2008, retrospectivă

Din categoria „file de jurnal personal” pot zice că am avut un an foarte frumos. Primul an cap-coadă petrecut cu blogul. Şi ca să nu intru de acum în detalii…

Ianuarie. Am văzut Veneţia şi m-am întors acasă după un drum foarte lung. Nu prea am avut parte de cine ştie ce evenimente deosebite, dar na. A trecut.

Februarie… ca şi ianuarie. Suferind de o extremă lene de a bloga. Nimic deosebit. Poate doar când era să îmi stric laptopul care pe atunci avea doar câteva luni.

În martie am început să mă am bine cu vecinii. Ironia e că meşterul de atunci am constatat mai încolo că era băiat bun. Mârlanul stă sus.

În aprilie am fost la prima mea naţională. Prilej de mare fericire pentru mine.

Mai… am făcut 16 ani, şi blogul juma’ de an. M-am suit prima oară pe un motor.

În iunie deschid fotoblogul, şi încep o perioadă în care folosesc la greu trenul.Şi mă apuc de blogat serios, adică scriind de 5 ori pe săptămână minim.

Îl Iulie îi văd pe Mircea Baniciu, prilej cu care rămân în Gara de Nord o noapte şi, dup-aia, pe Judaşi. După care dispar în Anglia

August. Luna în care am descoperit câţiva noi prieteni, din care unii mi-au ajuns foarte apropiaţi. Dar înainte de asta, am fost la formaţia mea de suflet, Iron Maiden, la concert. Dup-aia la mare, cu trenul, şi acolo dă-i cu Folk You.

Seria concertelor continuă în septembrie cu serbările Timişoreana. Unde, evident, mă simt foarte bine. Trece şi o apocalipsă,  iar eu mă apuc să critic şcoala, proaspăt intrat într-a zecea.

Seria continuă în octombrie, când conduc prima oară rabmaşina familiei. Şi descopăr cât de bine mă simt la volan. După concursul de la Galaţi din final…

…noiembrie aduce o cântare. Se încheie primul an de blogare şi încep să mă uit să îmi „dezvolt” echipamentul fotografic. Pentru fotoblog, şi pentru mine. Prind însă timp să mai şi filosofez un pic. Dau o fugă şi pe la Bookfest în căutare de pierdut vremea şi citesc o carte foarte faină. Cronica ei o să apară în ianuarie.

În decembrie, după ce îmi mărturisesc din nou credinţa, fac rost de mult visatul Nikon. Şi fac o expediţie din om în maimuţă, iar acum închei anul cu nişte prieteni.

La mulţi ani, dragi cititori. Multă sănătate şi numai bucurii, să v-ajute Dumnezeu. Ne citim la anu’.

Anunțuri

4 răspunsuri to “2008, retrospectivă”

  1. La multi ani de Sf Ioan! Fost-ai plimbăreţ anu care trecu… Succes la blogărit în continuare!

  2. si totusi..nu mai scrii nimic nou?

  3. 22.59 … :-?

  4. de fapt vroiam sa zic altceva…dar m-am gandit sa nu vada toata lumea…
    oricum pana maine uit…
    ma rog… :| :D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: