Povestea unui om leneş

Adică mi-am cam neglijat blogu’ în ultima vreme. L-am neglijat rău, n-am scris de mult. Adevărul e că nici nu prea am avut despre ce scrie, că de, nimic nou sub soare. So…

Câteva chestii.

1. Blog nou la blogroll. Suflet Normal, o tovarăşă cu care am fost la folk you, (încă) obsedată de Vamă. Scrie foarte frumos, merită citit.

2. După un an de rezistenţă eroică, the unthinkable has happened. Mi s-a stricat laptopu’. Nu mai încărca. Vreo trei zile am tot sucit mufa de alimentare şi o tot convingeam cu binişorul să încarce. Îmi făceam griji că i s-a dus mufa din calculator, dar aparatul de măsură m-a convins de altceva. (Evident, aparatul de măsură nu avea baterie, şi dă-i şi caută una de 9V). Sâmbătă seara am scos mufa. Pardon, cămaşa de la mufă, că „the working end” al mufei a rămas în calculator. Şi, fiindcă nu aveam chef să trimit alimentator în service să stau o săptămână după el, ia briceagul, fă ca un emo, taie-te de vreo 2 ori şi taie cămaşa de la cablu. Stupoare. Ăia de pe vapordin fabrică nici măcar nişte lipituri nu făcuseră. Mufa era „embedded”, cu lipici aproape, pe cablu.

A doua zi, era clar ce era de făcut. Scoate pistolul de lipit. Şi dă-i şi cositoreşte cablul. Da’ stai că al naibii nu cooperează. Pistolul de lipit e dinăla model 1970 românesc, imposibil să nu-l ştiţi. E, nu încălzea. Am stat 5 minute să topească o bucată de fludor. Nervi, dă-i, caută pila, ia la pilă terminaţiile, ansa, şuruburi, etc. Şi apoi după montaj, în 5 minute aveam pe mufa de la laptop 2 lipituri sănătoase. Dă-i, izolează, pune cămaşa pe ea, strânge cu izolierband.

Aici e răscrucea. Să-l bag, să nu-l bag… întâi leg la reţea. Bag voltmetru, 18 volţi. La fel îmi indica înainte. Doamne-ajută şi-l bag în laptop. Şi începe fumul să iasă din el…

Dar vai! nu iese fum deloc, s-a aprins beculeţul care indică alimentarea de la reţea! So… this blogger lives again.

3. CFR. Subiect deja uzual. Cu toţii ştim locomotivele Electroputere, model comunist. Pot să mă laud că am văzut trenuri destule la viaţa mea, da’ parcă astea din .ro au şi personalitate, spre deosebire de cele din .eu. Şi nu doar la vagoane. Şi la locomotive. Care chiar par că au un oarecare chip. Dotat fiind, într-o zi când am mers iar la Buzău cu personalu’ 5102,  ăla de 12 (care de data asta la sosire a întârziat doar 2 minute şi era în Buzău cu doar 10 minute întârziere), l-am văzut sosind în gară. Ca de atâtea dăţi. Şi cu aceeaşi locomotivă care îţi induce o tristeţe… na, de data asta am pus şi o poză.

Trenul 5102 (clic pe imagine)

Trenul 5102 (clic pe imagine)

4. Cum scap de acest „lose-summer syndrome”, care deja văd că m-a costat o vară, mă apuc de cercetat prin Râmnic. Vreau să scriu o serie de articole despre oraşul ăsta uitat de timp şi de lume.

Until then, peace!

Anunțuri

4 răspunsuri to “Povestea unui om leneş”

  1. povestea unui om lenes , nu prea lenes :P
    sa te uiti la filmul ala:D

  2. Maestrul Cuc Says:

    Ntz…..N-ai vazut tu inca Ioane cum arata un om lenes….Uita-te la mine ca n-am facut nimic toata vara asta:P

  3. vai deci la faza a doua jur ca ma asteptam la ceva de genu „si acum scriu dintr-un pat de spital,era legat la 220”:))
    ai grija mai:))

  4. fourtyseven Says:

    Prin mufa de alimentare trec numai vreo 18 volţi (am verificat cu voltmetrul special) şi e complicat să ţin mâna în aşa fel încât să ating ambele contacte. So… mai degrabă riscam de la pistolul de lipit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: