O carte – "Soarele gol", cronică

În autocar am citit „Soarele gol” de Asimov.

Pe scurt: roman poliţist foarte interesant cu o şi mai interesantă tentă sociologică, ceea ce face romanul cu mult mai interesant. Personal, cred că asta e valoarea lui adevărată.

Spoilers ahead.

Pământenii au încetat să mai exploreze spaţiul şi locuiesc în hrube subterane. Oamenii din exterior, spaţienii, au fondat civilizaţii înfloritoare, puternice şi reduse numeric. Cea considerată apogeu, Solaria, pe care fiecare om este sau singurul, sau cel mai bun în breaslă, locuită de 20 de mii de oameni şi milioane de roboţi pozitronici care ajută, este umbrită de o crimă, şi este adus un detectiv de pe Pământ pentru a o soluţiona – şi el studiază şi respectiva lume.

M-a surprins că nişte oameni pot ajunge să prefere imagini holografice ale altora şi să respingă prezenţa, dragostea, esenţa vieţii, şi să trăiască, şi mie mi s-a părut că respectivii nu mai pot fi numiţi oameni adevăraţi. Însă tocmai analiza detectivului Baley asupra planetei şi asemănarea izbitoare cu Pământul atunci fac toată viziunea şi mai interesantă. Mai zic doar că titlul se leagă de Pământ prim faptul că din hrubele pământene, „Oraşe”, nu se putea vedea Soarele. Oricum, e o „good read”.

Anunțuri

Un răspuns to “O carte – "Soarele gol", cronică”

  1. ai citit „Dune” de F. Herbert? :D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: