Nemulţumiri cu Nikonul

Tot testând respectiva sculă, am ajuns la situaţii în care i-am folosit tot mai des funcţiile. Primul mod de fotografiere pe care l-am încercat a fost cel manual, care m-a satisfăcut pe deplin. De, doar e SLR, pe manual lucrează cel mai bine. am dat, însă, şi de nişte problemuţe cauzate de bliţul extern. De menţionat e că Metz 36 AF-4N, TTL, lucrează perfect cu camera pe manual, în tehnică bounce.

Pe Auto, însă, e cu totul altă chestie. Fotografiind la 4-5 metri distanţă, tot cu bliţul pe bounce, aparatul tinde să crească ISO-ul cu nesimţire până la 1600. Nivelul de zgomot e similar cu cel de la ISO 400 pe vechiul meu Canon A530, dar tot mi se pare mare. Soluţia evidentă, modul Program cu ISO 400. De unde? Cu focala între 18 şi 55, îmi ţine expunerea la 1/60, şi ies pozele subexpuse. Mie nu îmi place compensarea expunerii, mi se pare o comandă sintetică. Mă enervează că calculatorul camerei nu se încumetă să crească expunerea pe la 1/50 sau ceva de genul, că nu ar strica. Mai ales că îmi ies pozele majoritar clare şi la 1/15, fără VR pe obiectiv.

Soluţia e modul manual, care prin tot controlul rezolvă toate problemele. Oricum pot corecta din RAW expunerea pozelor, chit că nu grosolan, şi asta face toţi banii. Apropo, m-am plictisit de animaţia aia cu diafragma, tot mai frumos mi se pare ecranul pe stil „vechi”. Rămân încă la părerea că aparatul face toţi banii.

LE. Iar am scris ca batalul înainte să analizez toate datele problemei. Am găsit prin meniuri cum pot face să setez limita ISO-ului. Acum nu o să mai facă probleme nici automatu’.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: