România din rahat

Acu ceva vreme am auzit la radio discursul lui Radu Duda. Pe lângă faptul că n-avea nici un sens ce zicea, cu toate că zicea bine, am remarcat că apelase cineva şi că zisese că Bucureştiul e pe locul 108 în topul oraşelor lumii din cauza instituţiilor.

Ei, bine, asta mi-a catalizat o idee mai veche. Este arhiprezent exemplul cocanemulţumitului care în stânga şi în dreapta tună că ce nasoală e România. Că nimic nu merge bine, că e mizerie, că nu e civilizaţie, că aia că aia. Da, de acord. Doar că pe aceiaşi oameni îi văd mizerisind străzile, aruncând mucuri de ţigară de la volanul de 4×4 şi cocoşindu-se cu maşina prin mijlocul marilor oraşe.

Ei, mama voastră, criticaţi instituţiile, ai? Nu zic că n-aveţi dreptate. Da’ asta nu înseamnă că nu sunteţi nişte nimicuri umane. Pentru că e uşor să critici. E foarte uşor să arunci cu rahat în ceva fără a fi în stare să oferi o alternativă. Ţuţea numea asta „aflare în treabă”. 

Iar apropo de instituţii, mie îmi vine greu să afirm că e mizerie pe jos că Salubritatea nu îşi face treaba. Mi-e greu să afirm că în Bucureşti se circulă greu din cauza semaforizării. Mi-e greu să afirm că în metrou e duhoare pentru că nu au ventilaţie. Pentru că aici vina aparţine exclusiv oamenilor. Oameni care sunt obişnuiţi să li se aducă totul pe tavă. Fără să ridice un deget. Iar asta e o problemă mult mai profundă, care ţine nu de calitatea instituţiilor din România, ci de mentalitatea oamenilor. Care, printre altele, sunt mai preocupaţi să-şi bată gura la infinit, să turuie la greu, în loc să facă naibii ceva să schimbe lucrurile.

Duda m-ar fi câştigat dacă ar fi afirmat atunci, pe loc, că va încerca să schimbe educaţia românilor pentru a corecta mentalitatea de prost. Dar nu a făcut-o.

A fost prea ocupat să demonstreze că a sa candidatură la funcţia supremă în stat este valabilă pentru că şi Karl Anton, tatăl Regelui Carol, a fost prim-ministru al Prusiei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: