Scurte consideraţii asupra caracterelor umane
Ei bine tăvarăşi, scriu încă o chestie care îmi stă pe creier de ceva vreme. E clară o chestie, că sunt două tipuri de oameni, definite în funcţie de comportamentul pe care îl au când sunt acuzaţi că greşesc. Primul tip cedează imediat. Sau dacă nu imediat, tot cedează. Al doilea tip nu recunoaşte.
Ei bine, al doilea tip nu mă interesează prea tare, dat fiind faptul că e destul de uşor de analizat. Dar primul mă intrigă. Pentru că, deşi uneori ştie că are dreptate, preferă să lase de la el. Mie mi s-a întâmplat asta. De cele mai multe ori am cedat din cauză că memoria nu mai ţinea cu mine, sau argumentarea, şi cădeam imediat în faţa argumentelor “istorice” prezentate de adversari, probabil chiar uitând de propriile mele argumente de aceeaşi natură. Ştiam că am o parte de vină, dar acceptam exagerarea ei de către ceilalţi.
E un fenomen destul de confuz şi neplăcut.
Cred ca aici gresesti. Nu exista astfel de tipuri de caractere umane. Aia care nu recunosc, sunt total indiferenti. Si deja nu mai tine de caracterul lor (de acea componenta a personalitatii, formata prin educatie), ci de relatia pe care o au cu obiectul. Asadar, toti oamenii se incadreaza in primul tip. Aici depinde de taria fiecaruia, de capacitatea de argumentare, educatie etc cat rezista.
De ce il consideri fenomen “confuz si neplacut”? E omenesc!
Te-ai gandit cum ar putea fi prevenit?
Nu-s conservatoare, dar unele lucruri chiar nu au nevoie de schimbari…
Prea scurt. Reactiile tipice sunt mai mult de doua.