Fotbalistică

Povestit de Dudele.

Fiind azi ziua francofoniei şi, ţinând cont că în orice zi specială se pleacă de la ore, învoit sau nu, ce era eu să fac? Să mă duc acasă n-aveam chef aşa că am rămas cu colegul Sile. Şi după ce am frecat menta vreo juma’ de oră prin curtea liceului am intrat în sala de sport. Bineînţeles că era full, dar am găsit şi noi o minge pe o margine şi, la chemarea lu’ Sile, am început noi să jucăm o pasă. Am început noi frumos şi uşor şi apoi am luat-o ceva mai tare. Şi aici vine partea… interesantă.

Într-o bătaie (ştiu eu ce zic) sau într-o sală de sport e foarte probabil să îţi iei vreun pumn, vreun picior, vreo minge în cap… de la unul, de la altul… sau… în cazul meu, neîmbrăcat adecvat pentru joc, am prins un voleu tare, am dat cu ţ-ul, da’ mingea zboară şi zboară şi zboară… şi mi-am prins-o fix în ochiul drept. Mingea. Chiar dacă ochiul îmi lăcrima, ce naiba, aşa-i în fotbal, şi am continuat jocul.

Şi jucând noi pasa noastră îmi vine o minge din aer. Nu suficient de jos cât să pot să-i dau una cu piciorul, nici prea sus cât să-i dau cu capul. Şi eu, un veritabil Maradona, bag la înaintare genunchiul, capul înainte, şi, redescoperind mobilitatea pierdută a picioarelor, mi-am prins un genunchi în nas de nu mai ştiam ce-i cu mine. Surprinzător, având în vedere că nu credeam că, cu blugii strânşi pe mine, puteam să-mi duc genunchii în nas. 

C-un ochi lăcrimând de la prima minge, nasul şi gura pline de sânge, în hohotele colective de râs ale lui Sile şi ale mele, mă duc la baie şi mă spăl pe faţă, întrebându-mă cum se face că numai eu păţesc de-astea.

Anunțuri

Un răspuns to “Fotbalistică”

  1. looool ba , in timp ce citeam, incercam sa-mi si imaginez cam cum ar arata toata faza :)) , funny :))

    f1rst!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: