Obiceiuri contemporane

Am remarcat în ultima vreme nişte obiceiuri pe care eu le cataloghez drept proaste. Şi sunt din ce în ce mai generalizate prin cercurile de amici prin care umblu eu, şi îmi permit să zic, oarecum… apreciativ despre mine, că încă nu le-am adoptat, deşi vin cam din toate părţile. Şi sper să nu le adopt.

Unul dintre acestea este fumatul. Eu sunt contra-fumat, am probleme serioase cu fumatul, nu suport fumul de ţigară în nasul meu, şi am tovarăşi care fumează. Destul de mulţi chiar. Şi apropiaţi de vârsta mea. La un moment dat în cercul restrâns de prieteni, care număra 4 oameni, 2 erau fumători. Şi aici variază un pic şi bunul simţ, unul, mai mare, s-a decis să facă eforturi să se mai lase, dar nici nu fuma ca un turc lângă mine, şi rareori simţeam fumul de la el, ceea ce nu pot zice de celălalt. Oricum, povestea e lungă. Chiar sunt curios dacă o să ajung şi eu fumător, deşi sunt convins că pot rezista. Între timp, stau şi observ cum din ce în ce mai mulţi copilaşi stau cu ţigara în gură.

Al doilea este vorbitul. Nu zic de înjurat, nu zic de… frumuseţea graiului, zic de corectitudine. Toată noua generaţie tinde inexplicabil spre agramatism. Punctuaţie proastă, uz de cuvinte fără sens, lipsă de logică în construcţia frazei, şi nelipsitele ortografieri greşite. Dar, de altfel, sunt foarte vehemenţi în opoziţia contra cacofoniei (pe care, din motive mai mult sau mai puţin filosofice, o resping – omul e mai preocupat să audă „cur”, „cac” sau alte chestii de genul decât să înţeleagă logica frazei – da, fac multe cacofonii, nu încerc formulări idioate pentru a le evita, gen „că virgulă care”). Ştiu că o să mă pun în gură cu mulţi, da’ pe măsură ce înaintează omu în vârstă şi trece de gimnaziu devine tot mai agramat. Bă copii, dacă vedeţi că nu sunteţi în stare să vorbiţi sau să scrieţi corect, puneţi mâna pe o carte de ortografie. Eu scriu pe messenger numai cuvinte întregi, rareori prescurtări, şi am pretenţia că am o gramatică foarte curată, şi tot bat 86 de cuvinte pe minut, ceea ce e foarte mult, aşa că argumentul cu viteza cade. Dacă eu pot, puteţi şi voi. Faceţi naibii un efort să scrieţi „sau” şi „s-au” care când trebuie, şi învăţaţi imperativul. Limba are logică, hai să n-o pierdem, că ne idioţim de tot.

Baftă mare. Şi nu îmi cer scuze dacă am atins pe cineva. Da, sunt un grammar nazi. Daţi cu pietre după mine.

Anunțuri

7 răspunsuri to “Obiceiuri contemporane”

  1. georgiana Says:

    tu scrii 86 de cuvinte pe minut?ce ai facut, le-ai numarat?:)

  2. georgiana Says:

    ok. multumesc

  3. Eu cred ca ti s-a urcat la cap dupa ce ti-am zis ca esti singurul din lista mea care pe mess scrie cuvinte intregi si cu diacritice :p Distractie placuta in Turcia!

  4. fourtyseven Says:

    Nu mi s-a urcat la cap. :p
    Sărumâna. :D

  5. 86 de cuvinte omule :O da` cum ai reusit .. la mine dintr`a 10-a incercare mi`au iesit 83 si mai mult nu cred ca o sa fac vreodata :)

  6. Eu nu o sa ma provoc sa scriu 86 de cuvinte pe minut,pentru ca nu folosesc atat de des messenger-ul,:))))))))..insa felicitari pentru articol.Ai mare dreptate,dar cred ca deja stii,noi in romania nu promovam cultura ci incultura.Nu poti sa ai pretentii in conditiile in care viata tinerilor se rezuma la internet si tot ce reprezinta acesta.Cartile au devenit un subiect tabu si de conflict intre generatia tanara si cea „invechita”desi diferenta de varsta nu este foarte mare.Si mai mult de atat,pentru ca educatia porneste din familie,am spus-o si o voi repeta mereu:Nu oricine,este facut sa fie parinte.”Cred ca nu mai este necesara explicatia nu?…Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: