Septembre

Titlu alternativ: mi-e sooooooooooooooooooomn…

Mda. Toamna şi-a intrat în drepturi, forţos, cu ploaie (una rece care te doboară, spre deosebire de ploile de vară în care îţi venea să dansezi de fericire), vânt, frig şi… şcoală.

Entuziasmul meu s-a dus imediat ce am tras pe mine pantalonii de uniformă. Moment fatidic în care m-au apucat iar mâncărimile. Şi dă-i, trage de ei, fă ceva. Buuun, rezolvat. Apoi cămaşa neagră, cravata, sacoul regulamentar (şi iar am descoperit că buzunarele sunt făcute să nu le poţi folosi) şi hop la maşină. Ocolire pe la bârlog să-mi las schimburile (n.r – alţi pantaloni, tricou cu Judas şi geaca de piele – uniforma mea de toate zilele). Fugi spre şcoală, mergi 5 minute, stupoare, am uitat ceva. Return, repeat, ia microbuzul, caută colegii, sal-sal-ce mai faci-de când nu te-am văzut, şi iar stupoare.

Măcar 50% din liceenii prezenţi nu erau în uniformă. Mda. După cuvântările de rigoare de la tribună, hai spre clase… şi ne adunăm toţi pentru prezentarea noilor reguli.

Apoi m-a lovit. Ne-a zis că nu avem voie să vorbim la telefon nici în pauze. PĂI STAI UN PIC NENE, asta e cea mai stupidă regulă posibilă! Dacă eu am de vorbit urgent acasă sau la mama naibii, de ce trebuie să anunţ toată şcoala? Dacă Doamne fereşte moare cineva din familie şi mă sună ai mei, îmi confiscă telefonul? Stai că nu pricep. Cu ce le afectează lor programul dacă eu într-o pauză vorbesc la telefon?

Apoi mai e regula aia cu „băieţii fără plete sau coadă”, discriminatorie şi fără temei, dar după cum îmi creşte mie părul abia într-a unşpea o să îmi fac griji. Uniforma obligatorie, fără inscripţii cu rock sau satanice, chestii (sunt curios, dacă o să scriu „BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC” pe un tricou, mă dă afară?)… chestii deja tipice. Chit că-s anacronice. Apropo de uniformă, m-am întors cu trenul. Din spate, un controlor arăta exact ca unul cu uniforma noastră. Şapca ne mai lipsea.

În rest… ce va fi va fi. Da’ parcă văd că o să fim din ce în ce mai constrânşi de regulament.

Apropo, cică sunt interzise ţigările în liceu. Eu am făcut o dată greşeala să merg la budă să mă spăl pe mâini. M-am întors duhnind a ţigări. Mai bine ar face un fumoar să îi lase pe wannabee-smokers să fumeze în pace, departe de nefumători, că aşa scăpăm de o grijă.

Aştept uniforma cu numărul matricol pe ea şi următoarele zile de şcoală. Cu optimism.

Anunțuri

21 răspunsuri to “Septembre”

  1. :))
    ca sa dai un telefon trebuie anuntat tot liceul:P
    si ce frig a fost azi in uniforme :((

  2. da…foarte haioasa faza cu telefonul:))
    daca ai o problema trebuie sa astepti aprobare de la toti profesorii ca sa reusesti sa dai un telefon:))

  3. dimineatalamare Says:

    mda. totusi am noroc, la voi devine din ce in ce mai inchisoare, noi nu avem uniforma :)) [a fost o tentativa acu’ cativa ani, da’ n-a purtat-o nici dracu’, s-au razvratit toti elevii si au renuntat la ea:)) ]. la noi sunt baieti cu plete, cu tricouri cu inscriptii care mai de care mai…ne-scoala [ „bautor de bere, astept sponsorizari” de ex :)) ], bine, sunt si foarte multi rockeri…ma rog, asta pe langa cocalarii veritabili si fufele…stim-noi-cum, regulamentu’ nu prea se respecta…gardienii vin si le cer tigari elevilor =)) [asta e penala, intr-adevar]. Pana mea, eu una nu vad rostu’ atator reguli la voi..eu una nu m-as duce cu absolut nicio placere la scoala imbracata in uniforma aia stupida [desi tricourile pe care le aveati inainte erau chiar faine], stiind ca nu am voie nu am voie si iar nu am voie. incercati si voi sa…pana mea…sa faceti ceva, e imposibil…sau..daca voi nu puteti vorbi la telefon, sa nu vorbeasca nici profii, si sa vina si ei la costum, ca si voi veniti ca cfr-isti. chiar nu e corect fata de voi, va rapesc din libertatile „nedaunatoare”…iar de fumatori nu se ocupa nimeni…ei cred ca o sa-i linisteasca cu o amarata de amenda pe care oricum nu o plateste nici dracu’. o fi asta cel mai bun liceu din oras, da’parca regulamentu’ e prea de tot…pana acu’ era ok, acum, si cu uniforma asta, e prea de tot. la mine e al doilea din oras, si e de 100 de ori mai multa libertate…si nu prea o ia nimeni razna, rezultate sunt [la noi anu’ asta aau fost 3 de 10 la bac, la voi au fost 2 de 10…sac, ofticati-va :)) ], pana mea…infiltrati-a si voi in CE..poate reusiti sa schimbati ceva..macar faza cu telefonu’…care e absurda..in ore e de inteles…da’ in pauze…si profii vorbesc la telefon in prostie…in pauze. la un moment dat ai senzatia ca etsi discriminat, si uneori chiar asa e…abuzeaza si ei de pozitia lor. ceea ce nu e deloc cinstit…
    [ se vede ca la noi directoru’ e metalist :)) ]

  4. fourtyseven Says:

    Dar cu totul necinstit e că noi ne chinuim în uniforme de slabă calitate, vara transpirăm drăceşte în ele în timp ce majoritatea profilor vin la ore îmbrăcaţi cât mai lejer, parcă să ne râdă în nas. Mie asta mi se pare cu totul nepoliticos, spre deosebire de un pletos care, spre deosebire de multe exemplare „nepletoase” ÎŞI VEDE DE TREABĂ ŞI NU INSULTĂ PE NIMENI.

  5. dimineatalamare Says:

    ce sa-i faci dom’le…li se pare lor anormal…pana mea, Iisus avea pleata :)), ce mai vor?:|

  6. da..:)) f tari impresiile tale..
    si iar vreo 8 luni colegi >:D<..
    n vedem maine in UNIFoRME l-)

  7. Faci prea mare caz, omule. Stim si noi cum e cu telefoanele… cate n-am dat si in anii trecuti… :D

    De anul asta pe ghiozdanul meu se lafaie insigne punk si tare mi-e ca n-o sa se ia nimeni de mine, iar uniforma nu e un lucru chiar atat de nasol pe cat il fac unii sa para.

  8. fourtyseven Says:

    Nu, da’ e a dracului de incomodă, şi dacă n-ar fi, aş purta-o, mă doare la bască.

  9. Mi s-ar parea foarte ok toate regulile astea daca ar fi respectate de Toti, cel putin in privinta uniformei. nu numai de clasele cu diriginti exigenti sau care fac ore cu ei de 4 ori pe saptamana. Noi spre exemplu nu ne permitem sa nu avem uniforma in nici o zi a saptamanii, pe cand altii..

  10. Total Anormal Says:

    Lasa ma Ioane, regulile sunt facute pentru a fi incalcate. Daca nimeni n-ar da telefoane, de ce dracu ar mai aparea in regulament. In privinta uniformei, eu si Seb „stie”.

  11. Total Anormal Says:

    In Hasdeu regulile se pot incalca cu putin „good standing” pe unde trebuie.

  12. Total Anormal Says:

    @Ion: nu porni de la premisa ca pletosii sunt nesimtiti si-ai dreacu. In esenta, asta e un mod simplu de-ati taia craca de sub cur.

  13. fourtyseven Says:

    Nu am plecat de la premisa asta, am zis că asta e premisa de la care pleacă majoritatea.

  14. Total Anormal Says:

    Atunci hai sa facem tot posibilul sa le taiem noi craca de sub cur, chit ca ma tund sambata.

  15. restul regulilor ca restul regulilor…dar VREAU/VREM plete….

  16. fourtyseven Says:

    Tu să taci că eşti fată şi poţi să-ţi faci ce vrei din păr că nu comentează nimeni.

  17. dimineatalamare Says:

    ba Ioane, n-ai idee cat de misto e pt o fata sa vada baieti cu paru’ lung. pt o fata ca mine, ca Ral, si…ca Anca, din cate se pare.

  18. Schimba liceul :P

  19. tallicamike Says:

    mi-a placut replica areveului …. :)) =))…cum poti sa-ti imaginezi o viata fara plete dumnezeule mare?!?(aceasta este marea intrebare

  20. nene…Tzish preamarite:))….tu taci ca te tunzi:))

  21. Bogdan(Fanatik) Says:

    ba… ce pot sa spun…mi-ai cam luat vorba din gura.si io pot spune ca regulile de la noi din liceu is facute de retardati si sunt aplicabile doar retardatilor dar n-ai ce-i face .te resemnezi strangi din dinti stai cuminte in banca ta si lasi Armaghedonu sa vina linistit :P.
    da lasa mai ca trece ea scoala si ai sa vezi ce dor o sa-ti fie de ea…
    in alta (dez)ordine de idei pot sa spun doar: Noi sa fim sanatosi!!!
    Long live the rock nation!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: