Cugetare (despre “manelitic”)

Recent am avut parte de o bucată de conversaţie destul de interesantă pe mess. Citez:

“fourtyseven 47: ascult un maiden
fourtyseven 47: pentru suflet
fourtyseven 47: şi mi-am spălat pleata:P
[un dude]: pentru suflet……suna a manelar:D”

Şi m-a pus un pic pe gânduri faza. Adică, atât sunt de influente sunt manelele în era asta? Am ajuns în “manelitic” deja? În sensul că… dacă zici “pentru suflet”, pari a fi “manelitic”. Bun, atunci “Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc şi singur” e luată de manelitică (aici nu îmi asum drept pentru fază, am citit-o pe un blog, nu mai ştiu exact la cine, însă), mărci de renume precum BMW sau Mercedes au conotaţii manelitice deja profunde, tare mi-e că mâine-poimâine orice vorbă despre bani, prieteni, duşmani, Dumnezeu, dragoste, maşini, băutură, ţigani, afaceri o să însemne automat şi manele, nu? Deja muzica populară şi lăutărească (două comori ale culturii) sunt asociate strâns cu manelele, doar fiindcă sunt “în aceeaşi oală/ţară”. De ce asta? Fiindcă maneliştii se folosesc sau s-au inspirat de/din ele? Mai daţi-le naibii de manele şi manelişti, prea ne influenţează tare.

Sunt curios, câţi dintre voi (pe cinstite), credeţi, la prima vedere, că “Turbo Lover” nu e manea?