Cerşetori de Bucureşti

Prestez o Carlsberg la Spring Time Unirea, şi profit de wirelessul moca pentru a bloga un subiect interesant văzut azi prin Bucureşti. Primul lucru pe care l-am făcut când am ieşit de la Palatul Regal, am luat metroul şi am tulit-o în Floreasca. Şi pe drumul spre metrou am mai prestat şi o şaorma mare de la Genin, şi am dat pe drum de doi duzi, care mă întreabă dacă am să le dau şi lor un ban. Arătau destul de prezentabil, nu ştiu cât or fi fo de săraci. De, i-o fi pălit criza, bieţii oameni. Primului i-am dat un leu, la al doilea nu am mai avut chef.

După ce am văzut biserica Sfinţii Constantin şi Elena, unică ctitorie a Mareşalului Ion Antonescu, am făcut nişte poze (mi s-a zis că atâta timp cât „e cu intenţii bune” pot face câte poze vreau), m-am conversat un pic cu un paznic cam bâlbâit, şi apoi am tulit-o la Dristor spre Unirii. Acu vreo 20 de minute eram în staţia Dristor, în metrou, şi am auzit nişte versuri ceva, iniţial suna religios, da’ dup-aia am remarcat asemănarea cu ce ni se predase la şcoală. Mi-am dat seama că era Luceafărul, da’ în direcţia de unde se auzea nu mişca nimeni gura. În final văzui cerşetorul care recita. Tocmai când mă gândeam să-i dau nişte bani s-a oprit, însă, pe la jumate.

Ce a urmat, tare m-a mirat. Un dude cu faţă de telectual, cu barbă, ochelari, tot tacâmul, îl întreabă ceva gen „unde-i restul poeziei?”. Cerşetorul răspunde că are 99 de strofe, nu poate să le înveţe pe toate (imediat a fost corectat), şi primeşte ca nou răspuns „dar ultima strofă o ştii?”. Ezită, iar bărbosul îi zice „Trăind în cercul vostru strâmt, norocul vă petrece, ci eu în lumea mea mă simt, nemuritor şi rece.” Şi îi întinde 1 leu. Şi îi dau şi eu un leu, că mi-a plăcut de el.

Acum stau şi îmi termin berea, bucurându-mă de netul pe moca.

Anunțuri

Un răspuns to “Cerşetori de Bucureşti”

  1. interesant…deci nu ne punea diriga sa invatam degeaba luceafarul:)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: