JUUUDAAAAAAAAS LIIIVE!

Sâmbătă am fost la B’estfest Aftershock, cu biletul din dotare achiziţionat cu câteva luni înainte. Evident, motivul pentru care m-am dus a fost Judas Priest, formaţie care nu cred că are nevoie de foarte multe prezentări.
Când am ajuns încă mai cânta Ross the Boss, care mi se părea la un moment dat că sună aproape Maiden-istic. Oricum, am fost la tricouri şi – tough luck – tocmai dăduseră ultimele tricouri cu Screaming for Vengeance şi British Steel, singurele care mă tentau. Cum spuneam, tough luck.
În timpul pauzei mi-am calmat setea cu nişte Sprite luat de la „food court”. Un sistem tare ciudat, cu jetoane care trebuiau cumpărate şi costau 3 lei unul. Deci 3 lei un pahar de 0,4 de Sprite. Eh… se înţelege, e concert. Am mai văzut pe acolo „berbeci” (floricele de porumb), mâncare chinezească şi chiar şi nişte grătare cu mici. Da’ n-am luat că nu îmi era foame.

Primal Fear

Şi urmează formaţia Primal Fear, de la nemţi. De băieţii ăştia nu am auzit până acum, da’ mi-a plăcut mult cum au cântat (deşi am avut, iarăşi, ghinionul să stau „în boxă”, chit că în spate. Cum spuneam, m-au impresionat „într-un mod pozitiv” şi cred că o să îşi facă loc la mine în playlist. După ăştia altă pauză, deja se lasă întunericul.

Ora 10 seara. Apare mutra lu’ Nostradamus în spatele scenei. Ochii roşii, sculele Judaşilor pe o „cetate”, eu mă uitam la ceva de sub tobe care părea un fel de lift. Mă aşteptam să iasă de acolo Rob Halford pe motor. Îşi fac băieţii apariţia pe scenă, Halford nicăieri. Da’ apare o chestie strălucitoare cu o „cruce” (faimoasă deja) în mână pe unul dintre turnuri. Roooob Haaaalfoooooord însuşi, cu gluga peste cap cântând „I am Nostradamus…”. Mi-a plăcut ăst „intro”, deşi mă aşteptam la Electric Eye mai întâi.

După ăsta începe un riff deja clasic, cel de la Metal Gods. Me likes. Da’ la toate reprezentările live, chitara lui KK Downing (Flying V-ul care are inserţiile pe grif „K”, de-asta am presupus că e el) când execută rifful de după „Meeeeeeetal Goooooods…” e dată prea încet. Şi e păcat, că mie ăla îmi place. Mă rog, părerea mea. Cântă băieţii multe, de la clasice („Breaking the what? BREAKING THE WHAT? BREAKING THE LAW!!!”) la Nostradamoide („Messenger”, în care Halford apare pe un tron cu un toiag în mână).

Două lucruri despre Halford. Unu – cum face de schimbă aşa de repede gecile? Doi – is it just me sau omu’ chiar aduce un pic a preot?
Din ce am mai auzit – Rock hard, ride free, You’ve got another thing coming, Sinner, Painkiller… Nu am auzit însă Judas Rising, Turbo Lover sau Love Bites, da’ fu tare.

Primal Fear

Crucea Judaşilor

Nostradamus şi Halford

Nostradamus

Angel (of Retribution)

Electric Eye (in the sky…)

Halford pe motor

Final

Au mai fost trei lucruri care mi-au plăcut. La un moment dat apare în spate un ochi mare şi albastru (evident, nu m-am prins ce e cu el). Şi-n lumină începe rifful de pe Hellion, continuând cu Electric Eye. Apoi, mai târziu, dispare iar Halford, în spate apare „sigla” Priest în culorile de Union Jack şi se aude un duduit. Eu nu m-am prins ce e decât după ceva vreme, da’ era tipu’ pe motor ieşit din „lift”. Too cool. A urmat Hell bent for leather. Mă aşteptam şi la un Turbo Lover da n-a fost să fie. Şi m-am bucurat mai mult (de, naţionalistul din mine) când Halford a luat un steag al României şi şi l-a înfăşurat de gât. Şi mai apoi de motocicletă, da’ mi-a plăcut mult faza.
Per total, un concert de 10. Ăştia de la Judas fac un show pe scenă superb. Pozele-s proaste că-s făcute la zoom maxim fără lumină, so…  now we wait for Iron Maiden.