Definirea blogului

Cititorii mei trebuie să înţeleagă un lucru aparent mic şi neînsemnat. Blog=web log=jurnal online. Jurnal înseamnă că e ceva personal, deci practic eu aici scriu ce îmi trece prin cap. Şi nu cred că e cineva în măsură să mă condamne pentru ceea ce gândesc. Am spus-o mai demult şi o spun şi acum, singurii în faţa cărora răspund sunt Dumnezeu şi părinţii mei. 

Acestea fiind zise, îmi permit să relatez o mică întâmplare, prin care mi-a fost dat să înţeleg cum gândeşte lumea în societatea de azi. Am fost pârât la şcoală dirigintei pentru că am îndrăznit să mă iau de nişte colege pe blog. Citez, nu le-am zis în faţă şi am scris pe blog. Astea fiind zise de nişte personaje care, de multe ori, nu au altceva mai bun de făcut decât să bârfească. Dovadă fiind şi răzbunarea lor de la mine de pe blog. Văzând episodul de bârfă pe faţă, am decis să fac o „declaraţie publică de scop” a blogului.

Dragelor, vă place să vă îmbătaţi cu apă rece şi să înjuraţi pe cineva pentru felul în care gândeşte. De-asta vă consider nişte ratate. Pentru că vedeţi gunoiul din ochiul altuia, iar bârna din ochiul vostru nu. Un real spirit de turmă. M-aţi condamnat că m-am luat de un obicei cretin al vostru, şi că am preferat să scriu aici în loc să vă zic în faţă. Ca şi cum ar fi fost diferită reacţia dacă ziceam în faţă.

Din punctul meu de vedere, e blogul meu şi aici sunt un dumnezeu. Dacă vă ziceam în faţă dădeam de ironii retorice de doi lei gen „doar nu ne eşti superior nouă” (atât de ieftine încât pur şi simplu cer răspunsul „ba da, sunt superior”). Şi în plus, ceea ce e aici pe blog e public, adică puteţi să vedeţi ce gândesc. Pe faţă. Aşa că faptul că mă criticaţi că scriu aici în loc să zic în faţă nu e pentru mine decât o manifestare stupidă a unui anumit sindrom menţionat de comentatorii de pe blogul acesta.

A, da, mi s-a zis că nu e nimeni obligat să mă accepte. Aşa cum nici eu nu sunt obligat să fiu pe placul tuturor. Aşa că ceea ce scriu eu aici pe blog nu e treaba voastră, ci a mea.

Am scris la persoana a doua pentru cine se simte. 

Pentru că nu suport să vină omul să îmi zică cum să fac eu treaba la mine în casă. Drept pentru care, dacă n-am chef, nici nu ascult de părerile altora. Pentru că nu e un blog colectiv, e blogul meu. Dacă eu am chef să înjur aici, voi înjura. Şi nu dau doi lei pe cerinţele ipocrite ale celor care suferă de boala clasică a românului, aceea de a fi expert absolut în toate.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: