi de toate, anunţ un mic tratat despre naţionalismul turcesc. Sunt de cam 24 de ore în ţara asta şi sunt aproape copleşit. Dar asta mai încolo. Îmi place Turcia. În afară de arhitectura foarte puţin diferită, de drumurile foarte bune dar cu asfalt foarte… pietricios, de turcăleţi şi de naţionalismul de foarte bun gust, mă simt ca acasă. Negustorii pun până şi manele, suplimentând româna fragmentată ca să atragă clienţi.

În autocar rulează Toate Pânzele Sus. Film simpatic, dar majoritatea populaţiei prezente moţăie. Plus că ecranul e cam naşpa, în sensul că nu se vede absolut nimic. Revenind, cred că m-am îndrăgostit de ţara asta. Nu are nici preţuri prea mari, chit că nu se prea vorbesc limbi străine. Carlsberg e la preţ acceptabil, preţul de alimentară e radical mai mic decât preţul de terasă din România.

Normal, în drumul până aici am trecut prin Bulgaria. Care, în afară de faptul că pot să îmi ocup timpul traducând litere chirilice, e la fel de nasoală şi de distrusă ca de obicei. Încep să simt miros de apă minerală cu sulf. Habar n-am unde sunt. Nu contează. Deci, Bulgaria e nasoală. Blocurile lor sunt mai paradite decât cele din Râmnic. Decât cele mai distruse blocuri din Râmnic. Am în faţă cam o săptămână printre turcăleţi şi deja îmi place.

Altă chestie pe care am observat-o. Se simte că au fabrici Reno turcii. Adică, oriunde întorci capul, vezi mai mult ca sigur cel puţin o asemenea maşină. Tocmai am aflat că sunt la Izmir, de la ghidul nostru foarte vorbăreţ, care turuie despre absolut fiecare localitate. Aşa. Renault-uri, foarte multe. Inclusiv Dacia 1300 (chit că sub emblemă Reno), modelul vechi (concluzie logică, modelul Zâmbetu’ lu’ Iliescu este creaţie pur românească). Şi au turcii multe maşini vechi, pe care le tot conduc. Media de vârstă a maşinilor văzute întrece cifra similară din Ro.

Hai că scrisei destul pentru azi, ar trebui să mă apuc de micul tratat de naţionalism turcesc. Baftă mare, copii.

Anunțuri

4 răspunsuri to “Offline blogging din autocar”

  1. Tomboy e interesant, dar este gandit pentru note scurte, pentru compozitiile mai lungi ai Text Editor sau OO.org Writer.

    Distractie placuta in Turcia si salutari din Grecia :)

  2. fourtyseven Says:

    Am vrut să fie scurte, dar au ajuns de peste 500 de semne. Oricum, mie mi se pare mai bun ca Notepad.

  3. manule, adu’ „ji” mie o shaorma de la mama lor, pls :D

  4. […] doua zi dimineaţă, dă-i iar drum. Am mai scris eu din autocar câte ceva, dar trebuie adăugit. În ziua aia am trecut pe la Pergam şi Efes (Efes, oraşul antic, nu berea, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: