Evoluţie (II)

Unul dintr gândurile care m-au trăznit la mare, în afară de faptul că, judecând după graiul oamenilor, zici că s-a mutat tot Ardealul pe aici, a fost legat tocmai de internet. Sunt de foarte multă vreme online, cam de 10 ani, am prins vremea dial-up-ului şi a modemului de 33.6. Pe atunci erau la mare modă internet cafe-urile, eu le ziceam sali de jocuri, la care netul era cam 1 leu jumate pe oră. Şi nu era tocmai strălucită conexiunea. Şi asta era şi la mare. Ultima oară am fost la un net la mare prin 2006. Dădusem cam 2 lei pe o jumate de oră dacă-mi amintesc bine. Oricum, era destul de scump, dar un an mai târziu mi-am luat laptop. Cam cu 3 luni înainte de a-mi face blogul, eram în Piaţa Constituţiei la Atena şi stăteam pe un wireless public. Ehe… s-a schimbat treaba. Peste tot prindeam wirelessuri, conexiunile erau nesecurizate, ce mai, boierie. Cu nici 6 luni după asta un wireless din Bucureşti pe care stătusem devenise securizat. Anul ăsta sunt cu EEEPC-ul, şi prind wirelessuri cam la tot pasul. La berărie, la hoteluri, sau pur şi simplu din apartamente. Pur şi simplu dau de net aproape la tot pasul. Şi stau şi mă gândesc acum. Peste vreo 5 ani cum o să fie? EEE-ul meu a costat 700 de lei. Cât o să coste calculatoarele? Şi mă gândesc că în oraşe ca Mangalia nu ar fi exclus să prindem de acum încolo o antenă de net la fiecare 3-4 stâlpi. Ce-a mai evoluat timpul ăsta…

Anunțuri

Un răspuns to “Evoluţie (II)”

  1. Duca Mădălin Says:

    Wow, online de zece ani. Pe vremea aia nu facusem cunoştinţă cu pc-urile. Prin ’99 mă jucam la greu pe consola Nintendo de 8 biţi. Internetul l-am descoperit de-abia prin clasa a treia, că mergeam la cursuri de informatică la Palatul Copiilor şi abia aşteptam să se termine ora de programare, ca să pot să intru pe site-ul de la Fox Kids.

    Am avut şi eu printr-un timp, printr-a patra parcă, net prin dial-up. Şi stăteam o oră să-mi iau de pe miniclip un joc de câţiva megabaiţi. Copiii noştri nu or să treacă prin asemenea chin, aşa că e bine să ne amintim de vremurile de demult ca să reîmprospătăm informaţia şi să avem ce le povesti.

    Numai bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: