Un alt punct de vedere despre moartea lui Păunescu

În primul rând, vreau să fie clar: nu sunt un mare fan al lui, dar am cântat (prin cercurile de prieteni) din poeziile lui, mi-au plăcut unele, nu am pretenţia că aş cunoaşte măcar un sfert din opera lui. Dar îi recunosc valoarea, că a scris şi poezii frumoase. Şi, din anumite chestii povestite de alţii, nu era nici atât de aplaudac convins al sistemului (îmi povestise că, la un spectacol Flacăra, pe stadion, lumea cânta “Şi totuşi există iubire…”, el recita “Şi totuşi – există – iubire!”, lumea cânta “şi totuşi există blestem”, el “şi totuşi – există – blestem!” şi arată cu mâinile în sus). În fine, trecem peste asta.

Mă enervează funeraliile cu mult prea festive. A murit poetul Păunescu. Bine, şi? Avea diabet, edem pulmonar, şi parcă şi ceva la rinichi. Da, dar avea 67 de ani. Pot să pun pariu că în vremea Cenaclului Flacăra el cel puţin bea mult. În orice caz, a făcut multe excese. Şi na, e logic ca toate excesele astea să îl coste. Şi el ştia că nu mai are mult. Chiar trebuie făcut doliu naţional când cineva moare? E firesc să moară. Dacii, când unul de-ai lor murea, râdeau şi se bucurau.

Şi nu cred că făceau speculaţii că săracu’ om a murit de inimă rea.