Pragmatism şi semidoctism

„Disclaimer” – e blogul meu, scriu ce vreau, nu sunt obligat să dau socoteală nimănui. Nu-ţi place, nu mânca, fiindcă dacă faci indigestie nu îţi dau dreptul să mă tragi la răspundere.

Trăim într-o societate pragmatică. Asta e clar, nu e cazul să mai explic nimic. Din ce în ce mai mulţi dintre noi devenim oameni fără Dumnezeu, nu ne mai pasă decât de ce este lumesc. Unii numesc asta „a scăpa de idolii pe care ni-i creem numai pentru a avea cui să ne supunem”. Eu nu cred în aşa ceva, aşa că nu pot decât să observ cum din ce în ce mai mulţi devin de un realism scârbos, pragmatic, fără să mai aibă, practic, suflet. Asta e ordinea de zi, ăsta e modelul „omului nou”, asta se cere, asta se caută şi asta se apreciază. M-am obişnuit şi mă resemnez.

Cu toate că nu mă consider un pragmatic, aş putea să afirm că sunt unul dintre puţinii profesionişti pe care îi cunosc. (cine crede că îmi fac aici un cult al personalităţii îl rog să părăsească blogul – „nu-ţi place, nu mânca”)  Atunci când fac o treabă, o execut până la capăt, o execut bine, nu umblu cu jumătăţi de măsură, nu umblu cu „lasă că nu se observă”. Fac totul cât mai perfect. Şi, greşit din partea mea, nu cer nimic în schimb, nici măcar ceea ce mi se cuvine. Mă rog, nu ceream. Văd cum alţii îşi asumă meritele  mele. Mă resemnez, am greşit că nu i-am pus la timp să plătească.

Dar nu pot să nu remarc că semidoctismul, acel „curent” al celor care nu fac nimic bine şi până la capăt, al jumătăţii de măsură, care, teoretic, ar fi pragmatism inferior, devine şi el ordine de zi. Şi mă crucesc când văd că semidoctul este omul perfect al societăţii de azi, că acela care nu este în stare să facă un lucru BINE este cel mai apreciat.

Oftez. Mai beau un ceai. Şi zic: „Mă simt asemeni unui vultur trist, care, înălţat la zenit, urinează asupra veacului douăzeci şi unu cu un dispreţ creştin.”

Anunțuri

15 răspunsuri to “Pragmatism şi semidoctism”

  1. 1. Vad ca pe zi ce trece ai impresia ca lumea din jurul tau se cufunda in noroi si tu „reusesti sa te tii la suprafata”. 2. „ma resemnez” nu include „ma plang”. 3. cum te-ai descris tu acolo se numeste „perfectionist” nu „profesionist”. profesionist – no complaining usually, better yet, no statements gen „sunt un profesionist” inainte sa o faca altii. 4. uneori ai tendinta sa „le bagi oamenilor pe gat” opiniile tale, crede-ma, nu prea au de ales partea cu „nu-ti place, nu manca”..nu mai intru in partea despre pragmatism. it`s just this: incepi sa ai o atitudine antisociala, maybe you should stop complaining and do something to prevent these things from happening. cel mai intelept cedeaza si dispretul crestin nu vor ajuta la nimic.. smile and give help, dude.

  2. fourtyseven Says:

    Nu bag nici o opinie pe gâtul nimănui. E un blog, nu câştig bani de pe urma lui, nu forţez pe nimeni să citească, pot să îmi permit să scriu ce gândesc.

  3. Total Anormal Says:

    @Ioana: haha, ce frumos. Nenea 47 are o atitudine antisociala. Nu mi se pare. Cat despre profesionist, el este un perfectionist ratat. Stii ce faceau in Evul Mediu cei care esuau in a deveni sfinti, monahi etc., intr-un cuvant sa-si distruga viata pentru Dumnezeu? Scriau carti despre arta de atrai si a muri. Iata ca perfectionismul lor devenea din geniu, arta. Temenul grecesc pentru arta, techne, spune totul despre ce vreau eu sa zic. techne=mestesug. Asa ca sunt mandru ca nea 47 a reusit sa se descrie corect (cu toate ca cu un alt termen decat ar fi dorit). La fel si oamenii zilelor noastre de cacat. Fara sa le mai pese de ei cu adevarat, se marginesc a-i face pe oameni sa le pese de ei. De ce sa astepti pe altii sa te laude pe tine? De ce sa te arati pe tine lor? Ca ce chestie? Este mult mai eficient sa o faci tu. Cum Dumnezeu tace, numai tu poti sa te judeci. Dar daca nea 47 e de acord, confirm si eu ideea lui despre el insusi (cu conditia sa-si schimbe „atributul”).
    Da, si nu pot sa nu observ ca scrii in aceeasi maniera de caca (a se intelege bilingva) ca toti retarzii zilelor noastre.

  4. Total Anormal Says:

    Ah, si se pare ca-l recunosc pe Petre Tutea in ultimul paragraf.

  5. fourtyseven Says:

    Definiţiile noastre pentru „profesionist” şi „perfecţionist” nu sunt pe aceeaşi lungime de undă, aparent. În sensul că eu sunt de părere că tot omul trebuie să ajungă la profesionalism, pe care îl consider, în primul rând, acea atitudine de a nu face lucrurile pe jumătate şi a nu umbla cu „las’ că nu se observă”, aşa cum văd că se întâmplă azi. Da, probabil am greşit că m-am numit „profesionist” şi nu „perfecţionist”, dar orice perfecţionist este, în primul rând, profesionist (şi nu mă refer la perfecţionismul ratat) în tot ceea ce face.
    Da, e vorba de Petre Ţuţea. Apropo, cred că eşti singurul comentator de pe aici la care e nevoie să citeşti de două-trei ori până pricepi ideea. :d

  6. Total Anormal Says:

    Da, probabil ca tu ai luat conceptul de profesionist, l-ai golit de sensul general acceptat si l-ai reinterpretat. Ceea ce e ok. Uite de ce eu nu sunt de acord cu profesionalismul: ce inseamna pentru un om sa faca ceva? Sa se faca pe sine, si sa renunte la a mai face un infinit de alte lucruri. Inima mea nu consimte la asa ceva. Bravos celor care fac ceva pana la capat, ei pot spune despre ei ca sunt ceva. Ceea ce fac ii defineste. Dar ce suferinta poate fi mai amara decat aceea dupa lucruri? Sa suferi renuntand la ceea ce poti face pentru ca nu te poti lasa de alte lucruri. Si asa ajungem noi, scepticii si veninosii, ca magarul lui Buridan intre o infinitate de capite de fan. Da, sunt si eu profesionist in ceva. Stiu sa ma indoiesc (si ca sa-i supar pe cei de bun simt: da, stiu si sa gandesc, chiar foarte bine, dupa imperiala mea parere). Desi se poate spune cu exactitate ca eu nu sunt nimic (pe baza afirmatiei ca omul nu este ci se face, a terminatului de Sartre), tocmai faptul ca nu sunt nimic ma face imposibil de catalogat, numarat, impartit. Iata un alt beneficiu al indoielii, care rezulta din vidul ce-l lasa in urma ruinele vietii. Discutand cu un tovaras (apropo, nu sunt de stanga, sunt traditionalist radical), i-am spus deviza mea, luata din Epicur: „ascunde-ti viata”; el a continuat pe aceeasi linie: „distruge-ti viata”. De curand am constatat ce talent deosebit am in a face asta.

  7. fourtyseven Says:

    Cu toate că îţi împărtăşesc opinia, în mare, nu am analizat motivaţiile pentru a face ceva. Îmi place să cred că (deşi nici eu nu-s de stânga) sunt un om al muncii, şi de-asta consider că sunt un profesionist. În situaţia în care am de făcut ceva, indiferent de scop, consider că sunt dator să fiu profesionist, spre deosebire de curentul de lasomăcămergeaşişti care se răspândeşte pe lume.

  8. @total anormal ‘stilul de caca, de retard s.a.’ este consecinta a 7 ore de engleza pe saptamana dude! D@r d3$pr3 $t33lu’ @$t@? ce zici?

  9. Total Anormal Says:

    Martuirisec ca a trebuit sa-mi schimb vederea de pe normal pe messview:)) Cu toate ca din World of Warcraft am invatat si eu cam ce inseamna 1337. Dar nu sunt de acord ca orele de engleza iti schimba modul de a scrie. Decat daca n-ai deja format unul. Ceea ce nu e decat motiv de batjocura, cel putin pentru mine.

  10. […] obicei unul munceşte şi restul trag folosul, şi din păcate eu am fost de foarte multe ori exact fraierul care munceşte. Că asta-mi stă în caracter. Iar în rromânica, preferăm să-l lăsăm pe fraier să […]

  11. „Din ce în ce mai mulţi dintre noi devenim oameni fără Dumnezeu, nu ne mai pasă decât de ce este lumesc. Unii numesc asta “a scăpa de idolii pe care ni-i creem numai pentru a avea cui să ne supunem”. Eu nu cred în aşa ceva, aşa că nu pot decât să observ cum din ce în ce mai mulţi devin de un realism scârbos, pragmatic, fără să mai aibă, practic, suflet. Asta e ordinea de zi, ăsta e modelul “omului nou”, asta se cere, asta se caută şi asta se apreciază. ”

    Fie ca ma simt sau nu parte din acei unii (dar, din fericire, ma simt), repet si o sa repet pana crap ca orice tip de idol, adica orice tip de nascocire imbecila apare dintr-o imposibilitate de a-ti duce propria viata pe umeri. Sau, daca preferi, acel gen de lasitate care nu are nimic admirabil in el. Lasitatea de a nu putea accepta ca exista o mare posibilitate sa ne ia „dracu” pe toti, etc. Oaie egocentrista. Dar acel gen de egocentrism care pur si simplu nu vine bine. Cat despre supunere, hahaha… Exista tipuri mai interesante, mai fascinante si mai placute de supunere…Si nu cu gloata…
    Nu pot sa nu spun ca e o aberatie grosolana sa spui ca cineva care gandeste asta e preocupat de cele lumesti. Si in plus, chiar daca ar fi, cu ce drept il critici pentru asta? Ai tu vreo siguranta ca undeva intr-un viitor indepartat sau nu marele tau „Dumnezeu” te va rasplati pentru faptele tale „bune”?
    „Realism scarbos”…/:)?
    Inca o aberatie: asta se cere, asta se cauta. Nu mai detaliez, nu are rost. Confunzi conceptii si tipuri de oameni.
    Si in final, pentru ca tot am vazut ca e la moda sa iti etalezi cunostintele filozofice:
    „Suferiti deci, imbatati-va, beti cupa cu placeri pana la fund, plangeti sau radeti, strigati de bucurie sau disperare, din toate astea nu va ramane nimic. Toata morala nu are alt scop decat a transforma aceasta viata intr-o suma de ocazii pierdute.” (Cioran)
    (nu ma puteam abtine sa nu citez din el)

  12. fourtyseven Says:

    Nu aştept nici o răsplată de la Dumnezeul meu. Şi deja m-am obişnuit să pierd ocaziile care mi se oferă. În plus, ce te face să crezi că nu-mi pot duce viaţa pe umeri? Ţi se pare cumva că stau toată ziua şi mă plâng lui Dumnezeu că vai ce rău o duc, că îi cer lui imposibilul, în mod constant?
    Nu.
    Tu îmi citezi din Cioran. Eu îţi citez din Nicu Covaci (ateu, şi am foarte puţine lucruri de admirat la el, dar ce citez eu e unul dintre acestea) : „omul este ceea ce este”. Nu, nu mă ascund în Dumnezeu, şi nu l-am construit cu propria mea mână ca să am cui să mă închin.

    Şi dacă mă ia dracu, să mă ia. Eu măcar să ştiu că am trăit aşa cum am considerat eu că e bine.

  13. Atunci, daca nu te ascunzi in „Dumnezeu”, daca nu astepti o rasplata de la el, de ce mai ai nevoie sa crezi in el? E o povara in plus. Si sa tinem cont ca exista poveri placute. Asta nu e una din ele. Iti face placere sa il slavesti? Astepti „mantuirea”? News flash: la crestini, mantuirea e proiectata undeva in nu stiu care viitor, dar nu aici, in viata concreta. Iar asta e o prostie. Si e cu atat mai rau daca „Dumnezeul” tau nu e construit de tine. E tot un fel de spirit de turma sau de lene de a construi alt idol.
    Si daca nu i te plangi, daca nu te vaiti, mai mult, daca nu il critici, il tii degeaba. Si cu ocazia asta citez din Cioran din nou:
    „Dumnezeul cel rau e dumnezeul cel mai util din cati au fost vreodata.”

  14. fourtyseven Says:

    Nu cred pentru că am nevoie, cred pentru că cred. Unele lucruri nu le fac din simpla nevoie de a le face. Şi da, ştiu când e mântuirea creştină. De-asta unul dintre principiile mele este proverbul tradiţional românesc, „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”. În plus, de ce aş construi alt idol?
    Nu mă plâng, nu mă vait, dar în fiecare seară şi în fiecare duminică mă rog. Iar apropo de spiritul gregar, te rog să mă crezi că am gândit extrem de mult aspectele credinţei mele. Nu mă egala cu baba „evlavioasă” care când se întoarce de la biserică se apucă de bârfit la colţuri sau de furat găini de la vecini.

  15. Cat „altruism” sa „crezi pentru ca crezi”…
    Si nu, nu te egalam cu baba „evlavioasa”, desi inclusiv aia impartaseste un fel de credinta de nezdruncinat. In propriul ei mai plat fel, desigur.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: